ISUS SALVATORUL: Înălţarea Domnului – Mă voi întoarce!

A treia zi după ce Domnul Isus Cristos a înviat şi patruzeci de zile a stat iarăşi cu ucenicii Săi, a vorbit cu ei despre Împărăţia lui Dumnezeu şi apoi i-a dus pe un munte aproape de Ierusalim, şi acolo, „după ce le-a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer. Şi un nor L-a ascuns de ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: «Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer»” (Fapte 1:10, 11).
Sunt două afirmaţii pe care vreau să le reţinem în mod special. Prima e din textul din Ioan, capitolul 14: „Mă voi întoarce!”, şi apoi cuvântul celor doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb: „Va veni iarăşi la voi”. (…)
E aşa de greu să trăim prezentul. Să vă spun cât e de greu. În Statele Unite, recent s-a făcut un sondaj de opinie să se vadă câţi americani nu cred că oamenii au ajuns pe Lună. Şi a fost o senzaţie extraordinară în lume când s-a constatat că foarte mulţi americani au declarat că totul nu e decât filmare fictivă şi că omul nu a ajuns pe Lună. Înţelegeţi? Oamenii nu pot să creadă ceva ce e real, ceva ce ştim că s-a petrecut sub ochii noştri, pentru că iese din tiparul cu care s-a obişnuit. E aşa de uşor să ţi se spună şi ţie: „Nu crede că va mai reveni! Nu crede în lucrurile acestea!”
Şi vreau acum pentru cei credincioşi, vreau acum ca Duhul lui Dumnezeu să vă deschidă imaginaţia şi să zăriţi minunata clipă glorioasă a reintrării în atmosferă, clipa aceea când El va veni pe norii cerului, când trâmbiţa va suna din apus şi din răsărit, din miazăzi şi din miazănoapte, când trâmbiţele vor răsuna şi va veni şi-L vom vedea aşa cum este. Şi extaziaţi şi bucuroşi, privindu-L, vom fi transformaţi în acelaşi chip cu El şi-i vom auzi glasul bun şi dulce: „Veniţi, binecuvântaţii tatălui! Veniţi de moşteniţi Împărăţia pe care v-am pregătit-o! Am promis că mă voi întoarce. V-am pregătit un loc. Veniţi cu Mine acolo, în universul dumnezeiesc! Veniţi cu Mine în Împărăţia spirituală! Mai mult, acum iată fac cer nou şi pământ nou!” Şi la un semnal al Lui, tot ce e aici va trece cu trosnet. Să nu credeţi că este imposibil. Astăzi ştim că e posibil ca tot universul să explodeze într-o explozie termonucleară în lanţ şi să dispară. Dacă oamenii sunt în stare să declanşeze arderea cosmosului, credeţi că Cel care l-a făcut nu e în stare s-o facă? Cât de naivi suntem noi! Şi El o va face, dar El va mai face ceva. La un cuvânt al Lui, va apare un cosmos nou fără descompuneri, fără moarte, fără lupta pentru existenţă, fără forţe ale întunericului, fără opoziţie a lui Dumnezeu, o lume numai pentru copiii lui Dumnezeu, o lume numai pentru armonie şi pace, o lume în care să înflorească personalităţile copiilor lui Dumnezeu, o lume în care Dumnezeu şi familia Lui să se bucure în eternitate. Aceasta este numită de apostolul Pavel, în scrisoarea către Tit 2:13, „fericita noastră nădejde”, ca cei ce zic: „Totul se va distruge.” Cât despre aceştia, când Îl vor vedea, vor zice: „Stâncilor, cădeţi peste noi! Suntem nenorociţi! N-am crezut că mai vine. N-am crezut că Se mai întoarce. E vai de noi acum!” (v. Luca 23:30) Şi va fi vai de ei! „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor!” (Matei 25:41)
Între care vei fi tu? Vreau să mergi de aici cu trei cuvinte săpate adânc în minte, în suflet, în inimă, în toată fiinţa, trei cuvinte ale Domnului Isus: „Mă voi întoarce! Mă voi întoarce!” Şi Duhul, şi mireasa zic: „Amin! Vino, Doamne Isuse!” Amin.
(Autor: Iosif Ţon)

Comentarii