„La ce sunt bune cărţile? Îmi vine să răspund: la totul şi la nimic. Poţi trăi foarte bine fără să citeşti. Milioane de oameni n-au deschis niciodată o carte. A vrea să le explici ce pierd e totuna cu a explica unui surd frumuseţea muzicii lui Mozart. În ce mă priveşte, mă număr printre cei care nu pot trăi fără cărţi. Sunt un vicios al lecturii. Am nevoie să citesc aşa cum am nevoie să mănânc şi să beau. Hrana pe care mi-o oferă lectura îmi este la fel de indispensabilă ca şi aceea materială. Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută”, este crezul lui Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, care acum două săptămâni s-a aflat la Jula şi la Micherechi cu ocazia Turnirului de poezie a USR. În prima parte a convorbirii noastre (pe care aţi putut-o citi în numărul anterior) am vorbit despre întrecerea dintre scriitorii români şi despre impresiile trăite în mijlocul românilor din Ungaria. În a doua parte a discuţiei cu dl. Nicolae Manolescu am vorbit despre lectură, cărţi, tineri.
– La Micherechi aţi avut ocazia să cunoaşteţi doi copii de la şcoala generală, care au spus poveşti, pentru că la noi povestitul este o veche tradiţie, îndrăgită mult şi de copii. O problemă a generaţiilor de astăzi, şi asta nu numai în Ungaria, este aceea că tinerii, copiii nu mai iubesc cărţile. Dumneavoastră, ca preşedintele Uniunii Scriitorilor şi unul dintre cei mai apreciaţi critici literari, cum aţi sfătui tinerii de azi să se apropie de lectură, de carte?
– Eu cred că mai devreme sau mai târziu se va produce o reîntoarcere la carte. Ce putem noi să facem? Mijloacele ne stau la dispoziţie oarecum limitat, pentru că atunci când e vorba de trendurile astea sociale, nu prea poţi să interzici. Suntem încă în faza în care computerul şi toate celelalte obiecte bazate pe imagine nu pe cuvânt sunt foarte la modă sau la putere. Eu cred că se poate face totuşi ceva. În primul rând, să încercăm să le dăm acestor copii ceea ce îi interesează cu adevărat, adică nu putem să le impunem gusturile noastre neapărat. Nu putem veni să le spunem: dacă nu citiţi Goethe, Shakespeare sau Balzac, sunteţi inculţi. Haideţi să le dăm ceea ce îi interesează pe ei cu adevărat. În România acest lucru s-a întâmplat, când acum zece ani au părut manualele opţionale alternative. Eu am pledat atunci, fiind şi preşedintele comisiei de resort de la minister, pentru ca una dintre clasele importante între gimnaziu şi liceu, clasa a 8-a atunci, să aibă în manuale nu neapărat numai literatură română şi nu numai capodopere, ci să aibă în manual lucruri care pe noi înşine când aveam 14–15 ani ne interesau. Sigur că acum sunt interesaţi de altceva, dacă le place Harry Potter, atunci să le dăm Potter şi aşa mai departe. Eu am o fetiţă de 11 ani pe care am obligat-o înainte de a se uita la filmele cu Harry Potter să citească prima dată romanul. Am reuşit să o fac să citească şapte volume de Harry Potter, din care ultimul are o mie de pagini. Deci, haideţi să le dăm să citească ce le place şi să-i câştigăm în felul acesta. Să nu-i obligăm să citească ce credem noi că le-ar plăcea, ci să ne pliem puţin pe gustul lor şi să vedem ce le place lor cu adevărat. Pe de altă parte, haideţi să vedem ce înseamnă internetul. Internetul înseamnă citit! Ne întoarcem la citit, chiar fără diacritice. Mai devreme sau mai târziu se va produce o mare plictiseală de ecrane după care citim şi în loc de E-Book-uri ne vom duce la cărţile celelalte. Sigur, pentru noi adulţii mai există şi un alt argument. Noi ştim că o carte pe hârtie, care datează din epoca lui Gutenberg nu a păţit nimic până acum, în timp ce mijloacele electronice se schimbă atât de rapid, încât eu am acuma am tot felul de chestii înregistrate pe care nu le mai pot citi pentru că nu am instrumentele necesare.
– Deci, după părerea Dumneavoastră nu există pericolul ca E-Book-urile să excludă bibliotecile clasice, cărţile tipărite? Dumneavoastră aţi obişnuit să citiţi electronic cărţi?
– Cărţi nu! Citesc şi eu ca toată lumea de pe Internet, dar romane nu pot. Eu vreau să am cartea în mână. Sunt de altă generaţie, nu vreau să le impun tinerilor de azi cum să citească, dar sunt de părere că şi ei mai târziu vor dori să ţină în mână o carte. Încet, încet vom redescoperi cartea pe hârtie.
– După cunoştinţele mele, din comunitatea românească din Ungaria nimeni nu e membru în Uniunea Scriitorilor din România. Cum poate deveni cineva membru în USR. Care sunt condiţiile ca un scriitor sau un poet din Ungaria să intre în Uniune?
– Dacă îndeplineşte exact aceleaşi condiţii pe care le îndeplineşte un scriitor din România. Adică, să aibă un număr de cărţi, un număr de recomandări şi un număr de ecouri în presă. Dumneavoastră puteţi să-i ajutaţi foarte bine. Au o recenzie, lucrurile se rezolvă şi nu mă îndoiesc că şi colegii mei vor fi de acord pentru cei care scriu cărţi şi se află la Jula, sau în altă parte în Ungaria, să facem şi un anume rabat chiar dacă nu îndeplinesc condiţiile absolute pe care le cerem în România.
E. Şimon
– La Micherechi aţi avut ocazia să cunoaşteţi doi copii de la şcoala generală, care au spus poveşti, pentru că la noi povestitul este o veche tradiţie, îndrăgită mult şi de copii. O problemă a generaţiilor de astăzi, şi asta nu numai în Ungaria, este aceea că tinerii, copiii nu mai iubesc cărţile. Dumneavoastră, ca preşedintele Uniunii Scriitorilor şi unul dintre cei mai apreciaţi critici literari, cum aţi sfătui tinerii de azi să se apropie de lectură, de carte?
– Eu cred că mai devreme sau mai târziu se va produce o reîntoarcere la carte. Ce putem noi să facem? Mijloacele ne stau la dispoziţie oarecum limitat, pentru că atunci când e vorba de trendurile astea sociale, nu prea poţi să interzici. Suntem încă în faza în care computerul şi toate celelalte obiecte bazate pe imagine nu pe cuvânt sunt foarte la modă sau la putere. Eu cred că se poate face totuşi ceva. În primul rând, să încercăm să le dăm acestor copii ceea ce îi interesează cu adevărat, adică nu putem să le impunem gusturile noastre neapărat. Nu putem veni să le spunem: dacă nu citiţi Goethe, Shakespeare sau Balzac, sunteţi inculţi. Haideţi să le dăm ceea ce îi interesează pe ei cu adevărat. În România acest lucru s-a întâmplat, când acum zece ani au părut manualele opţionale alternative. Eu am pledat atunci, fiind şi preşedintele comisiei de resort de la minister, pentru ca una dintre clasele importante între gimnaziu şi liceu, clasa a 8-a atunci, să aibă în manuale nu neapărat numai literatură română şi nu numai capodopere, ci să aibă în manual lucruri care pe noi înşine când aveam 14–15 ani ne interesau. Sigur că acum sunt interesaţi de altceva, dacă le place Harry Potter, atunci să le dăm Potter şi aşa mai departe. Eu am o fetiţă de 11 ani pe care am obligat-o înainte de a se uita la filmele cu Harry Potter să citească prima dată romanul. Am reuşit să o fac să citească şapte volume de Harry Potter, din care ultimul are o mie de pagini. Deci, haideţi să le dăm să citească ce le place şi să-i câştigăm în felul acesta. Să nu-i obligăm să citească ce credem noi că le-ar plăcea, ci să ne pliem puţin pe gustul lor şi să vedem ce le place lor cu adevărat. Pe de altă parte, haideţi să vedem ce înseamnă internetul. Internetul înseamnă citit! Ne întoarcem la citit, chiar fără diacritice. Mai devreme sau mai târziu se va produce o mare plictiseală de ecrane după care citim şi în loc de E-Book-uri ne vom duce la cărţile celelalte. Sigur, pentru noi adulţii mai există şi un alt argument. Noi ştim că o carte pe hârtie, care datează din epoca lui Gutenberg nu a păţit nimic până acum, în timp ce mijloacele electronice se schimbă atât de rapid, încât eu am acuma am tot felul de chestii înregistrate pe care nu le mai pot citi pentru că nu am instrumentele necesare.
– Deci, după părerea Dumneavoastră nu există pericolul ca E-Book-urile să excludă bibliotecile clasice, cărţile tipărite? Dumneavoastră aţi obişnuit să citiţi electronic cărţi?
– Cărţi nu! Citesc şi eu ca toată lumea de pe Internet, dar romane nu pot. Eu vreau să am cartea în mână. Sunt de altă generaţie, nu vreau să le impun tinerilor de azi cum să citească, dar sunt de părere că şi ei mai târziu vor dori să ţină în mână o carte. Încet, încet vom redescoperi cartea pe hârtie.
– După cunoştinţele mele, din comunitatea românească din Ungaria nimeni nu e membru în Uniunea Scriitorilor din România. Cum poate deveni cineva membru în USR. Care sunt condiţiile ca un scriitor sau un poet din Ungaria să intre în Uniune?
– Dacă îndeplineşte exact aceleaşi condiţii pe care le îndeplineşte un scriitor din România. Adică, să aibă un număr de cărţi, un număr de recomandări şi un număr de ecouri în presă. Dumneavoastră puteţi să-i ajutaţi foarte bine. Au o recenzie, lucrurile se rezolvă şi nu mă îndoiesc că şi colegii mei vor fi de acord pentru cei care scriu cărţi şi se află la Jula, sau în altă parte în Ungaria, să facem şi un anume rabat chiar dacă nu îndeplinesc condiţiile absolute pe care le cerem în România.
E. Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu