ORTODOXIA: Scenetă despre Învierea Domnului

În a doua zi a Sfintelor Paşti, Preasfinţitul Siluan, episcopul românilor din Ungaria a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească la biserica din Micherechi, împreună cu preotul paroh Ioan Bun. Răspunsurile la liturghie au fost date de către un cor din care au făcut parte atât credincioşi ortodocşi români din Micherechi, cât şi membri ai corului „Armonia” al Catedralei Vechi din Arad, dirijaţi de prof. Ovidiu Boar. Credincioşii care de sărbătorile pascale au participat la slujba arhierească de la biserica ortodoxă română din Micherechi au avut parte de o surpriză plăcută: elevii din clasele 5–8, care frecventează orele de religie de la şcoala generală din localitate, au prezentat o reuşită scenetă legată de Învierea Domnului Iisus Hristos. În realizarea scenetei copiii au fost îndrumaţi de pr. Teodor Vid, ajutat fiind de Robert Ruja, Aurica Gurzău şi profesoara Maria Boca Cozma. Cu toţii au fost la înălţimea aşteptărilor, reuşind să le facă celor prezenţi parte de o frumoasă sărbătoare. La final, copiii au fost răsplătiţi cu ouă şi iepuraşi de ciocolată.
A.B.

Comentarii