Corul „Pro Musica” din Jula, premiat la de Ziua Minorităţilor

Institutul Cultural Maghiar din Budapesta a organizat duminică, 11 decembrie, Gala Naţionalităţilor. Cu prilejul Zilei Minorităţilor care are loc în data de 18 decembrie au fost înmânate la această gală distincţiile „Pro Cultura Minoritatum Hungariae” – „Pentru Cultura Minorităţilor din Ungaria” pe anul 2011. Comunitatea românească a fost onorată cu conferirea acestei distincţii pentru Corul „Pro Musica” din Jula.

Institutul Cultural Maghiar din Budapesta a organizat festivitatea de decernare a premiilor „Pro Cultura Minoritatum Hungariae” pentru acele personalităţi şi organizaţii din rândul naţionalităţilor, care au desfăşurat o activitate deosebită în viaţa culturală a minorităţilor din Ungaria. În deschiderea ceremoniei, directorul Institutului, Borbáth Erika, a arătat cât de importante sunt cultura, obiceiurile, sărbătorile şi tradiţiile naţionalităţilor, valori care trebuiesc preţuite, iar minorităţile naţionale din Ungaria, prin moştenirea lor culturală, îmbogăţesc şi colorează cultura ungară, fără de care aceasta nu ar fi ceea ce este în întregul său.
Distincţiile „Pro Cultura Minoritatum Hungariae” au fost înmânate pentru 7 persoane şi echipe, membrii ai comunităţilor română, greacă, rromă, croată, germană, sârbă şi slovenă. Din comunitatea românilor din Ungaria a avut onoarea de a prelua această distincţie Corul „Pro Musica” din Jula, care anul acesta a sărbătorit 20 de ani de activitate, premiu care i-a fost înmânat la gală lui Ştefan Oroian, conducătorul corului.
Echipa corului julan reprezintă un întreg format din corişti amatori, care participă în această echipă, unii chiar de 20 de ani, din simplul fapt că iubesc muzica, merg la repetiţii, se pregătesc pentru spectacole şi se mulţumesc cu aprecierea publicului de multe ori nu foarte numeros. Vorbim despre cei 20–30 de corişti de la „Pro Musica”, care cântă de dragul artei, pentru a cânta frumosul, astfel trezind sensibilitatea celor ce-i ascultă. Corul a fost condus mai bine de un deceniu şi jumătate de maestrul Gheorghe Fluieraş din Arad, iar recent are un nou dirijor, în persoana tânărului Adrian Bugi, astfel povestea corului merge mai departe cu ajutorul acestui tânăr talentat şi însufleţit.
În cadrul festivităţii au mai fost premiaţi: echipa folclorică a minorităţii rrome „Stelele din Kanizsa”, instrumentistul grec Mantzourakis Sarantis, revista croată „Hrvatski Glasnik”, corul de femei al minorităţii germane „Ganna”, dirijorul corului sârbesc, Olivera Mladenovic-Munisic şi cercul ce cântece populare al slovenilor de la Apátistvánfalva.
După decernarea premiilor, evenimentul a continuat cu o gală, la care a participat şi corul „Pro Musica” cu un repertoriu de cântece de Crăciun.
A. Butar


Textul de laudatio, rostit la înmânarea distincţiei „Pro Cultura Minoritatum” pentru Corul „Pro Musica” din Jula:
Corul „Pro Musica” a luat fiinţă în luna noiembrie 1991. Timp de aproape 20 de ani, dirijorul corului a fost Georghe Fluieraş, emeritul director al Filarmonicii de Stat din Arad. În prezent, dirijorul corului este tot arădean, în persoana tânărului Ştefan Adrian Bugi. Corul este format din pedagogi, elevi, pensionari şi alţi români din Jula. De la înfiinţare, coriştii se întâlnesc regulat la repetiţii în câte două ore o dată pe săptămână. Repertoriul cuprinde muzică corală europeană cu tendinţe moderne, muzică clasică din secolul trecut, opere muzicale ale compozitorilor români, muzică sacră, precum şi prelucrări de muzică folclorică românească şi maghiară.
Corul a participat la însemnate concerte în ţară şi peste hotare, la diferite festivaluri (Grecia, România). În oraşul Jula, corul a organizat mai mulţi ani consecutiv şapte festivaluri de muzică sacră şi opt festivaluri de muzică laică „Viva la Musica”. Activitatea coriştilor este motivată de dragostea de a cânta împreună, având cu toţii un singur ţel, iubirea faţă de muzică şi de a învăţa să cânte. În anul 2003, corul a fost distins cu premiul „ Pentru cultura oraşului Jula” din partea Primăriei oraşului Jula, iar în anul 2006, corul a câştigat medalia de aur la Festivalul de Colinde de la Orşova (România).

Comentarii