Cultura îi uneşte pe români şi unguri

În zilele de 13–15 septembrie, la Casa Muzicii FONÓ din cartierul XI Budapesta au avut loc „Zilele culturale româno-maghiare”, dedicate handbalistului Marian Cozma şi folcloristului Béla Halmos.
Evenimentul a fost organizat sub înaltul patronaj al secretarului de stat Németh Zsolt, care a declarat în deschidere că după părerea sa relaţiile maghiaro-române au două straturi: unul de suprafaţă, care poate fi încărcat de sentimente, de spirite, declaraţii, cum au fost evenimentele din vară, şi un strat mai profund, la fel ca şi marea. „Părerea mea este că profunzimea dă intensitatea unei identităţi naţionale, fie pe partea română, fie pe cea maghiară. Politica externă a celor două ţări, relaţiile bilaterale trebuie să reflecte şi să stea în slujba acestei profunzimi a conştiinţei naţionale. Găsim în adâncuri de exemplu ideea pe care şi Béla Bartók a considerat-o relevantă: să compună una dintre cele mai importante creaţii ale sale cu titlul „Dansuri româneşti”, dar să-l amintim şi pe Béla Halmos care a fondat această mişcare de dans popular, cunoscută sub numele de „táncház” în acelaşi spirit fiind la fel de importantă şi muzica din secuime şi cea din Micherechi”. Németh Zsolt a încheiat spunând: „Conştiinţa naţională română şi cea maghiară, aspiraţiile democratice maghiare şi române nu sunt valori opuse, ci aliate”.

Organizatorii au invitat cu acest prilej grupul căluşarilor din Sârbii–Măgura, Oltenia care au evoluat pe scena centrului FONÓ alături de ansamblurile de muzică din Ungaria: fanfara Complexă, FolkEmbassy, care au interpretat muzică populară românească din Moldova, precum şi grupul de dansatori Corvinus şi studenţii de la Facultatea de artă a dansului din Budapesta. Căluşarii sosiţi din România au încântat prin măiestria şi talentul cu care au dansat acest dans ritualic deosebit, dar şi prin costumele lor. Lor le-au urmat studenţii de la Facultatea de artă a dansului din Budapesta care au dansat şi ei căluşul, care este deja obiect de studiu la facultatea pe care o urmează. Îndrumătorul lor este Béla Ónodi, care din 1998 a mers în fiecare an în Oltenia unde a învăţat de la căluşarii din Sârbii–Măgura.

Programul complex organizat în cele trei zile la FONÓ a mai cuprins o prelegere despre tradiţia dansului căluşarilor din Oltenia, o masă rotundă pe tema „Relaţiile româno-maghiare în ceea ce priveşte folclorul şi mişcarea folclorică” la care au participat Tiberiu Groza, etnograf, directorul Centrului de Cultură şi Păstrarea Tradiţiilor din Cluj, Zamfir Dejeu, etnomuzicolog de la Arhiva de Folclor din Cluj şi etnograful István Pávai, conducătorul Centrului de documentare a folclorului de la Casa Tradiţiilor din Budapesta. A avut loc şi o masă rotundă literară sub genericul „Ceea ce ne leagă”, la care au participat scriitorul român Mihai Mateiu de la Cluj şi poetul Balázs Imre József, din Odorheiu Secuiesc, profesor universitar la Cluj.

Întreg programul organizat în amintirea handbalistului român Marian Cozma, care ar fi împlinit 31 de ani la 8 septembrie, a avut loc sub semnul prieteniei şi a ceea ce leagă două popoare vecine: cultura. Din partea organizatorilor, Mihály Rosonczy-Kovács, directorul FONÓ, a arătat că moartea handbalistului român a fost o tragedie nu numai pentru români, dar şi pentru maghiari, în acest doliu românii şi maghiarii s-au apropiat mai mult ca oricând. Au decis organizarea acestor zile culturale pornind de la considerentul că amintirea lui Marian Cozma trebuie viu păstrată. A mai adăugat că în mod intenţionat a invitat căluşarii din Oltenia, pentru că în general sunt invitaţi mai ales artişti din Ardeal, dar de această dată a vrut să facă cunoscut publicului budapestan şi „cultura unor zone româneşti unde noi, ungurii, nu suntem vizaţi în mod direct”.

Căluşarii din Sârbii-Măgura au fost invitaţi şi la Clubul Gödör din strada Király din centrul Budapestei, unde au fost aplaudaţi de sute de tineri, după care s-au prins într-o horă şi au dansat cu toţii şi periniţa. George Dulescu, vătaful cetei de căluşari a mărturisit că acest dans ritualic foarte vechi este preluat în Oltenia din tată în fiu, în fiecare familie este un căluşar, iar jurământul căluşarilor este unul adevărat şi nu regizat, ceea ce îi uneşte. George Dulescu a mărturisit că a fost impresionat la rândul său de mişcarea caselor de dans (táncház), de interesul tinerilor maghiari pentru dansul popular în general şi de căldura cu care au fost primiţi şi, nu în ultimul rând, de faptul că a avut ocazia să se întâlnească la Budapesta şi cu câţiva români.

Coreograful Nichita Dragomir a spus că a dus căluşarul românesc în multe locuri din lume, unde nici nu auziseră de România, dar „prin dansul căluşarilor am sădit România pe hartă. Astăzi deja a devenit un pleonasm să spui căluşul românesc sau ciocârlia românească.” Nichita Dragomir a mai adăugat că din anul 2005 dansul căluşarilor este inclus în patrimoniul imaterial UNESCO, ceea ce este şi o mare responsabilitate: de a-l păstra nealterat, „căluşul nu ne mai aparţine, el trebuie dezvoltat dar nu alterat.”

Din discuţiile purtate cu Nichita Dragomir am aflat că prima atestare documentară despre dansul căluşarilor o avem dintr-un document maghiar, care relatează despre o spectaculoasă reprezentaţie dată de căluşarii munteni cu prilejul serbărilor organizate de Sigismund Báthory, la 19 octombrie 1599, în onoarea lui Mihai Viteazu şi familiei sale. Între soldaţii conduşi de Baba Novac, care făceau parte din armata lui Mihai Viteazu erau şi căluşari, dar documentul este o mărturie şi a faptului că deja în secolul al XVI-lea căluşul nu mai era numai un dans ritualic, ci şi unul spectacular.

De asemenea şi prima înregistrare video a căluşarilor se datorează maghiarilor, din 1938, şi se află în arhiva Academiei Maghiare.

Toţi cei care au participat la aceste zile culturale româno-maghiare au avut prilejul să se convingă că prin cultură barierele aparent insurmontabile sunt îndepărtate, iar românii şi maghiarii trebuie să se gândească că mult mai multe sunt lucrurile care-i unesc decât cele care-i dezbină.

Gabriela Enea Elekes