Şcoala şi grădiniţa din Micherechi au un nou director

Consiliul Local din Micherechi s-a întrunit în şedinţă joi seara, pe 8 martie, pentru a alegere noul director al şcolii generale şi grădiniţei româneşti din localitate. La şedinţa condusă de primăriţa Margareta Tat, deputaţii au votat în unanimitate dosarul singurului candidat, în persoana Anei Rocsin Sárközi.
Originară din acest sat, Ana Sárközi este profesoară în şcoala din Şercad. Studiile elementare şi le-a terminat în şcoala din satul său natal, Micherechi, după care a fost eleva Liceului „N. Bălcescu” din Jula, studiile superioare terminânduşi-le în 1988 la Seghedin, la Facultatea Pedagogică, cu specializările română şi istorie. Noua directoare îşi va ocupa funcţia începând cu 19 martie 2012, fiind aleasă pentru o perioadă de 5 ani, până pe 31 iulie 2017. 
În cadrul şedinţei Consiliului Local s-a discutat şi despre problemele cu care se confruntă şcoala generală din Micherechi (ca de exemplu scăderea numărului de copii, de cine să fie administrată în viitor instituţia, etc.). Cu relatare amănunţită vom reveni în următorul număr al Foii româneşti.
E.I.

Comentarii