„Experienţa la mănăstire mi-a fost o călăuză în credinţa ortodoxă” - Interviu cu Petronela Szojka din Bichiş
Petronela Szojka s-a născut într-o familie cu părinţi de diferite
naţionalităţi. Toţi din familia tatălui său sunt slovaci, iar în familia mamei
maghiari şi români. Tata de religie romano-catolică, mama botezată la biserica
reformată, iar copiii nebotezaţi, lăsaţi să-şi aleagă singuri calea pe care
doresc să o urmeze. Petronela a „întâlnit” biserica ortodoxă dintr-o totală întâmplare.
Locuind la Bichiş, ajunge să caute biserica pentru a-şi face o lucrare la
universitate. Calea către Ortodoxie a fost lungă, dar cu ajutorul Domnului
Iisus, a preotului şi a celor care au susţinut-o alături de familie, a primit
Taina Botezului în Biserica Ortodoxă. Această nouă cale pe care şi-a ales-o în
duhul lui Hristos, a îndemnat-o pe Petronela să înveţe limba română pentru a
înţelege şi în româneşte Cuvântul lui Dumnezeu, iar recent s-a întors acasă plină
de bucurie, împlinită spiritual de la Mănăstirea Sfânta Ana, din Orşova, unde a
petrecut o perioadă de timp alături de obştea mănăstirii. Cum a ajuns să se
boteze la Biserica ortodoxă română şi ce înseamnă acest lucru pentru ea, ne
dezvăluie în cele ce urmează.
– Eram în primul an la Universitatea din Dobriţân, la secţia istorie şi
etnografie, când de la profesorul de etnografie am primit o sarcină: să scriu o
lucrare despre biserica ortodoxă română din Bichiş, din oraşul unde locuiesc.
În munca mea de cercetare am cunoscut-o pe doamna preoteasă Emilia Ciumpilă,
văduva ultimului preot ortodox de la Bichiş. Aceasta mi-a vorbit nu doar despre
istoria bisericii, ci mi-a povestit despre religia şi credinţa ortodoxă. Când
mi-a arătat biserica, mi-a cerut să petrec câteva clipe cu ea în lăcaşul de
cult. În acele clipe am simţit o pace şi o linişte nemărginită, ceea ce cred că
în lumea aceasta agitată în care trăim, fiecare om ar dori să simtă. Acea pace,
care nu îţi încarcă doar trupul şi sufletul, ci îţi dă şi speranţă, credinţă.
Din tema acelei lucrări pe care am făcut-o atunci mi-am scris până la urmă şi
lucrarea de licenţă. În munca mea de cercetare am aflat atât de multe despre
religia ortodoxă, încât am simţit tot mai mult că de această religie doresc să
aparţin. Nu am fost atrasă doar de bisericuţa noastră de la Bichiş sau de Sfânta
Liturghie, ci pur şi simplu am ştiut că vreau să fiu ortodoxă şi că locul meu
este aici. Iar pe atunci nici măcar nu înţelegeam slujba în limba română.
Aceste lucruri i le-am spus lui tanti Emilia, care imediat mi-a şi găsit naşi
pentru botez. Aşa i-am cunoscut pe soţii Adrian şi Eva Şimon,
naşii mei de botez. Am fost botezată pe 26 septembrie 2009, în biserica
ortodoxă română din Bichiş, de către părintele arhimandrit Calinic, iar de la botez simt că am primit sprijin spiritual. Dacă
am vreo problemă sau un necaz, pot să mă rog şi să cer ajutor chiar şi în limba
maternă, pentru că Domnul ne ascultă pe toţi şi ne ajută când nici nu ne dăm
seama.
– Recent te-ai întors din România, de la o mănăstire, unde ai petrecut
câteva săptămâni. Cum s-a născut această idee de a sta la mănăstire şi cine
te-a ajutat în acest pelerinaj?
– Cred că în viaţă vine o vreme când fiecare dintre noi ajungem să ne
întrebăm, care este drumul pe care Dumnezeu ni l-a pregătit. Mulţi tineri de
vârsta mea sunt deja căsătoriţi, au familie. Eu nu am încă astfel de planuri,
însă am vorbit odată despre acest lucru cu duhovnicul meu, părintele Calinic,
şi l-am întrebat de unde pot să ştiu dacă sunt pregătită pentru căsătorie sau mai
bine să aleg calea călugăriei. Acesta m-a îndrumat să-mi petrec câteva zile la
o mănăstire, unde o să-mi primesc răspunsul. Cu ajutorul naşei mele şi al
Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan am luat astfel decizia de a merge la o mănăstire
pentru o perioadă scurtă de timp, cu gândul de a mă apropia mai mult de Ortodoxie
şi de a învăţa limba română, pe care am început să o învăţ acum la maturitate.
Atât de mult mi-am dorit acest drum, că a mai rămas doar să găsesc o mănăstire
care să mă primească.
– Este un lucru foarte frumos pentru o creştină să încerce o astfel de
experienţă. Cum ai ajuns acolo?
– Am putut să aleg din trei posibilităţi: Mănăstirea de la Gai – Arad,
Mănăstirea de maici de la Oradea şi cea de la Orşova. În cele din urmă, după ce
m-am consultat cu naşa mea şi cu părinţii, am ales Mănăstirea Sfânta Ana de la
Orşova. Pe urmă am primit binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan
şi aprobarea de şedere cerută de Preasfinţia Sa de la Episcopia de
Mehedinţi. La mănăstire am fost aşteptată de Maica Ambrozia şi Maica
Onufria, care au slujit câţiva ani la Episcopia din Jula. Cu acest prilej,
aş dori să mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să petrec acele zile
minunate la mănăstire, părintelui arhimandrit Calinic, Preasfinţitului Siluan,
naşei mele şi tuturor maicilor de la mănăstire, care m-au înconjurat cu
bunătatea şi dragostea lor.
– Ai mai fost la alte mănăstiri în România? Te rog, să-mi povesteşti despre
primele experienţe la mănăstire şi întâlnirea cu maicile!
– Am mai fost la mănăstiri, dar niciodată nu am locuit acolo. Maica Stareţă
de la Sfânta Ana – Orşova, Maica Ambrozia şi Maica Onufria au ştiut de sosirea
mea acolo şi m-au primit cu multă bucurie. Celelalte maici au fost puţin surprinse
când au aflat că eu nu voi sta acolo ca orice pelerin 2–3 zile, ci timp de o
lună. La început nu au ştiut cum să se comporte cu mine, ca şi cu un oaspete
sau ca şi cu o soră de la obşte, deoarece eu aveam acces şi în locurile unde
turiştii nu pot intra. După câteva zile, după ce am participat alături de ele
la muncile de la bucătărie şi am încercat să vorbesc cu ele, m-au acceptat şi
m-au învăţat foarte multe lucruri la care niciodată nici nu m-am gândit. Am
învăţat cum se fac lumânările şi veşmintele bisericeşti. La început am avut
probleme cu limba română, dar în câteva zile s-a rezolvat, am prins şi eu mai
mult curaj şi ne-am înţeles destul de bine. Maica Ambrozia mi-a arătat toate
mănăstirile din zonă. Am fost la Mănăstirea Sfântul Vodiţă, Biserica din
Drobeta Turnu Severin, Mănăstirea Tismana, etc. Am vizitat locuri minunate,
care mi s-au pus pe veci la suflet.
– Ce program ai avut acolo?
– Primăvara devreme nu este foarte mult de lucru pe afară sau în parcuri,
la care să fie nevoie de mai multe braţe de muncă. Astfel, în fiecare
dimineaţă, în afară de duminică când am mers la biserică, îmi petreceam timpul
ajutând la bucătărie sau la servirea mesei. Din a doua săptămână am ajutat şi
la croitorie, maicile m-au învăţat şi să cos la maşină. Cea mai drăguţă
experienţă pe care am avut-o la mănăstire a fost să comunic în româneşte cu
maicile. Au fost foarte răbdătoare cu mine, mi-au vorbit rar ca să înţeleg ce
zic, iar dacă ziceau câte o expresie pe care nu o înţelegeam îmi explicau şi
îmi scriau cuvântul pe o hârtiuţă. Eu mi-l traduceam în ungureşte, ca să nu-l
uit. Dacă eu doream să le explic ceva mă corectau şi aveau răbdare să leg câte
o propoziţie.
– Ce a însemnat această perioadă petrecută la mănăstire pentru tine?
– Departe de problemele de zi cu zi am cunoscut un alt mod de viaţă, oameni
noi, am fost înconjurată de foarte multă dragoste, ceea ce m-a întărit atât
fizic cât şi spiritual. Mă bucur foarte mult că am făcut acest drum pentru că
am aflat răspunsurile la multe întrebări pe care le aveam nelămurite.
– Zilele petrecute acolo au schimbat ceva în viaţa ta?
– Am învăţat că nu există pesimism şi monotonie, lucruri la care tindeam şi
eu. Dacă există armonie între om şi Dumnezeu, atunci poţi trăi pozitiv şi
liniştit sufleteşte. Dar pentru această armonie trebuie noi să ne străduim. Am
devenit mult mai puternică, nu mai mi-e frică de problemele zilnice, pentru că
ştiu că nu am doar familia care mă ajută ci şi un alt ajutor, venit de Sus, care
îmi călăuzeşte drumul. Cred că aceste zile la mănăstire, pe lângă toate
lucrurile bune pe care le-am învăţat, frumuseţile pe care le-am văzut, au fost
şi o călăuză în credinţa ortodoxă.
– Ce-ai simţit când a trebuit să vii acasă? Nu ai avut acolo momente în
care să eziţi să te întorci acasă?
– Mi-ar fi plăcut foarte mult să mai pot sta măcar două săptămâni la
mănăstirea de la Orşova, pentru a fi acolo de Paşti, pentru că nu am participat
niciodată la o Liturghie de Sfintele Paşti. Dar nu aşa s-a întâmplat. Puţin am
fost supărată când s-a apropiat ziua plecării. Am început să le îndrăgesc
foarte mult pe maicile de la mănăstire, dar definitiv nu m-am gândit niciodată
să rămân acolo. Tot timpul cât am stat acolo am ştiut că familia şi prietenii de
acasă mă aşteaptă şi au nevoie de mine. Sigur că maicile mi-au propus să rămân.
M-au întrebat de mai multe ori, dacă sigur vreau să merg acasă şi că mă vor
aştepta să mă întorc oricând la Orşova. A trebuit să vin acasă să mă pregătesc
pentru examenul de limba română, pentru a-mi putea primi diploma de
universitate, dar ne-am despărţit de maicile de la mănăstire promiţându-le că o
să revin cu siguranţă.
A. Butar
Comentarii
Trimiteți un comentariu