ISUS SALVATORUL: Binecuvântarea de copii

Binecuvântarea copiilor este un act simbolic când părinţii aduc pentru prima dată copii lor în Casa Domnului şi-i dedică Lui angajându-se ca s-o crească în frica de Domnul. Copiii „sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată de la El” (Psalmul 127:3). Copiii, deci sunt un dar de la Domnul fiind încredinţaţi părinţilor. Binecuvântarea copiilor nu este un ritual religios, doar un moment în cadrul unui serviciu divin care semnifică angajamentul părinţilor de a face faţă responsabilităţii lor ca şi părinţi. La binecuvântare nu doar părinţii, dar şi biserica se angajează în creşterea copiilor în frica de Domnul, spre slava Lui.
Binecuvântarea sau dedicarea copiilor trebuie înţeleasă diferit de botez. În bisericile protestante există două acte cu semnificaţia de sacrament: Botezul în apă şi Cina Domnului. La Cina Domnului pot participa doar aceia care şi-au mărturisit credinţa înaintea Domnului şi înaintea oamenilor în apa botezului. Protestanţii nu botează pe nimeni, până persoana care vrea să fie botezată nu este capabilă să înţeleagă că păcatele o separă de Dumnezeu, că are nevoie de iertarea păcatelor, până e destul de matură să se simtă responsabilă pentru păcatele ei înaintea lui Dumnezeu şi să înţeleagă şi să se încreadă în remediul pe care moartea şi învierea Domnului Isus Cristos îl aduce şi e gata să-L urmeze.
Actul de binecuvântare a copilului nu este obligatorie, dar este un privilegiu dat nouă de către Dumnezeu şi este o chemare a Numelui Lui peste copiii noştri. În Biblie găsim mai multe exemple de binecuvântare şi de dedicare a copiilor lui Dumnezeu. Ana, de exemplu, s-a rugat pentru un copil şi când s-a născut Samuel, ea l-a dus la Cortul Întâlnirii ca să-l dedice Domnului pentru toată viaţa. Iosif şi Maria, la rândul lor, L-au dus pe pruncul Isus în templu ca să-l dedice Domnului şi să fie binecuvântat. Într-un moment Îl vedem pe Domnul Isus înconjurat de copii adulţi de părinţii lor la El ca să-i binecuvânteze, act de la care ucenicii vor să-i oprească. Domnul Isus răspunde cu următoarele cuvinte: lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei” (Luca 18:16). Toate aceste exemple ne îndeamnă ca, la rândul nostru, şi noi să ne aducem copiii la Isus, Domnul nostru pentru a fi binecuvântaţi şi dedicaţi Lui.
Dar mai mult ca orice, serviciul de binecuvântare a copiilor este despre binecuvântare.
„Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi spune-le: »Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel, şi să le ziceţi: Domnul să te binecuvânteze, şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să Se îndure de tine!
Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea! Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta«.” (Numeri 6:22–27)
Scriptura ne învaţă când binecuvântăm să rostim binecuvântarea asupra copiilor. Vorbirea noastră are un impact extraordinar asupra ascultătorilor, dar mai ales asupra copiilor noştri. Dacă zicem în auzul copiilor noştri ce răi sunt, chiar devin răi. dacă le zicem că nu sunt buni de nimic, aşa o să ajungă. Dacă le zicem că nu îi iubim, chiar o să simtă aceasta. Însă Cuvântul Domnului ne învaţă că noi, creştinii, trebuie să binecuvântăm prin vorbirea noastră. „Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea” (1 Petru 3:9). Ca şi părinţi, sau ca şi biserică trebuie să facem faţă chemării noastre de a aduce binecuvântare în viaţa celor din jurul nostru, în viaţa copiilor noştri. Să rostim, deci, binecuvântările Domnului din Scriptură, personificate asupra copiilor noştri, în auzul lor!
Un astfel de eveniment a avut loc la Biserica Baptistă din Chitighaz în după masa ultimei duminici din luna mai, când soţii Anca şi Csaba Borzási, şi-au adus fiica, pe Miriam pentru prima dată în casa Domnului că s-o dedice lui Dumnezeu, să se angajeze în creşterea ei pentru slava lui Dumnezeu, şi să ceară şi să rostească binecuvântarea Lui peste viaţa ei. La serviciul divin au fost prezenţi alături de biserică bunicii, câţiva prieteni şi membrii bisericii. Predica şi binecuvântarea a fost ţinută de către Borzási Pál, pastorul Bisericii Baptiste Maghiare din Luna de Sus, judeţul Cluj, care a venit împreună cu soţia. După actul de binecuvântare au avut loc rugăciuni, poezii, cântări şi cuvinte de salut. Toţi prezenţi la acest eveniment pot spune că au avut parte de o după masă plăcută şi binecuvântată.

Comentarii