Reînvierea tradiţiilor şi obiceiurilor populare ale zonei transfrontaliere

Vineri, 30 martie, sala mare a Centrului Cultural „Reibel Mihály” din Aletea s-a dovedit neîncăpătoare de oaspeţii sosiţi de la Sântana şi Grăniceri. Aletenii i-au întâmpinat cu multă căldură şi prietenie şi cu o masă bogată în decor de primăvară. În această zi de la sfârşitul lunii martie s-a derulat acţiunea finală a proiectului transfrontalier finanţat de Uniunea Europeană, intitulat „Vatra folclorică Elek–Sântana–Grăniceri”. Implementat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria–România 2007–2013, proiectul a fost finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, completat de co-finanţarea celor două state Ungaria şi România.

La întâlnirea de vineri de la Aletea a avut loc o gală festivă. Alături de aleteni, reprezentanţi din Grăniceri şi Sântana au venit cu tot ce au avut ei mai valoros în ceea ce priveşte muzica, dansul popular şi obiceiurile folclorice.
Manifestarea a cuprins programul fanfarei din localitatea Aletea şi o varietate de dansuri populare cu ansamblurile „Bujorii Grăniceriului”, „Busuiocul” din Sântana şi Ansamblul de dansuri din Aletea, programul folcloric încheindu-se cu un dans comun al celor trei formaţii. În cadrul proiectului a fost editată recent şi o carte, lansată la Sântana. Publicaţia este bilingvă şi reprezintă atât o culegere de date etnografice cu elemente de folclor specifice celor trei comunităţi partenere cât şi un rezumat al activităţilor comune din cadrul proiectului (două tabere culturale comune – Moneasa şi Aletea, montarea unui dans popular cu elemente comune, păstrarea şi transmiterea tradiţiilor de iarnă – colindatul, turca, ş.a.m.d.). Obiectivul general al proiectului l-a constituit reînvierea tradiţiilor şi obiceiurilor populare ale zonei transfrontaliere Aletea–Sântana–Grăniceri, valoarea lui fiind de circa 95.000 euro, bani de care au beneficiat aproape în mod egal cele trei localităţi.
„Dragi copii şi tineri, ne-aţi demonstrat astăzi aici că deviza acestui proiect »Două ţări, un scop comun, mult succes« se poate împlini şi s-a şi împlinit. Am văzut astăzi aici într-o aureolă a unui program care a durat un an de zile şi care teoretic se încheie, dar depinde de noi ca practic să continue. Am putut vedea cum tinerii de pe scenă au învăţat împreună şi au făcut împreună o bucurie tuturor… Gazdelor noastre de la Aletea le mulţumim pentru prietenia cu care ne-au primit de fiecare dată, pentru atenţia cu care au reuşit să organizeze acest final de program în adevărata lui valoare”, a mărturisit Viorel Enache, primarul oraşului Sântana.
Acţiunea finală a proiectului s-a încheiat cu o zi mai târziu, pe 31 martie, cu o conferinţă organizată la Grăniceri.
A. Butar

Comentarii