Petrecere în prag de vacanţă la şcoala generală din Jula

În fiecare an, în pragul mult aşteptatei vacanţe de vară, şcoala generală „Nicolae Bălcescu” din Jula organizează săptămâna elevilor. Şi în acest an, în perioada 5–7 iunie, sub conducerea directoarei adjuncte a şcolii generale Ana Radici Repisky, s-au organizat diferite programe distractive, cultural-artistice şi sportive. Ziua de marţi a fost dedicată copilului, elevii s-au bucurat de plimbarea cu ricşă pe străzile din apropierea liceului, asigurate de profesorul Tiberiu Rocsin, iar cetatea tobogan din sala de sport s-a aflat printre preferinţele celor mai mici elevi. Săptămâna elevilor s-a desfăşurat nu numai sub semnul sportului şi distracţiei, dar şi a limbii şi culturii româneşti, care s-a desfăşurat în după amiaza zilei de miercuri. În cadrul acestei manifestări, pe scena Centrului Cultural Românesc s-au prezentat cercurile româneşti, ansamblurile de dansuri populare şi premiaţii la concursurile de recitare de poezie şi de poveşti româneşti. Ziua familiei s-a desfăşurat în ultima zi din cadrul săptămânii. Invitaţii speciali au fost părinţii, care au jucat un meci de volei contra profesorilor. La reuşita acestei săptămâni a contribuit cu fonduri Autoguvernarea Românească din Jula şi elevii şcolii generale prin banii adunaţi la târgul de Crăciun din anul trecut.
A.C.

Comentarii