Având o legătură strânsă cu rudeniile din Peştere, am decis ca vara aceasta
să mi-o petrec în România. În data de 15 iulie am ajuns în satul Peştere, un
sat plin cu rudenii şi prieteni, care mă aşteptau cu braţele deschise. Satul
Peştere este un loc înconjurat de dealuri şi de verdeaţă. În satul acesta este
şi o cascadă foarte mare şi cu apă limpede.
Prima zi a fost plină de îmbrăţişări şi am cunoscut mai mulţi copii. Toţi
prietenii mei au fost bucuroşi de reîntâlnire. În primul rând mi-a făcut
plăcere să îl cunosc pe un băiat din Italia pe nume Alex Hora. Era foarte prietenos şi plin de simţul umorului. În
fiecare seară ne adunam mulţi copii în faţa casei lui „Gelu” (era de fapt tatăl
unei bune prietene). Râdeam, spuneam bancuri, făceam jocuri, făceam foarte multe
poze şi ne amuzam de glumele băieţilor.
Veneau şi din celălalt capăt al satului
şi din alte sate doar ca să se distreze cu noi. Eram vreo 30 de copii. Într-una
din seri am observat ceva... Trecea pe lângă noi un autobus care ducea
muncitorii la o fabrică de ciment numită „Holcim”. Văzându-l în fiecare seară,
ne-am gândit să-l oprim să ne ducă şi pe noi să vizităm locurile fabricii. Şoferul
cu mare bucurie a acceptat dorinţa noastră. Pe drum am văzut mai multe locuri
din Peştere: casele vechi, dealurile bătrâne umblate de bunicii noştri şi chiar
casa unde a copilărit tatăl meu. Bineînţeles că ne-am distrat foarte bine
ascultând muzica. Odată ajunşi la destinaţie, şoferul ne-a servit cu Pepsi şi
ciocolată caldă, fiindcă şi lui îi plăcea să se distreze cu noi.
Vizavi de fabrică era o sală de nunţi. Din fericire am prins o nuntă şi am
cunoscut-o pe mireasa care era foarte frumoasă. Am intrat în vorbe cu ea şi
i-am propus să o furăm. Ea a acceptat şi noi am dus-o în satul nostru cu autobuzul.
Oamenii de pe autobus şi şoferul au fost miraţi dar şi plăcut surprinşi de
surpriza noastră. Ne-am distrat cu mireasa foarte bine şi ea ne-a aruncat buchetul...
dar florile au ajuns în braţele şoferului! Noi l-am sunat pe mire şi i-am spus
că i-am furat mireasa, deci trebuia să ne dea o recompensă şi să vină după ea.
I-am dat adresa mirelui şi el a ajuns cu naşii. Recompensa a fost o caserolă de
prăjituri. Le-am urat casă de piatră şi copii de cauciuc!!!
Acea seară a fost una de neuitat ca şi celelalte defapt. Nu pot să mă exprim
cât de bine m-am simţit şi ce fericită am fost împreună cu prietenii şi
verişorii mei. Copilăria este singurul moment din viaţă pe care nu-l poţi uita
niciodată.
Îmi place să-mi petrec vacanţa în România deoarece ştiu că aici voi găsi
mereu un sâmbure de distracţie şi bucurie. Mă bucur că am putut în câteva
cuvinte să împărtăşesc cu voi acele clipe nemaipomenite.
Patricia Diana Bogdan, elevă
Comentarii
Trimiteți un comentariu