Editorial – Idele lui Marte

Unul dintre importantele evenimente ale istoriei lumii s-a petrecut la „Idele lui Marte” (15 martie), în anul 44 înainte de Hristos. În acea zi, în Senatul Romei, Caius Iulius Cezar cădea lovit mortal de pumnalele unor fanatici ai republicii – Brutus şi Cassius. Cei doi credeau că prin simpla eliminare fizică a lui Cezar vor putea feri Roma de un regim de dictatură personală. Rezultatul a fost contrar intenţiei lor. Au urmat ani de instabilitate, războaie, mari pierderi umane şi consfinţirea unui alt regim, mult mai autoritar decât cel al lui Iulius Cezar…
Cu sute de ani mai târziu, tot în ziua de 15 martie, în aşa-numita „primăvară a popoarelor”, izbucneşte revoluţia la Pesta. Conjunctura evenimentelor din anul 1848 şi în mod sigur şi întâmplarea aduc în fruntea revoluţiei maghiare o persoană absolut nepotrivită: Kossuth Lajos. O figură ce aparţine panteonului naţional maghiar, care, născut din mamă nemţoaică şi tată cu ascendenţă slovacă, se considera… ungur! (Mai cunoaştem cazuri, nu?)
De fapt, ce s-a întâmplat la acel Ide al lui Marte din 1848? Puţini ştiu că programul celor 12 puncte de la Pesta – care prevedeau desfiinţarea iobăgiei şi egalitatea în drepturi pentru toţi cetăţenii, fără deosebire de naţionalitate şi religie – i-a atras, iniţial, pe toţi intelectualii români. George Bariţ va declara că ziua de 15 martie a fost cea mai fericită din viaţa lui, iar Avram Iancu saluta discursurile emoţionante anunţând: „Fraţi maghiari! În aceste două patrii-surori, de existenţă şi viitor, maghiarul nu poate vorbi fără români, şi nici românul fără maghiari”.
Au trebuit să treacă doar 10 zile, ca românii să se deştepte, să-şi dea seama de faţa adevărată a revoluţiei ungare şi să pună bazele unei revoluţii paralele, româneşti. De ce această schimbare? Pentru că Kossuth, care a pornit de la ideea unei supremaţii maghiare, nu a vrut să acorde drepturi şi românilor! Pe la spatele românilor, revoluţionarii maghiari au hotărât unirea Transilvaniei cu Ungaria. Asta a dus la o cumplită prigoană antiromânească: cei care protestau împotriva unirii erau arestaţi, bătuţi, au fost ucişi mii de bărbaţi, femei, copii. Ei au avut o singură vină: că au fost români.
Pe 15 martie, în Ungaria nu sărbătoresc doar ungurii. La noi sunt „obligate” să sărbătorească această zi şi naţionalităţile. Copiii românilor, la fel ca ai slovacilor sau sârbilor, evocă în şcoli anual evenimentele de la 15 martie, îi elogiază pe Petőfi, Kossuth sau Bem, citează cele 12 puncte. Elevii de la şcolile românilor din Ungaria nu cunosc şi cealaltă faţă a revoluţiei de la 1848, nu ştiu că poporul din care şi ei fac parte avea alte dorinţe, alte idealuri. Şi mulţi au plătit pentru asta cu propria lor viaţă. Noi, în neştiinţa noastră, sărbătorim sărbătorile altora, ne bucurăm de bucuria altora, ne însuşim istoria şi elogiem eroii altora. Pentru că pe-a noastră am uitat-o deja. Unii, mai tineri, nici nu au cunoscut-o niciodată. Asta-i adevărata tragedie a unui neam. Un neam fără memorie.
Acum 2057 de ani, la „Idele lui Marte”, romanii şi-au ucis cezarul în speranţa unei lumi mai bune. Cu 165 de ani în urmă, în aceeaşi zi de primăvară, ungurii şi-au dorit „pace, libertate şi înţelegere”. La început, românii şi-au dorit aceleaşi lucruri ca ungurii, dar în scurt timp şi-au dat seama că interesele lor sunt diferite, astfel nu pot lupta unii lângă alţii. Au ajuns pe baricade diferite.
Trecerea timpului ne dă o lecţie tuturor: două popoare vecine pot convieţui în pace numai dacă îşi respectă în mod reciproc trecutul (accentul este pe reciproc), dacă îşi tolerează sărbătorile, bucuriile, tristeţile. Fără exagerări. Fără revendicări nefondate. Fără fluturări de steaguri ale nimănui. Pentru că, ceea ce s-a născut la Budapesta, la „Idele lui Marte”, se va împlini la Bruxelles la… calendele greceşti.
Eva Şimon

Comentarii

  1. Jos palaria pentru articol!
    Va apreciez pentru consecventa, luciditate si nu in ultimul rand pentru educatie!

    Un roman din Oradea stabilit de multi ani in Irlanda.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu