Problema şcolii din Săcal aruncată în ograda AŢRU

De la începutul lunii noiembrie, şcoala din Săcal este închisă temporar, deoarece primăria nu a mai avut bani să plătească regia şi a fost tăiat gazul. Elevii fac orele pe la casa de cultură, prin birouri sau pe la locuinţele primăriei, care mai au încă curent şi încălzire.
Primarul din Săcal, Samók Gyula, a făcut demersuri şi a scris memorii la Guvern, la primul ministru, la Ministerul Învăţământului, precum şi la secretarul de stat pentru naţionalităţi şi culte din cadrul Ministerului Administraţiei Publice şi Justiţiei. Ca răspuns, subsecretarul de stat pentru naţionalităţi s-a deplasat vinerea trecută în localitatea bihoreană, unde a declarat că scopul este ca la începutul celui de-al doilea semestru al anului şcolar 2011/2012 situaţia să se clarifice, iar elevii să fie întâmpinaţi de săli de clase încălzite. „Prin modificarea legii privind drepturile minorităţilor va fi posibil ca autoguvernarea pe ţară să preia şcoala de la 1 ianuarie, asigurând astfel funcţionarea şcolii cu limba de predare maghiaro-română.” Latorcai Csaba susţine că, în acest scop, autoguvernarea pe ţară o să poată obţine finanţare din fondurile rezervate minorităţilor şi din cele de intervenţie. Subsecretarul de stat a mai menţionat la Săcal că, din anul 2013, şcolile generale vor fi preluate de stat, astfel primăriile vor fi dezpovărate, dar şcolile de naţionalitate vor fi administrate de autoguvernările pe ţară.
R.P.

Comentarii