Bucureşteni pentru trei zile 2.

Continuăm şirul mărturisirilor participanţilor din Ungaria la Forumul Românilor de Pretutindeni, organizat pe 30 septembrie şi 1 octombrie în capitala României. Acest forum a oferit ocazia şi pentru câţiva români din Ungaria să schimbe păreri în legătură cu relaţiile româno-române, să discute despre problemele comunităţii noastre din Ungaria şi să afle despre greutăţile sau bucuriile altor români din lume.

Am fost şi eu la Silvestru…

Dacă cineva pronunţa aceste câteva cuvinte înainte de ’89, dădea dovadă de o ţinută sufletească şi de un spirit de creştin. Cei care pe vremea lui Ceauşescu, treceau pragul Bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti sfidau regimul comunist anticreştin. Unul dintre preoţii slujitori la acest lăcaş sfânt este părintele Nicolae Bordaşiu, descendentul primului preot ortodox român din Micherechi. Dar cum să mai ţină el cont de rădăcinile sale de peste două secole, când mulţi dintre noi uită chiar şi de originea părinţilor…
Cu capul meu de minoritar român din Ungaria înţeleg greu ce se petrece în inima acestui preot de aproape 90 de ani, care a suferit, în propria sa ţară, mai mult de un deceniu şi jumătate, numai pentru că este creştin ortodox român. Ştiam demult că urmaşul primului preot ortodox din satul meu, păstoreşte şi el o turmă, la una dintre cele mai viabile parohii din Bucureşti. L-am mai văzut şi pe micul ecran, dar personal nu l-am întâlnit niciodată. Într-o frumoasă zi de sâmbătă, în Biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti se oficia sfânta liturghie, la care participa un număr mare de credincioşi, surprinzător de mare pentru ochii noştri.
Aşteptam ca, după slujbă, să-l întâlnim pe părintele Bordaşiu. Nu mai avusem răbdare. M-am apropiat de una dintre uşile împărăteşti, să-l anunţ că îl aşteptăm. M-am prezentat şi i-am spus: „Părinte Bordaşiu, câţiva credincioşi din Micherecehi ar dori mult să vă vadă.” În acea clipă, faţa sa blândă şi milostivă s-a transformat, şi în câteva clipe, ochii lui se scăldau în lacrimi. „Din Micherechi???”, mă întreba parcă nu ar crede ce aude. Apoi, s-a îndreptat spre grupul nostru, vorbindu-ne ca unor vechi cunoştinţe, de care îi era tare dor. Pe câţiva dintre noi, i-a apucat de mână de parcă nu mai vroia să-i lase niciodată. Spunând că preoteasa este o femeie înţelegătoare, ne-a invitat în casa lui. „Sunt nişte prieteni din satul meu, ne prezenta actualului paroh al Sfântului Silvestru. Ştiau de mine, şi au venit să mă vadă.” În drum spre casă îmi povestea despre un festival, care se organizase nu demult în sat. L-am întrebat de unde ştie de acesta. Mi-a răspuns că are un prieten la Oradea, de la care mai întreabă, din când în când, ce se mai întâmplă la Micherechi. Interesul lui m-a uimit, pentru că ştiam că multă vreme îl lega de Micherechi doar o fotografie îngălbenită, despre biserica din sat, la altarul căreia s-a închinat, cu mai bine de două secole înainte, unul din strămoşii lui. Căci Părintele a văzut doar o singură dată biserica din centrul satului. Acum câţiva ani, la vârsta de 85 de ani, într-o duminică a ajuns şi el în parohia care pe vremuri a fost condusă tot de un preot Bordaşiu.
La despărţire, înainte de a face o fotografie despre soţii Bordaşiu, am primit şi un gând care să ne călăuzească paşii: Să nu lăsaţi să dispară din Micherechi strămoşescul sentiment românesc!
T. Boca



Aş putea povesti zile întregi despre Bucureşti…

Participarea la Forumul Românilor de Pretutindeni a însemnat pentru mine mai mult decât faptul că la acest eveniment am făcut parte din delegaţia românilor din Ungaria şi că am fost prezentă la lucrările extrem de importante pentru toţi românii din afara graniţei.
Despre aceste puţine zile petrecute în România aş putea povesti zile întregi, dar dintre impresiile mele vă împărtăşesc doar trei.
– La Forumul organizat în Parlamentul României am fost trataţi ca parteneri, oficialităţile fiind reprezentate la cel mai înalt nivel. Am putut face cunoştinţă cu rezultatele, valorile sau problemele românilor din întreaga lume, aflând multe informaţii atât despre comunităţile istorice cât şi despre românii din diaspora. Dialogul a fost sincer, problemele s-au discutat la concret, reprezentanţii Guvernului au foarte deschişi în privinţa colaborării şi a rezolvării problemelor.
– Fiind ghidaţi de colegii noştri de grupă, în scurt timp am putut cunoaşte atmosfera capitalei românilor (nu doar a României), vizitând locuri diferite şi interesante. Am fost suporteri români în Arena Naţională la un meci de fotbal. Ne-am plimbat împreună noaptea prin Bucureşti. În Parcul Cişmigiu am ascultat amintirile colegilor care şi-au făcut studiile în acest oraş. Plimbându-ne prin oraş, întâmplător am dat de casa în care a stat mai mulţi ani de zile I. L. Caragiale. Am fost şi la Carul cu bere ca să vedem locul şi să ne fotografiem cu un pahar mare cu bere. Vizitând Muzeul Naţional al Ţăranului Român, am admirat piesele minunate şi înţelepciunile populare din textele expoziţiei. În drum spre Bucureşti şi în drum spre casă ne-am oprit la mănăstirea Cozia şi la Curtea de Argeş.
– Şi pe mine m-a impresionat nespus de mult întâlnirea cu Părintele Nicolae Bordaşiu, preotul bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti. Părintele s-a bucurat de vizita credincioşilor din Micherechi, fiind mândru de strămoşii lui din această localitate îndepărtată. Am cunoscut un om limpede la înfăţişare, gândire şi suflet.
Au mai rămas multe de văzut în Bucureşti. Aşa că, peste câteva zile mă reîntorc, de data aceasta la întâlnirea organizată de către Asociaţia de Ştiinţe Etnologice din România.
Emilia Martin

(La Forumul Românilor de Pretutindeni au luat parte şi câţiva chitighăzeni. Despre impresiile lor vom scrie în numărul următor.)

Comentarii