Cu ocazia Praznicului Împărătesc al Înălţării Domnului, pe 24 mai, a avut
loc şi pomenirea Eroilor Neamului. În organizarea Ambasadei României la
Budapesta, în această zi au fost depuse coroane de flori la ostaşii români din
cel de-al Doilea Război Mondial, care îşi dorm somnul de veci în Cimitirul Rákoskeresztúr
din Budapesta. Cu câteva zile înainte s-au depus coroane şi la monumentele
eroilor români de la Perkupa, Prügy şi Megyaszó, Ambasada României fiind
reprezentată de excelenţa sa Victor
Micula, ambasador al Românei în Ungaria, de ataşatul militar al Ambasadei
României şi de reprezentanţii ai primăriilor din localităţile respective. În
ziua de 31 mai, reprezentanţi ai Ambasadei Românei la Budapesta vor participa
la depunerea de coroane de flori la monumentul dedicat eroilor români de la
Ostffyasszonyfa.
Tot de Ziua Eroilor, pe 24 mai, Călin
Cămărăşan, consul general al Românei la Jula, împreună cu reprezentanţi ai
primăriei din Dobriţân au participat la o slujbă de pomenire a eroilor,
oficiată de preoţii Aurel Becan şi Cosmin Pop, la monumentul eroilor din
Dobriţân. În aceeaşi zi, la cimitirul comunal din Micherechi, pr. Ioan Bun a săvârşit o slujbă de
pomenire a eroilor români căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial, la
monumentul dedicat acestora, după care dl. consul general Călin Cămărăşan de la
Jula şi reprezentanţii primăriei şi ai şcolii generale din Micherechi au depus
coroane de flori.
Vineri, 1 iunie, la monumentul eroilor români căzuţi în Primul Război
Mondial, din cimitirul orăşenesc din Seghedin, părintele protopop Aurel Becan va
săvârşi o slujbă de pomenire, fiind apoi depuse coroane de flori din partea
Consulatului General al României la Seghedin, din partea conducerii oraşului şi
a Autoguvernării Româneşti din Seghedin.
A.B.
Comentarii
Trimiteți un comentariu