Întâlnire de lucru a comisiei de editare a noilor manuale româneşti

În vederea întocmirii unui set de manuale de limba română pentru clasele 5−7 din ciclul gimnazial al şcolilor generale din Ungaria, Liceul „N. Bălcescu” a câştigat proiectul european TÁMOP 3.4.1/A-08/2-2009-0007. Pe 24 martie, la Jula, a avut loc o nouă şedinţă de lucru a comisiei de editare a noilor manuale. După şedinţă am stat de vorbă cu doamna profesoară Elena Muntean, coordonator de proiect, care a făcut următoarele precizări:
− În momentul în care eu am gândit acest proiect am verificat mai întâi dacă le place copiilor din România la nivel de idei şi de informaţii. În momentul în care am văzut că le place, abordă teme care-i interesează, am încercat să adaptez după copilaşii din această comunitate. Sâmbătă ne-am întâlnit cu colegii ca să verificăm manualul de clasa a 6-a, am luat pagină cu pagină, capitol cu capitol. Observaţiile dumnealor sunt foarte importante în munca noastră. Se prevede că începând cu anul şcolar 2012/2013, profesorii şi elevii vor utiliza acest manual, ceea ce înseamnă că numai acest manual va fi valabil, celelalte manuale vor fi retrase de edituri. Toate şcolile româneşti din Ungaria vor lucra după acest manual. 
Proiectul se desfăşoară pe un termen de doi ani şi are în structura sa finalizarea a trei manuale, manual pentru clasa a 5-a, 6-a şi a 7-a. Structura manualului din clasa a 5-a constă din patru părţi: conversaţie, text literar, lectură suplimentară şi comunicare. Fiecare manual constă din şapte capitole (unităţi). Manualul din clasa a 6-a respectă structura manualului din clasa a 5-a, dar mai conţine şi compuneri. Manualului i se anexează caietul elevului, caietul de evaluare şi îndrumătorul profesorului, care conţine indicaţii strict metodice pentru profesor. Sunt extraordinar de încântată de prestaţia acestor colege, pentru că au privit cu foarte mare seriozitate şi la fiecare întâlnire am lucrat la modul ideal”, ne-a mărturisit Elena Muntean, profesoară de limba română la şcoala generală „Avram Iancu” din Baia Mare.
A. Cioca

Comentarii