Începând din anul 1952 se sărbătoreşte în Ungaria, în prima duminică a
lunii iunie, Ziua pedagogului. De obicei, cu acest prilej sunt decernate premii
pentru pedagogii care depun o activitate însemnată pentru educarea tinerilor.
În acest an, şefa Catedrei de Limba şi Literatura Română a Universităţii din
Seghedin, prof. dr. Mihaela Bucin,
a fost distinsă din partea Universităţii cu premiul „Pro Juventute”.
– Cum se spune de obicei „fiecare premiu te obligă”…
– Aşa este. Te obligă pentru că în minutele acelea toată lumea este atentă
la tine. Ştii că de acum în colo, dacă numele tău a fost rostit în astfel de
context vor fi şi mai atenţi la ceea ce faci şi cum procedezi în continuare.
– Am vorbit de mai multe ori, că Catedra de limba şi literatura română la
fel ca şi celelalte catedre pentru naţionalităţi au trăit vremuri grele în anii
trecuţi. Care este situaţia la ora actuală? Acum ne aflăm în plină sesiune, s-a
schimbat legea învăţământului. Ce se aşteaptă din această toamnă?
– Aş vrea să spun că Facultatea de pedagogie „Juhász Gyula” are un
conducător, cred eu, care luptă pentru menţinerea acestei instituţii de
învăţământ superior şi care nici cu ocazia discursului acestei sărbători a
pedagogilor n-a putut să ne spună nimic concret despre viitorul învăţământului
superior, pentru pregătirea profesorilor. Deşi legile s-au schimbat, deşi
direcţia viitoare este deja trasată, lucruri concrete de organizare, de
funcţionare despre anul viitor şcolar, nu se ştiu. Decanul Galambos Gábor a şi
spus o propoziţie foarte interesantă: „Vaporul merge şi pe mai departe în ape destul
de tulburi, căpitanul este alături de personalul vaporului şi din când în când
le dă câte o gură de rom ca să poată să meargă mai uşor pe drumul acesta. Nu
ştim nimic despre cum va fi din septembrie, este clar că învăţământul superior
pentru pregătirea profesorilor va fi dual, aşa cum a fost cu un deceniu în
urmă, deci cu două specializări paralele, dar condiţiile şi caracterul pe
care-l va avea încă nu sunt trasate cu exactitate.”
– Am putea spune că în cuvintele decanului este şi un gust de amărăciune dacă
„trebuie să dăm rom echipajului”?
– Aşa este, deşi a vorbit la figurat, desigur am simţit şi noi că această
sărbătoare faţă de alţi ani are un gust amar, însă nu avem încotro, trebuie să
mergem mai departe. Catedra nu stă mai bine ca în anul trecut sau ca în ultimii
4–5 ani, de când acest sistem de Bologna a fost implementat şi în învăţământul
pentru minoritate. Şi pe mai departe foarte puţini studenţi avem şi ceea ce
este durerea mea, foarte puţini studenţi români din Ungaria. Am desigur planuri
pe care încerc cu disperare să le pun în aplicare pentru a reabilita
învăţământul superior pedagogic în rândul minorităţii româneşti din Ungaria.
Sunt tot felul de semnale care nu-mi plac, de exemplu unul legat de această zi
a pedagogului, care în rândul minorităţii româneşti din Ungaria într-un cadru
general, într-un cadru unitar, pentru întreaga minoritate, nu a fost
sărbătorită. Mi-aş fi închipuit ca una dintre instituţiile conducătoare
aşa-zise ale minorităţii româneşti, fie Autoguvernarea pe ţară sau Uniunea
culturală, să organizeze într-un cadru mai larg această sărbătoare a
pedagogului. Sunt câteva şcoli româneşti în Ungaria, unde lucrează oameni care
încearcă să mai ţină aprinsă făclia aceasta a limbii, a culturii româneşti şi
poate că din când în când nu ar strica să aibă legături între ei într-un cadru
festiv… De ce nu? Pentru că festivităţile ne plac, festivităţile te înnobilează,
dacă ele sunt organizate cu gust şi obiectiv. Nu s-a întâmplat acest lucru,
însă, la anul viitor am să încerc personal să iau legătura cu acele persoane
care sunt interesate de astfel de sărbătoriri, dacă nu sună prea pretenţios, şi
să încercăm să ne întâlnim, chiar în lumea aceasta fără bani, unde premii,
desigur, nu se pot da. Nu ar fi rău ca în 2013, prima duminică din luna iunie,
şi pedagogii români din Ungaria să sărbătorească Ziua pedagogului, atât timp
cât mai există pedagogi români în această ţară.
I.
Kaupert
Comentarii
Trimiteți un comentariu