CORESPONDENŢĂ CULTURALĂ - A 23-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti 25 octombrie – 3 noiembrie 2013

Am avut privilegiul de a fi invitată la acest Festival de Teatru organizat anual în perioada poate cea mai încântătoare a Bucureştilor: toamna.
Bucureştenii sunt nişte răsfăţaţi ai soartei, cu puţin timp înainte s-a desfăşurat, timp de trei săptămâni, extraordinarul Festival Internaţional de Muzică – George Enescu. Şi cum amatori de muzică şi teatru există, bănui de pe vremea ciobanului Bucur, vă imaginaţi, că nu s-a interpretat muzică şi nu s-a jucat teatru, cu sălile goale. În plus concertele au fost transmise şi on-line, ceea ce pentru cei departe de Bucureşti a însemnat un noroc aparte.
Lipsind de la ultimele două ediţii ale Festivalului nu pot face afirmaţii cu mâna pe inimă, decât despre această ultimă ediţie: a ţintit bine, spre ce a ţintit, adică spre a deveni un mare festival profesionist în contextul teatral mondial. Asta în ciuda greutăţilor financiare imense de care organizatorii, Uniunea Teatrală din România şi ARCUB (Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti) s-au ciocnit, lucrând sub un stres imens, acela al incertitudinii, dacă se face ori nu se face Festivalul. Şi s-a făcut!
Mii de felicitări realizatorilor, care sunt mulţi, foarte mulţi, de la întregul aparat UNITER şi directoarea artistică a Festivalului până la actori, regizori, scenografi, critici, graficieni, editori, funcţionari cu diferite responsabilităţi, maşinişti, tehnicieni etc. etc. şi nu vreau să-i uit nici pe cei în măsură să elibereze până la urmă fondurile necesare, fără de care nimic, niciodată nu se poate realiza. Bravo lor, tuturor! Au biruit!
Selecţia spectacolelor jucate în Festival i-a revenit exclusiv doamnei Alice Georgescu, critic de teatru, director artistic şi unic selecţioner al Festivalului. Criteriile după care a ales spectacolele au fost clar expuse în materialul semnat de domnia sa pe prima pagină a albumului FNT 2013, citez: „Ediţia 2013 a FNT îşi doreşte să propună spectatorilor un eşantion concentrat, reprezentativ şi, sperăm noi, atrăgător al artei scenice româneşti, aşa cum s-a înfăţişat ea pe parcursul stagiunii 2012–2013: spectacole mari şi spectacole mici, creatori tineri şi creatori experimentaţi, artişti îndrăzneţi şi artişti înţelepţi. … înainte de orice, bucurie – bucuria de a le dărui celor ce intră în sala de spectacol câteva zeci de minute de inteligenţă a inimii şi de sensibilitate a minţii”.
Şi aşa a fost. Cele 26 de spectacole selectate, pe care, vă daţi seama, nu le-am putut vedea în totalitatea lor, fiecare cu calităţile şi lipsurile sale, au dăruit bucurie spectatorilor. Cel mai de seamă scop a fost deci atins…
De la Troienele după Euripide, montat la Opera Naţională din Iaşi de Andrei Şerban, închinat amintirii celei care a fost directoarea Teatrului MaMa din New York, neuitata Ellen Stewart sau Pălăria Florentină de Eugène Labiche în regia lui Silviu Purcărete, montat la Teatrul Naţional din Iaşi sau Însemnările unui nebun de N. V. Gogol a lui Felix Alexa, la ARCUB până la spectacolul Beznă de mină de Csaba Székely sau spectacolul ultim: Gardenia de Elsbieta Chowaniec al Teatrului Maghiar din Timişoara în regia budapestanului Gábor M. Koltai, toate cele 15 spectacole văzute de mine, mi-au oferit bucuria aceea specială a Teatrului. Bucurie din care ne hrănim…
Afluenţa de public a fost mare, aplauzele de cele mai multe ori în picioare, discuţiile de dimineaţă, de la micul dejun, purtate de noi, cei invitaţi, întotdeauna foarte vii. 
Parcurg acum, după marele festin, capitolul închinat scurtei prezentări din Albumul Festivalului a regizorilor spectacolelor selectate. Sunt cu totul 19 printre care vârfuri ale regiei contemporane din România şi din lume: Silviu Purcărete, Andrei Şerban, Gábor Tompa, urmaţi de Cornişteanu, Frunză, Afrim, Felix Alexa, Bocsárdi, Mănuţiu, adoptatul de acum, Yuri Kordonsky, proaspăt afirmatul Aba Sebestyén de la Tg. Mureş, budapestanul Gábor M. Koltai şi alţii. I-am înşirat, ca să-i cunoaşteţi măcar după nume. Destui dintre ei au lucrat sau vor lucra şi în teatre din Ungaria. Dragi cititori, fără talentul lor n-am avea parte de bucuria oferită de spectacolul de teatru, fără ei actorii s-ar ofili… teatrul nu ar mai fi…
Festivalul a fost conceput şi pe un amplu repertoriu de programe conexe. Ele au oferit momente extrem de importante pentru istoria acestui Festival şi chiar pentru istoria teatrului contemporan. Mă refer în primul rând la expoziţia de scenografie, deschisă la Fundaţia Löwendal pe tot parcursul Festivalului, a întregii opere a marelui scenograf Helmut Stürmer, plecat în occident de la Teatrul Bulandra din Bucureşti. A fost unul din colaboratorii de marcă ai marelui regizor Liviu Ciulei. De nişte ani lucrează peste tot în lume pentru montările lui Silviu Purcărete. Au avut două colaborări şi la Teatrul Csokonai din Debreţin. Urmează să lucreze amândoi pentru Teatrul Naţional din Budapesta. Prezentarea atât de amplă a activităţii de o viaţă a scenografului rămâne o mărturie nu numai a artei şi profesionalismului său, dar va constitui sursă de documentare pentru un capitol important din istoria teatrului contemporan: scenografia. 
Tot la Fundaţia Löwendal au avut loc prezentările de carte şi prezentarea primului număr al fabuloasei reviste culturale, INFINITEZIMAL, conceput, editat de profesorul Sebastian Vlad Popa şi al său colectiv redacţional. Viaţă lungă şi lor şi revistei!!!
Alt program conex important a fost Colocviul internaţional: Criticul – Critica de Teatru – dispariţie sau transformare?! Conferenţiarii şi-au prezentat punctele de vedere, poziţia faţă de tema propusă, dar… momentul de vârf l-a constituit discursul preşedintelui Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, domnul Michel Vais din Canada, care a prezentat rezultatele unor cercetări, la care a şi participat, publicate într-un volum semnat de italianul Lamberto Tassiani despre adevărata identitate a lui William Shakespeare. Cartea urmează să fie prezentată pe larg în 2014, la Bienala Shakespeare de la Craiova. Vă daţi seama, dragi iubitori ai teatrului, ce efect surpriză se va produce la anul, în sala dezbaterii acestui subiect? Întrebarea o cunoaştem cu toţii, este de notorietate: cine a fost Shakespeare, a existat el cu adevărat sau nu? Eu nu vă pot recomanda până atunci decât minunata poezie a lui Marin Sorescu: Shakespeare… 
Şi câteva filme de marcă au fost prezentate în cadrul programelor conexe la Cinemateca Union. Un FAUST de Alexandr Sokurov, din păcate nu am apucat să-l văd, dar am văzut Undeva în Palilula de Silviu Purcărete, Nunta mută de Horaţiu Mălăiele. Creaţii de excepţie realizate de doi oameni de teatru români, nu de regizori de film. Nici o problemă. Interacţiunea profesiilor se practică dintotdeauna. 
Nu vreau să uit nici discuţiile pe diverse teme teatrale purtate la Ceainăria Serendipity , intitulate Divanele FNT. Aici l-am ascultat pe actorul Ion Caramitru, director artistic al TNB, preşedinte UNITER, pe regizorul Cristian Hadjiculea, directorul T.N. din Iaşi, pe regizoarea Beatrice Rancea, actualmente director al Operei din Iaşi şi alte personalităţi regizorale sau manageriale poftite să-şi exprime puncte de vedere legate de situaţia actuală, de „problemele arzătoare la ordinea zilei” a breslei teatrale din România. 
După cum spectacolul prelegere de excepţie prezentat de neîntrecutul recitator care este Ion Caramitru, intitulat Respiraţia Poeziei, alături de un partener, tânăr contrabasist, pe măsura maestrului, rămâne un moment de referinţă. Admir cu câtă lejeritate şi dragoste îşi practică profesia maestrul, pe lângă toate îndatoririle grele pe care le are de îndeplinit. 
Vreau să vă împărtăşesc regretul de a nu ne fi bucurat de prezenţa la discuţiile pe viu a minunatei actriţe a Teatrului Bulandra, Mariana Mihuţ, prezentă seară de seară în programul Air Focus al Radioului România Cultural. A lipsit din motive de sănătate. Îi urez şi în numele dumneavoastră, pe această cale, multă, multă sănătate!!!
În încheiere nu vreau să vă asigur, stimaţi cititori, decât de o singură certitudine, pe care nu puteam să nu o sesizez după vizionarea atâtor spectacole. Anume: prezenţa pe scenele româneşti a unui număr mare de tineri şi foarte tineri actori excepţionali! Talentaţi, inteligenţi, bine instruiţi, curajoşi şi convinşi de ceea ce fac pe scenă, care iradiază bucuria, plăcerea de a lucra, de a juca teatru. Ochii lor rămân de neuitat!!! Prezenţa lor este un mare câştig pentru calitatea spectacolelor montate. Această generaţie din urmă va asigura, asigură deja, în teatrul românesc, continuitatea calităţii de excepţie, pe care mulţi ani la rând Teatrul Românesc l-a deţinut în lume. Din nou îl deţine!
Lor le urez viaţă lungă şi succes!!!
Anna Scarlat

Comentarii