Ştiri pe scurt...

Budapesta
Pe 4 noiembrie, în Biblioteca Oficiului Central de Statistică din Budapesta (1024 Budapesta, str. Keleti Károly nr. 5) a fost vernisată o nouă expoziţie a artistei Adela Kiss. Expoziţia de artă plastică cu titlul „Balonul de toamnă”, este a patra expoziţie personală a tinerei românce din Jula. Expoziţia poate fi vizitată până pe 29 noiembrie.

Budapesta
În data de 5 noiembrie, la ICR Budapesta a fost prezentat publicului vorbitor de limbă română şi minorităţii româneşti din Ungaria spectacolul cu piesa„Întâmplări din viaţa lui I.L. Caragiale", scenariul, regia şi interpretarea Niculae Urs, actor al Teatrului ODEON din Bucureşti, pe scena Muzeului Comerţului şi Industriei Turistice.

Jula
Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria va ţine şedinţa extraordinară a Adunării generale sâmbătă, 16 noiembrie. Pe ordinea de zi va figura modificarea statutului UCRU. Şedinţa va avea loc la sediul Uniunii (Jula, str. Gh. Doja nr. 8) cu începere de la ora 10.30.

Micherechi
Sâmbătă, 16 noiembrie, Primăria din Micherechi împreună cu Catedra de limba română din Seghedin organizează o întâlnire, la Casa căsătoriilor din Micherechi, care cuprinde: expoziţie, discuţie şi film documentar despre Revoluţia de la Timişoara din anul 1989. Amintirile acelor zile dramatice vor fi evocate de domnul Gino Rado, istoric şi vicepreşedintele Asociaţiei „Memorialul revoluţiei din Timişoara”. Întâlnirea va avea loc începând cu ora 15.00. 

Jula
Liceul „Nicolae Bălcescu” va organiza joi, 21 noiembrie, „Ziua porţilor deschise”. Elevii din clasa a opta de la şcolile generale vor vizita şcoala, căminul pentru elevi, laboratoarele şi vor avea posibiliatatea să intre la ore de studiu. Programul va începe la ora 9.00.

Comentarii