Catedra de Română din Seghedin – partener într-un proiect finanţat de Fundaţia Soros, alături de România şi Republica Moldova

În luna februarie a anului curent, Catedra de Limba şi Literatura Română a Facultăţii „Juhász Gyula” a Universităţii din Seghedin, la propunerea Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara şi împreună cu Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Universitatea „Ion Creangă” din Chişinău (Republica Moldova), au înaintat un proiect de finanţare la Fundaţia Soros, în cadrul programului „East-East: Partnership Beyond Borders”. Programul East-East: Partnership Beyond Borders” oferă sprijin financiar şi logistic pentru a întări colaborarea şi parteneriatele transfrontaliere, principalul obiectiv fiind ca acesta să faciliteze schimbul de valori, de idei, de modele de dezvoltare şi de bune practici între oameni şi organizaţii din ţările participante, în acest caz, din Ungaria, România şi Republica Moldova.
Între 19–21 mai s-a desfăşurat la Facultatea LIT din Timişoara prima întrunire a celor trei parteneri. Fiecare partener şi-a prezenta problemele specifice cu care se confruntă în mediul social în care există, s-a pus accent pe relevarea raportului dintre comunitatea locală şi instituţiile publice de educaţie, care sunt implicate în formarea elitelor intelectuale. S-au împărţit sarcinile de lucru, s-au stabilit metodele de prelucrare a datelor care vor fi acumulate cu privire la elitele intelectuale, prin interviuri consistente cu cadre didactice din învăţământul superior. În acest proiect, din partea catedrei din Seghedin, vor lucra conf. dr. Mihaela Bucin şi dr. Petru Weber, istoric preocupat de problemele istoriei recente din Europa de Est. Şefa Catedrei de Română din Seghedin ne-a informat atunci că în derularea acestui eveniment vor fi implicaţi şi studenţii. Consultanţă şi sprijin în organizare vor solicita, ca şi în alte rânduri, specialiştilor din Timişoara: prof. univ. dr. Otilia Hedeşan, decanul facultăţii LIT din Timişoara, împreună cu lector dr. Dana Percec, prodecanul instituţiei timişorene şi conf. univ. dr. Smaranda Vultur, coordonatorul Grupului de antropologie culturală şi istorie orală la Fundaţia A Treia Europă.
A doua întrunire a celor trei parteneri s-a desfăşurat, între 13–15 octombrie, la Universitatea de Vest din Timişoara. Şedinţa a avut loc în cadrul colocviului „Învăţarea valorilor prin puterea exemplului. Povestea carierelor”, eveniment principal al aniversării a 55 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara. La manifestarea din Timişoara au participat şi profesorii Catedrei de Limba şi Literatura Română din Seghedin, Mihaela Bucin, Marieta Gavra, Elena Sandu, Petru Weber şi Dan Constantin, consul gerant al României la Seghedin.
Proiectul înaintat de cele trei instituţii, din trei ţări diferite, în coordonarea Facultăţii LIT din Timişoara, poartă titlul: „Promovarea valorilor prin modele – mediul academic în viaţa comunităţii”.
În ceea ce priveşte partea de proiect referitoare la comunitatea românească din Ungaria, aceasta îşi propune înregistrarea, analiza şi dezbaterea modului în care elitele intelectuale ale comunităţii româneşti din Ungaria au influenţat, pe parcursul ultimelor patru-cinci decenii, evoluţia vieţii comunitare, garanţia pe care o reprezintă intelectualitatea în păstrarea limbii şi identităţii româneşti şi în asigurarea calităţii vieţii minoritare. Realizarea proiectului va consta, printre altele, din aplicarea unor chestionare cu întrebări despre cariera şi realizările profesorilor, ale altor intelectuali din comunitate şi dezbaterea concluziilor în cadrul unor întruniri comune, premergătoare publicării unui volum care va cuprinde aceste rezultate – ne-a informat Mihaela Bucin, şefa Catedrei de Română din Seghedin.
Următoarea întrevedere va avea loc în februarie, la Seghedin, iar ultima întrunire din cadrul acestui proiect, care se va derula pe parcursul unui an, va avea loc la Universitatea „Ion Creangă” din Chişinău, în aprilie 2012.
Vom ţine la curent Foia românească despre modul în care se desfăşoară proiectul ca şi despre rezultatele sale, deoarece scopul final este chiar diseminarea rezultatelor, a concluziilor, prin toate mijloacele, pentru a fi sesizate, receptate şi conştientizate de un număr cât mai mare de oameni – a mai adăugat Mihaela Bucin.
Suma totală care a fost câştigată pentru programul propus de cei trei parteneri la proiect este de 15 mii de dolari.
R.P.

Comentarii