Editorial - Naţionalităţi în parlamentele din lume

Peste câteva zile, la 1 ianuarie 2014, se deschid registrele naţionalităţilor pentru alegerile din anul viitor. În primăvară ne vom putea înregistra ca români, dacă la alegerile parlamentare dorim să votăm pe lista românilor (întocmită de Autoguvernarea Românească pe Ţară), pentru un deputat parlamentar român, şi nu pe lista partidelor maghiare. Cei care la alegerile parlamentare nu doresc să voteze ca români vor mai avea ocazia în cursul verii să se înregistreze ca români pentru a vota sau pentru a fi aleşi la alegerile de autoguvernări româneşti din toamna anului viitor. Văzând că, matematic, românii din Ungaria nu au aproape nicio şansă să trimită un deputat în Parlamentul de la Budapesta (eventual doar un purtător de cuvânt, adică „o marionetă”, cum spunea cineva), tot mai mulţi se întreabă ce rost mai are să se înregistreze. 

Reprezentarea minorităţilor naţionale în Parlament nu este o invenţie nouă şi nici una ungurească. Ba mai mult, este o promisiune făcută de mai bine de 20 de ani, dar nerespectată până acum. Guvernul lui Orbán Viktor a modificat în anul 2011 legea pentru alegerea deputaţilor parlamentari în aşa fel ca şi naţionalităţile conlocuitoare să aibă dreptul la reprezentare în cel mai înalt for naţional. Legislatorii însă atâta au sucit şi învârtit mecanismele pe baza cărora să se facă aceste alegeri, că până la urmă ne-am dat seama că am păţit din nou ca feciorul de ţăran din poveştile populare maghiare: o să avem şi nici nu o să avem reprezentare în parlament. Vom avea atâta ca să nu ne mai putem plânge că nu avem, dar nici nu o să avem atâta ca să simţim vreo schimbare. 

Ca să aruncăm o privire şi peste gardul vecinului, am adunat câteva exemple cum rezolvă alte ţări europene problema reprezentării naţionalităţilor în parlament. Paleta este destul de pestriţă. 

Toţi cetăţenii din Slovenia au dreptul la două voturi: pot vota atât pe lista partidelor, cât şi pe lista naţionalităţii lor. Pentru a participa la alegeri însă trebuie să se înregistreze ca naţionalităţi. În Serbia şi în Polonia există nişte reguli cu înlesniri pentru reprezentarea în parlament a minorităţilor. În Slovacia însă nici constituţia şi nici legea electorală nu cuprinde drepturi separate pentru naţionalităţi. Acestea pot candida numai pe listele partidelor. 

În România toate cele 18 minorităţi naţionale au dreptul la câte un loc în Parlamentul de la Bucureşti. Numai acele minorităţi intră aici, care fac parte din Consiliul Minorităţilor Naţionale. Candidaţii sunt desemnaţi de o organizaţie a minorităţii respective. Minoritatea maghiară din România are mai multe organizaţii politice, principala fiind Uniunea Democrată a Maghiarilor din România care participă la alegeri asemenea partidelor politice. Actualmente UDMR are 18 deputaţi şi 8 senatori în Parlamentul din Bucureşti. Plus numeroşi reprezentanţi şi angajaţi în diferite ministere şi instituţii guvernamentale. 

Poate nu am căutat bine, dar nu am găsit niciun caz în ţările din jur unde minorităţile naţionale ar fi reprezentate în Parlament numai de un purtător de cuvânt. Se pare că Budapesta (şi mă refer la toate partidele parlamentare de până acum) se teme de 13 voturi ale deputaţilor din partea naţionalităţilor, care i-ar putea încurca viaţa. Şi iată aşa ne vom alege peste câteva luni cu nişte marionete în Parlament şi cu un pumn în gură. Problema s-a rezolvat.

Eva Şimon