Şcoala de vară de la Baia Mare i-a reunit pe profesorii de istorie din comunităţile istorice româneşti

Între 16–22 iulie, s-a desfăşurat la Baia Mare ediţia a VIII-a a Şcolii de vară a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, pentru profesorii de istorie şi pentru cercetătorii din comunităţile româneşti istorice, din afara graniţelor României. Tema centrală a cursurilor a fost „Provocările istoriei ca ştiinţă şi disciplină de învăţământ la începutul mileniului trei”.
Şcoala de vară a fost organizată de Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. La această ediţie a proiectului au participat cercetători şi profesori de istorie din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria şi România.
La deschiderea cursurilor a luat cuvântul şi Natalia Intotero, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Din Ungaria, au fost la cursurile desfăşurate pe plaiuri maramureşene trei cursanţi: am avut plăcerea să particip şi eu, alături de dr. Maria Berényi, directorul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria şi de Emilia Martin, directoarea Muzeului „Erkel Ferenc”, din Jula. La finalul cursurilor, participanţii au fost rugaţi să facă o apreciere a proiectului. Eu am scris următoarele:
„Comunităţile istorice româneşti existente în ţările vecine României depind organic, cum de altfel, întreaga diasporă românească, de tot ceea ce se întâmplă în ţara-mamă, în plan politic, economic, social. Membrii acestor comunităţi nu sunt cetăţeni români, crescuţi şi formaţi în mediu (numai) românesc, pe care viaţa i-a mânat în lume să-şi câştige existenţa (precum cei din diaspora ultimelor decenii), ci sunt cetăţeni ai unor state, în primul rând din imediata vecinătate a României, a căror istorie şi mentalitate le-au influenţat puternic modul de formare a conştiinţei de minoritari. Până azi, legile din aceste state (unele membre ale UE, altele nu) reflectă în mod diferit posibilităţile de prezervare a limbii, a culturii şi a identităţii româneşti. De aceea, şi problemele cu care se confruntă comunităţile sunt diferite. Obiectivul comun al acestor comunităţi istorice româneşti, trăind compact, răsfirate sau în enclave, în Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina şi – cu un caracter aparte – în Moldova, este încetinirea, stoparea procesului de asimilare lingvistică şi a celui de aculturaţie. Unul dintre principalele instrumente interne care trebuie folosit în atingerea acestui obiectiv este învăţământul în limba maternă, în limba română. Din păcate, pentru unele comunităţi româneşti, învăţământul în română nu este legiferat (vlahii), pentru altele este formal şi puternic alterat (românii din Ungaria). Pe lângă învăţarea unitară a limbii române (literare), istoria este aria curiculară prin care aceste comunităţi româneşti îşi pot forma o bază identitară comună şi solidă. Şcoala de vară organizată în Maramureş, la Baia Mare, este printre puţinele evenimente concrete, minuţios gândite şi aplicate, în folosul profesorilor (în primul rând, al celor de istorie), din comunităţile istorice româneşti. Cunoşteam faptul că organizatorii acestor cursuri deţin funcţii importante în conducerea facultăţii şi a universităţii clujene, nici nu am sperat că vor depune atâta elan şi interes în toate activităţile acestor cursuri, că vor fi alături de noi, că se vor implica atât de direct. Domnul rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Romane, academicianul Ioan Aurel Pop, directorul Şcolii de vară, domnul prorector prof. dr. Ioan Bolovan, ceilalţi istorici de marcă ai universităţii din Cluj, sunt printre deloc numeroşii intelectuali români care înţeleg, pe baza unor experienţe documentate, aprofundate, specificul comunităţilor minoritare şi necesităţile acestora. Ne-am dat seama de acest lucru din programul de cursuri şi activităţi culturale pe care ni l-au pregătit. Programul dens, divers, folosind riguros fiecare minut, a oferit pedagogilor din diaspora istorică ocazia de a lua contact cu o zonă multietnică, dar de veche tradiţie românească: Maramureşul. Conferinţele audiate au avut un aspect istoric general, sintetic, dar şi unul local, până la analiza unor personalităţi ale istoriei maramureşene. Excursiile structurat gândite, vizând obiective culturale, istorice, etnografice şi pedagogice valoroase din judeţul Maramureş, au completat componenta teoretică. Modalitatea de prezentare a subiectelor a fost interactivă, profesionalul a fost îmbinat cu familiarul, eleganţa academică s-a împletit cu spiritul românesc, care ne uneşte. Ni s-au oferit argumente solide pentru a fi mândri de istoria noastră şi ni s-a inoculat dorinţa de a o cunoaşte şi de a o înţelege, însă nu prin mesaje naţionaliste depăşite, ci prin expunerea modernă, europeană a unor rezolvări pe care, aplicându-le, să putem forma la rândul nostru elite intelectuale, indispensabile în comunităţile româneşti din care venim.
Îmi exprim mulţumirea că am avut şansa să particip la aceste cursuri desfăşurate în condiţii excelente şi speranţa că organizarea acestora va continua an de an, la acelaşi nivel.”
Conf. dr. Mihaela Bucin

Comentarii