Şcoala de vară de la Baia Mare i-a reunit pe profesorii de istorie din comunităţile istorice româneşti
Între 16–22 iulie, s-a desfăşurat la Baia Mare
ediţia a VIII-a a Şcolii de vară a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca,
pentru profesorii de istorie şi pentru cercetătorii din comunităţile româneşti
istorice, din afara graniţelor României. Tema centrală a cursurilor a fost „Provocările
istoriei ca ştiinţă şi disciplină de învăţământ la începutul mileniului trei”.
Şcoala de vară a fost organizată de Centrul de
Studii Transilvane al Academiei Române, cu sprijinul Departamentului pentru
Românii de Pretutindeni. La această
ediţie a proiectului au participat cercetători şi profesori de istorie din
Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria şi România.
La deschiderea
cursurilor a luat cuvântul şi Natalia
Intotero, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Din Ungaria, au fost la cursurile desfăşurate pe plaiuri maramureşene trei
cursanţi: am avut plăcerea să particip şi eu, alături de dr. Maria Berényi, directorul Institutului de Cercetări al Românilor
din Ungaria şi de Emilia Martin, directoarea
Muzeului „Erkel Ferenc”, din Jula. La finalul cursurilor, participanţii au fost
rugaţi să facă o apreciere a proiectului. Eu am scris următoarele:
„Comunităţile istorice româneşti existente în
ţările vecine României depind organic, cum de altfel, întreaga diasporă
românească, de tot ceea ce se întâmplă în ţara-mamă, în plan politic, economic,
social. Membrii acestor comunităţi nu sunt cetăţeni români, crescuţi şi formaţi
în mediu (numai) românesc, pe care viaţa i-a mânat în lume să-şi câştige
existenţa (precum cei din diaspora ultimelor decenii), ci sunt cetăţeni ai unor
state, în primul rând din imediata vecinătate a României, a căror istorie şi
mentalitate le-au influenţat puternic modul de formare a conştiinţei de
minoritari. Până azi, legile din aceste state (unele membre ale UE, altele nu)
reflectă în mod diferit posibilităţile de prezervare a limbii, a culturii şi a
identităţii româneşti. De aceea, şi problemele cu care se confruntă
comunităţile sunt diferite. Obiectivul comun al acestor comunităţi istorice
româneşti, trăind compact, răsfirate sau în enclave, în Bulgaria, Serbia,
Ungaria, Ucraina şi – cu un caracter aparte – în Moldova, este încetinirea,
stoparea procesului de asimilare lingvistică şi a celui de aculturaţie. Unul
dintre principalele instrumente interne care trebuie folosit în atingerea
acestui obiectiv este învăţământul în limba maternă, în limba română. Din
păcate, pentru unele comunităţi româneşti, învăţământul în română nu este
legiferat (vlahii), pentru altele este formal şi puternic alterat (românii din
Ungaria). Pe lângă învăţarea unitară a limbii române (literare), istoria este
aria curiculară prin care aceste comunităţi româneşti îşi pot forma o bază
identitară comună şi solidă. Şcoala de vară organizată în Maramureş, la Baia
Mare, este printre puţinele evenimente concrete, minuţios gândite şi aplicate,
în folosul profesorilor (în primul rând, al celor de istorie), din comunităţile
istorice româneşti. Cunoşteam faptul că organizatorii acestor cursuri deţin
funcţii importante în conducerea facultăţii şi a universităţii clujene, nici nu
am sperat că vor depune atâta elan şi interes în toate activităţile acestor
cursuri, că vor fi alături de noi, că se vor implica atât de direct. Domnul rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi
director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Romane, academicianul Ioan Aurel Pop, directorul Şcolii de
vară, domnul prorector prof. dr. Ioan
Bolovan, ceilalţi istorici de marcă ai universităţii din Cluj, sunt printre
deloc numeroşii intelectuali români care înţeleg, pe baza unor experienţe
documentate, aprofundate, specificul comunităţilor minoritare şi necesităţile
acestora. Ne-am dat seama de acest lucru din programul de cursuri şi activităţi
culturale pe care ni l-au pregătit. Programul dens, divers, folosind riguros
fiecare minut, a oferit pedagogilor din diaspora istorică ocazia de a lua
contact cu o zonă multietnică, dar de veche tradiţie românească: Maramureşul.
Conferinţele audiate au avut un aspect istoric general, sintetic, dar şi unul
local, până la analiza unor personalităţi ale istoriei maramureşene. Excursiile
structurat gândite, vizând obiective culturale, istorice, etnografice şi
pedagogice valoroase din judeţul Maramureş, au completat componenta teoretică.
Modalitatea de prezentare a subiectelor a fost interactivă, profesionalul a
fost îmbinat cu familiarul, eleganţa academică s-a împletit cu spiritul
românesc, care ne uneşte. Ni s-au oferit argumente solide pentru a fi mândri de
istoria noastră şi ni s-a inoculat dorinţa de a o cunoaşte şi de a o înţelege,
însă nu prin mesaje naţionaliste depăşite, ci prin expunerea modernă, europeană
a unor rezolvări pe care, aplicându-le, să putem forma la rândul nostru elite
intelectuale, indispensabile în comunităţile româneşti din care venim.
Îmi exprim mulţumirea că am avut
şansa să particip la aceste cursuri desfăşurate în condiţii excelente şi
speranţa că organizarea acestora va continua an de an, la acelaşi nivel.”
Conf. dr.
Mihaela Bucin
Comentarii
Trimiteți un comentariu