ORTODOXIA: Slujire arhierească la biserica din Săcal

Duminică, 29 mai, în Duminica a VI-a după Sfintele Paşti, slujitorii şi credincioşii din comuna Săcal au avut bucuria prezenţei în mijlocul lor a doi arhierei, Preasfinţitul Părinte Siluan, episcopul românilor din Ungaria şi Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Episcopiei Timişoarei, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi din cele două eparhii, răspunsurile liturgice fiind date de un grup coral de tineri de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timişoara.
La acest eveniment festiv cu caracter misionar au fost alături de credincioşii din Săcal şi noul lor paroh, pr. Ionuţ Teodor Negrău, şi credincioşi din satul vecin Apateu, însoţiţi de pr. Origen Sabău, protopopul Dobriţânului, precum şi credincioşi şi preoţi din alte parohii, între care s-au numărat pr. Aurel Becan, protopopul Seghedinului, părinţii Nectarie şi Climent, Stareţii de la Mânăstirile Româneşti şi Săraca, din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei şi un grup de călugăriţe de la Mânăstirea Morisena din Cenadul din România.


După ce i-a salutat pe credincioşii prezenţi la slujbă şi pe cunoscuţii din Săcal şi Apateu, Preasfinţitul Părinte Paisie a tâlcuit credincioşilor înţelesurile duhovniceşti ale Evangheliei vindecării orbului din naştere şi a subliniat importanţa statorniciei în credinţă. Atmosfera de bucurie care a încununat întâlnirea de la Săcal a marcat în această duminică sufletele tuturor credincioşilor prezenţi, care au avut ocazia să se întâlnească cu fraţi de aceeaşi credinţă şi neam, chiar dacă sunt din ţări diferite.
A.B.

Comentarii