ORTODOXIA: Şedinţe de lucru anuale la Episcopia din Jula

Vineri, 27 ianuarie, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria s-a desfăşurat şedinţa anuală de lucru a Consiliului Eparhial al Episcopiei, iar cu o zi mai târziu, pe 28 ianuarie, a avut loc şedinţa de lucru anuală a Adunării Eparhiale. În ambele zile, întâlnirile de lucru au fost precedate de săvârşirea, în Catedrala din Jula, a Sfintei Liturghii Arhiereşti.
Conform hotărârii Sfântului Sinod de la Bucureşti, anul 2012 a fost declarat Anul Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. În cuvântul său de deschidere a şedinţei Adunării Eparhiale, PP Siluan a accentuat importanţa acestei taine şi a îngrijirii bolnavilor de către biserica ortodoxă. Acestei teme îi vor fi dedicate două conferinţe preoţeşti, prima urmând să aibă loc la Chitighaz, pe 12 mai, iar a doua la Bătania, la 22 septembrie. PS Părinte Siluan a mai remarcat faptul că anul 2011 a început cu probleme financiare, cu un deficit de 2 milioane de forinţi, dar Arhiepiscopia Timişoarei a venit în ajutorul Episcopiei din Ungaria, iar până la sfârşitul anului aceste problemele financiare s-au îndreptat. Din darea de seamă a comisiei financiare, de la părintele Teodor Marc, am putut afla că încasările din anul 2011 ale Episcopiei din Jula au fost de peste 46 de milioane de forinţi, bani proveniţi de la statul ungar şi român, respectiv din proiecte, precum şi de la primării şi chirie de pământ. Din aceştia, peste 16 milioane s-au alocat funcţionării Episcopiei şi salarizării preoţilor şi în jur de 17 milioane pentru lucrările de restaurare de la Catedrala Episcopală. Restul bugetului s-a cheltuit pentru manifestări, restaurări de obiecte de cult, catehizare şi alte activităţi bisericeşti. Printre cele mai importante activităţi s-a remarcat funcţionarea a două coruri cu caracter bisericesc. Primul este cel al credincioşilor din Micherechi, iar al doilea al elevilor şcolii generale şi al liceului românesc de la Jula. Anul trecut s-a realizat şi site-ul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, de asemenea, Buletinul Episcopiei, care a ajuns la numărul 104. Şi în 2011, Episcopia a organizat Festivalul „La obârşii, la izvor”, iar printre cele mai importante evenimente s-a numărat şi Tabăra de Iconografie de la Jaca, cu conducerea părintelui Cosmin Pop. Rapoartele comisiilor bisericeşti, culturale şi economice au fost aprobate cu unanimitate de voturi de către Adunarea Eparhială.


Într-un interviu acordat redacţiei noastre, PS Părinte Episcop Siluan a menţionat importanta realizare de anul trecut, adoptarea noii Legi a Cultelor de către Guvernul Ungar, potrivit căreia Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, alături de celelalte patru jurisdicţii ortodoxe din această ţară, au fost cuprinse în rândul celor 14 culte recunoscute oficial de către stat. În acest sens, urmează să fie semnată şi o convenţie între aceste jurisdicţii ortodoxe şi Statul Ungar, prin care să fie abordate principii generale şi norme concrete privind funcţionarea lor în bune condiţii.
Întâistătătorul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria ne-a vorbit şi despre greutăţile anului trecut, dar şi despre realizările eparhiei: „Am consemnat în anul care a trecut şi momente mai dificile, şi momente mai delicate. După cum se ştie, atât Biserica Ortodoxă Română, cât şi comunitatea românească din această ţară este mai redusă. Posibilităţile membrilor acestei instituţii nu sunt întotdeauna corespunzătoare pentru a susţine funcţionarea obişnuită duminicală sau de fiecare zi a parohiilor şi a unităţilor noastre bisericeşti. Precum nici activităţi mai mari, cum sunt de pildă restaurările de biserici şi toate activităţile care se desfăşoară atât la centrul eparhial cât şi la parohii. Toate acestea necesită anumite cheltuieli pe care trebuie să le suporte cineva. Bineînţeles, în această privinţă avem şi un sprijin atât din partea Patriarhiei şi a Statului Român, cât şi din partea Budapestei, dar am avut anul trecut un sprijin concret şi din partea Arhiepiscopiei Timişoarei, care în două rânduri ne-a ajutat şi financiar. Deşi anul 2011 a fost un an cu multe dificultăţi în prima sa parte, totuşi cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sprijinul unor Eparhii din România, acestea au fost depăşite. În viaţa Episcopiei noastre au fost consemnate şi realizări importante, cum ar fi de pildă resfinţirea Catedralei Episcopale din Jula, în urma efectuării unor ample lucrări de restaurare, resfinţirea bisericii din Otlaca-Pustă, care a beneficiat de o restaurare generală făcută prin intermediul unui proiect european şi diferite slujiri arhiereşti comune cu ocazia hramurilor sau a altor sărbători din parohii, la care au participat episcopi şi grupuri corale din România”, a subliniat PS Siluan.
A.B.–Şt.C.

Comentarii