26 iul. 2012

„Aş dori să devin chirurg intervenţional” - Interviu cu dr. Ioan Ruja din Micherechi, la absolvirea Universităţii de Medicină din Seghedin

Ioan Ruja a terminat liceul „N. Bălcescu” din Jula în anul 2006. Încă în vara acelui an a fost admis la Universitatea de Medicină din Seghedin. Pe 30 iunie, după şase ani de studii superioare, i-a fost înmânată diploma de medic uman. Ioan Ruja din Micherechi se află printre acei puţini oameni căruia i s-a împlinit visul de a deveni medic. Zilele trecute i-a fost înmânată diploma de doctor, ceea ce înseamnă că de acum înainte rostul vieţii lui va fi vindecarea bolnavilor.

– Am terminat Universitatea de Medicină din Seghedin în total 186 de studenţi. Unui prieten apropiat, din păcate, nu i s-a reuşit examenul de limba engleză, din această cauză el nu a putut să-şi primească diploma. Un medicinist poate absolvi universitatea numai în caz dacă posedă atestat de limbă la nivel mediu.

Foarte mulţi tineri medici îşi caută loc de muncă în ţările de vest ale Europei. Tu ce părere ai despre asta?
– Din păcate, foarte mulţi tineri îşi caută loc de muncă în Europa. Eu am fost trei luni de zile în Graz, cu bursă. Este un lucru trist, dar în Europa de Vest, în Austria, Germania, Suedia, Anglia, Irlanda, sunt mai bune condiţiile de lucru. Bolnavii îşi primesc tratamentul la un nivel foarte avansat, pentru că nu se pune problema banilor. În Austria, salariile medicilor sunt mult mai mari, un medic începător are salar de şase ori mai mare decât în Ungaria. Iar preţurile sunt exact aceleaşi ca şi la noi. Foarte mulţi dintre cunoscuţii mei, care acum au terminat universitatea, au început cariera de medic în Germania, Irlanda, Suedia sau în alte ţări europene.
Te-ai gândit şi tu să lucrezi în Europa de Vest?
– Sincer să fiu, mi-a trecut prin gând acest lucru. Sunt de părerea că dacă în scurt timp nu va fi o schimbare, atunci uşor se poate ca şi eu să mă îndrept spre o altă ţară. Am un prieten care probabil o să lucreze în Germania, în Passau. Şi dacă mă gândesc la faptul că eu am făcut naveta între Micherechi şi Seghedin în aproape patru ore, iar de la Passau până la Budapesta se face cinci ore pe autostradă, atunci merită acest efort pentru că nu este distanţă.
Cum ţi-a fost viaţa de student la Seghedin?
– Poate tocmai pentru că a fost o învăţătură foarte serioasă s-au născut relaţii foarte strânse, apropiate cu prietenii. După fiecare examen reuşit, după o pregătire de o lună sau mai mult timp eram nespus de fericit, acest lucru trebuia trăit. Anul trei a fost foarte greu pentru mine. În ţara aceasta sunt doi profesori care sunt cunoscuţi de fiecare student medicinist şi de medici, care sunt foarte corecţi, severi şi maximalişti. Trec examenul doar acei studenţi, care într-adevăr vor deveni medici. Materia respectivă este cerută fără nicio greşeală. Unul este profesor la patologie, iar celălalt profesor la patofiziologie. După un an de învăţătură la cursurile de patologie, după multă-multă pregătire, cu foarte multă cafea şi cu ochi nedormiţi, am reuşit să trec acest examen. Acesta a conţinut 223 de subiecte şi a avut mai multe trepte. Dacă zilnic am citit 12–13 ore, am putut să le parcurg pe toate într-o săptămână de la început până la capăt.
Ce sfaturi le-ai da tinerilor care acum sunt în prag de alegere a unei universităţi?
– Am avut o relaţie foarte bună cu profesoara de limba şi literatura română de la liceul „N. Bălcescu”, cu doamna Stela Nicula Machhour. Nu mi-a plăcut să învăţ dar pe doamna profesoară Stela am respectat-o foarte mult. La începutul fiecărei ore de limba română a trebuit să răspund la câteva întrebări, ca doamna profesoară să-mi verifice cunoştinţele din materialul respectiv. Ca să primesc media cinci a trebuit să dau examen la fiecare sfârşit de jumătate de semestru şi la sfârşit de an şcolar. Şi dânsa îmi tot spunea: „Ioniţă, o să vezi, că acuma rezişti cu ceea ce auzi la oră. Dar dacă o să ajungi la o universitate de calitate, o să fie puţin. Dacă nu o să iei lucrul în serios, nu o să ajungi nimic.”
Mi-am făcut practica obligatorie în timpul examenelor de bacalaureat a tinerilor de liceu. Jumătate din practică am făcut-o la Graz, iar cealaltă jumătate la spitalul „Pándy Kálmán” din Jula, la pediatrie. În timpul practicii am făcut o vizită la fostul meu liceu, unde m-am întâlnit cu profesoara Nicula, dar am stat de vorbă şi cu câţiva liceeni, ca să le dau sfaturi. Am discutat cu fiecare ce ar dori să devină. Au fost deschişi, mi-au răspuns sincer. Am avut un singur sfat pentru fiecare absolvent, indiferent la care universitate sau şcoală superioară vrea să înveţe, şi anume că viitorul lor depinde de câte limbi străine vorbesc. În zilele noastre, limbile engleză, germană şi franceză sunt cele mai actuale limbi străine. Pentru acestea nu o să poată să facă nici un pas în viaţă, iar în al doilea rând le-am atras atenţie asupra faptului să aibă o atitudine la învăţătură, să aibă în ei o dorinţă să înveţe, să studieze cât mai mult.
Are vreo importanţă la ce liceu termină un tânăr?
– În primul rând, trebuie să mărturisesc că mă bucur că am învăţat la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula, pentru că scopul meu a fost ca să mă pot concentra mai mult pe biologie şi pe chimie. Pe lângă acestea, am făcut sport, am învăţat limbi străine, am învăţat muzică, am obţinut permisul de conducere, ş.a.m.d. Dar, în timpul studenţiei mele, am cunoscut alţi studenţi care au terminat licee foarte renumite din Budapesta sau Seghedin şi care au avut un foarte mare avantaj faţă de mine. În primii doi ani a trebuit să depun mult mai multă muncă ca să ajung la nivelul lor. La fizică, la fiziologie, au ştiut foarte multe metode, pe care eu le-am învăţat de la zero la Seghedin. La universitate am fost împărţiţi în 14 grupe. Eu am fost în grupa 13. Conducătoarea grupei noastre a ştiut despre mine că am venit de la un liceu românesc din Jula, care poate nu este atât de renumit ca altul din Seghedin. Prima dată mi-a explicat mai fin, dar apoi şi mai dur, că poate nu mi-e locul aici, la universitatea de medicină. Anul trei a fost cel mai greu an de studii din cadrul universităţii. În acel an mi-am dat seama că lucrurile se desfăşoară pe două linii: materia de studiat enorm de multă şi marea aşteptare ca omul să reziste sufleteşte la aceste presiuni. A trebuit să rezist dacă nu mi-a reuşit examenul aşa cum m-am aşteptat eu, dacă nu pentru altceva din cauza multor nopţi nedormite. Am avut o colegă în anul doi, care nu a putut face faţă cerinţelor, nu i-au reuşit examenele. La începutul acestui an m-am întâlnit cu ea în Seghedin şi am aflat că şi-a întrerupt studiile la medicină şi este studentă la o altă universitate din Seghedin. Cu toate că fata a terminat în cel mai bun liceu cu note exemplare, primii doi ani i-a terminat cu note maxime, dar sufleteşte nu a putut să reziste… Este tristă povestea aceasta, dar este realitate. Un alt coleg, cu care am devenit prieten, a terminat un liceu foarte renumit la Dobriţân. În anul 2006, când am intrat la universitate, la concursul OKTV s-a clasat pe primul loc, a fost cel mai bun la biologie în ţară. A fost admis la medicină, dar, din păcate, degeaba era foarte bun la biologie, a picat alte examene şi a rămas repetent.
Ai făcut practica la spitalul din Jula, unde sunt mulţi medici de origine română. Ai primit ajutor de la ei?
– Sunt recunoscător medicului chirurg Aurel Otlăcan pentru ajutorul acordat în timpul practicii, medicilor internişti Vasile Marc şi Katona András de la cardiologie. În anul patru am parcurs practica de chirurgie la Seghedin. Acolo, la urologie, am reuşit să văd şi lucruri mai puţin obişnuite: de exemplu, am fost prezent la o operaţie urologică, unde la începutul operaţiei persoana s-a numit Cristian, iar după cinci ore şi jumătate pacientul s-a numit deja Cristina.
Ai planuri concrete pentru viitor?
– Aş dori să devin chirurg intervenţional. Dar ca să ajung până acolo, trebuie să fac cinci ani de medicină internă, ca apoi să devin internist, iar apoi mai trebuie doi sau trei ani de specializare ca să devin cardiolog. Mi-aş dori mult să devin chirurg intervenţional şi sper că în viitorul apropiat să se construiască şi să funcţioneze în Jula un laborator cardiologic intervenţional.
Mărturisesc sincer şi sunt ferm convins că eu nu aş fi devenit doctor, dacă Dumnezeu nu ar fi fost de partea mea şi nu m-ar fi însoţit pe tot acest drum lung. Sunt foarte recunoscător şi părinţilor mei pentru tot ajutorul, susţinerea din aceşti ani. Motoul meu în viaţă este: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt.” (1 Cor. 15,10)
Ana Cioca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...