A început Postul Crăciunului, o vreme de uitare a durerilor din noi, o vreme de curăţire interioară, o vreme de deszăpezire a gândurilor şi a năzuinţelor albe din inimile noastre. Ţinem post, ca să vedem în lume binele din noi şi binele din ceilalţi, ca să uităm de rele, să ne uimim privirea cu lucruri ne-nţelese, fascinante, extraordinare. Să fim mai buni, mai sinceri, să mai lăsăm deoparte ura, răutatea, caracterul inchizitor, prostia, abuzul în orice, în primul rând în mâncare. Despre cum să postim şi ce trebuie să facem pentru a întâmpina cum se cuvine Naşterea Domnului am stat de vorbă cu ieromonahul Visarion Tuderici, secretar eparhial la Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria.
– Mijlocul lunii noiembrie reprezintă pentru creştinii ortodocşi începutul Postului Naşterii Domnului. Ce înseamnă această perioadă de post şi ce rol are în viaţa credincioşilor?
– Postul Naşterii Mântuitorului este primul post din Anul Bisericesc, an ce începe la 1 septembrie, şi în acelaşi timp este ultimul post din anul civil. Durează 40 de zile, din 15 noiembrie, până pe 24 decembrie inclusiv. Prin durata lui de 40 de zile ne amintim de postul lui Moise de pe Mutele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale tablelor legii. Aşa şi noi, postind 40 de zile ne învrednicim să primim pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat şi născut din Fecioara Maria.
– Fiind o perioadă de pregătire pentru marele praznic al Întrupării Cuvântului, pregătire ce trebuie analizată la fiecare început de post, care este rânduiala postirii în această perioadă?
– Tipicul Sfântului Sava spune despre postirea din Postul Naşterii Mântuitorului aşa: „Suntem datori în aceste 40 de zile să păzim în fiecare săptămână trei zile postindu-le fără undelemn şi vin, adică luni, miercuri şi vineri, iar dacă se va întâmpla un Sfânt Mare în aceste zile, într-u pomenirea lui dezlegăm şi facem praznic pentru dragostea sfântului. Dacă aceste zile în care sunt sărbătoriţi sfinţii marii, sau sfinţii cu doxologie, se vor întâmpla marţi sau joi, atunci mâncăm peşte, iar dacă va fi luni, miercuri sau vineri, dezlegăm numai la undelemn şi vin, iar peşte nu mâncăm decât dacă se va întâmpla să fie hramul bisericii.” Biserica a mai rânduit ca în sâmbetele şi duminicile cuprinse între 21 noiembrie (Intrarea în biserică a Maicii Domnului) şi 20 decembrie (când îl prăznuim pe Sfântul Ignatie Teoforul), să avem dezlegare la peşte. În Ajunul Crăciunului mâncăm numai seara după rânduială poame sau seminţe, căci cu seminţe a ajunat şi proorocul Daniel şi cei trei tineri din Babilon, care au închipuit mai înainte Naşterea Mântuitorului. Iar în ziua Naşterii Domnului în orice zi ar cădea mâncăm de dulce, chiar dacă se întâmplă să cadă miercuri sau vineri.
– De fiecare dată când începe o perioadă de post, Biserica ne aminteşte că postul corect nu înseamnă doar o simplă abţinere de la anumite bucate, ci şi abţinerea de la anumite patimi şi obiceiuri urâte. Ce ne spuneţi părinte despre acest lucru? Cum ar trebui să se pregătească un creştin pentru a putea întâmpina cum se cuvine Naşterea Domnului Nostru Isus Hristos?
– Postul nu trebuie confundat cu o cură de slăbire, Postul e cu mult mai mult decât atât, pentru că implică şi cele duhovniceşti. Adică lupta mai intensă cu patimile şi cu neputinţele noastre pentru a spori pe calea virtuţii şi astfel să ne apropiem de Dumnezeu. Mai trebuie să ştim că postul nu este un scop în sine, ci este un mijloc de a ne omorî poftele trupeşti, de aceea, cel ce posteşte nu are nici un motiv să se mândrească cu aceasta. Mai trebuie să ştim şi faptul că postul cu sila nu are motivaţie, ca orice lucru gratuit şi lipsit de sens, postul trebuie înţeles în toată nobleţea lui pentru că el este manifestarea supremă a libertăţii umane. Aşa înţelegeau postul şi primii creştini, dar din păcate sensul acesta s-a cam pierdut în zilele noastre. Sfântul Efrem Sirul trăitor în veacul al IV-lea scrie: „A mânca ţine de legile firii, dar a posti ţine de libertate…”. Iar părintele Savatie Baştovoi zice: „Cine se poate lăuda că mănâncă doar pentru că aşa vrea el, nu, tu mănânci pentru că nu poţi să nu mănânci, voinţa tare este din instinctul firesc, nu din libertate”. Sigur că nu este nici un rău în aceasta, nici un păcat, în a mânca, dar nu este nici virtute. Virtutea este rod numai al libertăţii. Orice lucru care nu se face dintr-o desăvârşită libertate, spunea părintele Sofronie Saharov, nu poate avea valoare veşnică. Postirea este alegerea liberă de către om a unei vieţi mai nobile care are în ea ceva din realităţile vieţii veşnice.
– Părinte, mulţi se întreabă cum ar trebui să postească omul contemporan din toate punctele de vedere, având în vedere că trăieşte în lume şi munceşte mult, nu poate să fie întotdeauna atent la toate aşa cum se cuvine…?
– Mai întâi ar trebui să rezolvăm problema postului, în sensul că postul nu a fost o rânduială dată doar pentru creştinii din primele veacuri, iar pentru creştinii contemporani nu. Sau nu putem spune că postul este o rânduială dată doar pentru creştinii din România şi pentru cei din Ungaria nu. Postul este o rânduială pentru toţi creştinii, pentru toţi următorii lui Hristos, pentru că şi El însuşi ştim că a postit şi nu putem să fim asemenea lui, nu putem să-i fim următori dacă nu facem ceea ce el însuşi a făcut şi ne-a învăţat. Într-unul din imnurile bisericii noastre se spune: „cu postul, cu privegherea, cu rugăciunile, cereştile daruri luând…”. Apoi mai trebuie să ştim şi faptul că prin asceză omul se imaterializează, fireşte că cel ce se înfrânează trebuie să privească la un scop duhovnicesc mai înalt. Dacă se înfrânează pentru a se dezintoxica de grăsimile acumulate, tot pentru binele trupului său se îngrijeşte, dar acest lucru nu are nimic duhovnicesc în el, atunci asceza lui seamănă cu yoga. Din păcate, oamenii de azi şi, în special, omul occidental au dat la o parte subiectul ascezei. Trebui să mănânc mâncărica mea, spun ei, să mă desfătez şi de asta şi de cealaltă pentru că Dumnezeu pe toate le-a făcut pentru noi. Oamenii aceştia nu au simţit încă bucuria duhovnicească a ascezei. Părintele Paisie Aghioritul, unul dintre marii părinţi duhovniceşti contemporani cu noi şi trăitor în Sfântul Munte, spunea aşa: „Felurimea mâncărilor întinde stomacul şi aduce pofta, dar pricinuieşte moleşeală şi înfierbântare în trup. Dacă pe masă e numai un fel de mâncare şi care nu este destul de gustoasă se poate ca nimeni să nu mănânce o porţie întreagă, iar dacă este gustoasă şi cineva se va lăcomi se poate să mănânce mai mult decât trebuie. În cazul în care sunt mai multe feluri de mâncare, fructe şi prăjituri, vrea să le mănânce pe toate şi mai cere şi altele, pe toate le trage pofta, pentru că una o îndeamnă pe alta, şi uită-te, omul nu suportă nici măcar un singur cuvânt, în timp ce sărmanul stomac orice mâncare îi aruncăm o suportă, dar oare îl întrebăm dacă le poate mistui. Adică stomacul care nu are logică, ne întrece în virtute şi se nevoieşte să le mistuie pe toate şi dacă un fel de mâncare nu se potriveşte cu altul, când intră înăuntru se ceartă şi după aceea bietul stomac ce să mai facă, începe indigestia”. Şi se pot vedea şi la unii familişti mărime de suflet în ceea ce priveşte postirea. Odată un bărbat foarte simplu care avea nouă copii s-a dus la duhovnic să se spovedească, iar acela i-a spus să se împărtăşească. Dar nu mă pot împărtăşi, îi spune bărbatul duhovnicului, deoarece lucrez şi eu şi copiii mei şi de aceea punem undelemn în bucate. Ei mâncau mâncare de post, dar o găteau cu ulei, iar bărbatul respectiv socotea că atunci când te apropii de împărtăşanie se cuvine să ţii un post mai aspru, măcar fără ulei. Iar duhovnicul îl întreabă: Câţi copii ai? – Nouă, îi răspunde bărbatul. – Cât undelemn puneţi voi în mâncare? – Două linguri. Atunci cât undelemn îţi revine ţie, îl întreabă duhovnicul, mergi şi te împărtăşeşte! Erau unsprezece guri şi mâncau două linguri de undelemn şi îl chinuia gândul pentru aceasta.
– Referitor la undelemn, părinte Visarion, foarte mulţi credincioşi consumă în post undelemn tot timpul considerând că este bine şi aşa să ţii post fiind un produs vegetal. Ce spuneţi, e un mare păcat acest lucru, că nu se respectă cum ar trebui postul?
– Din păcate, la asemenea nivel duhovnicesc am decăzut fiindcă considerăm că postim şi atunci când mâncăm cu undelemn, pentru că undelemnul face mâncarea mai gustoasă. Totuşi, pentru un creştin începător consider că este bine să postească şi aşa pentru început până se deprinde cu postirea şi încet, încet să ajungem şi la postul desăvârşit.
Anca Butar
Comentarii
Trimiteți un comentariu