Copiii şi icoanele pe sticlă

Cu binecuvântarea PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, în săptămâna 1–7 iulie a avut loc, la Budapesta, a doua ediţie a taberei de iconografie pe sticlă pentru copii, condusă de părintele paroh de la Jaca, Cosmin Pop. Tabăra a fost organizată la iniţiativa Asociaţiei Femeilor Ortodoxe Române printr-un proiect susţinut financiar de Autoguvernarea românească din cartierul XI al capitalei. Timp de o săptămână, nouă copii din parohia de la Budapesta sub îndrumarea părintelui Cosmin Pop au pătruns cu inocenţa copilăriei şi cu talentul cu care fiecare este înzestrat în tainele picturii pe sticlă. Încercând să picteze scene biblice şi sfinţi, copiii au aflat lucruri noi din viaţa sfinţilor şi despre simbolismul culorilor folosite în iconografia pe sticlă. Pe parcursul taberei, copiii au legat prietenii şi au învăţat că prin răbdare şi perseverenţă pot face lucruri frumoase care le aduc bucurie lor dar şi celor din jurul lor. Profesoara Mihaela Bucin din Seghedin a oferit joi copiilor o oră de limba română la sfârşitul căreia cu toţii au cântat în limba română cântece ale copilăriei.

Tabăra s-a încheiat duminică, 7 iulie, prin expoziţia icoanelor pictate de copii. Expoziţia a avut loc după oficierea Sfintei Liturghii la care, alături de părintele paroh Marius Maghiaru, părintele protosinghel David Pop si părintele Cosmin Pop au participat şi PS Episcop-vicar Emilian Lovişteanul de la Arhiepiscopia din Vâlcea şi părintele profesor Viorel Ioniţă de la Geneva, care au făcut parte din delegaţia BOR la conferinţa Consiliului Ecumenic al Bisericilor, de la Budapesta.
Expoziţia a fost vernisată de coordonatorul taberei, părintele Cosmin Pop, care a mulţumit atât asociaţiei iniţiatoare, autoguvernării româneşti, care a oferit sprijin financiar şi gazdelor care au oferit spaţiul pentru desfăşurarea taberei, cât şi părinţilor care şi-au încredinţat copiii spre această îndeletnicire.
Părintele a precizat că rolul taberei nu este neapărat de a face din copii viitori iconari, ci de a-i aduce în preajma bisericii, de a-i rupe pentru un timp de viaţa virtuală a calculatorului şi internetului, de a-i învăţa să fie răbdători şi perseverenţi şi că prin munca mâinilor lor pot aduce bucurie şi altora nu numai lor înşişi. A îndemnat pe membrii parohiei de la Budapesta să fie mândri de copiii lor, care au reuşit să facă lucruri frumoase şi a precizat că datorită interesului mare pentru această activitate şi a faptului că o parte din copiii activi ai parohiei nu au putut lua parte la această ediţie, până la sfârşitul acestui an se va mai organiza o tabără de pictură. Alături de oaspeţii şi membrii lăcaşului de cult de la Budapesta au apreciat munca sârguincioasă a copiilor şi ES ambasador Victor Micula şi Gabriela Matei, director ICR Budapesta.
Gabriela Enea Elekes

Comentarii