Serbări dedicate Sfântului Nicolae, ocrotitorul Catedralei Episcopale din Jula

Cu prilejul sărbătorii hramului Catedralei Episcopale Sân' Nicoară din Jula, de sărbătoarea praznicului Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitor al sfântului lăcaş, la Jula au avut loc mai multe evenimente. Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria a organizat cu această ocazie, în zilele de 5–6 decembrie, mai multe manifestări cultural-religioase, prilejuite de serbarea hramului catedralei. 
Astfel, joi, 5 decembrie, comunitatea românească din Ungaria a primit un dar de suflet în ajunul praznicului Sfântului Ierarh Nicolae, fiind colindaţi, la Centrul Cultural Românesc din Jula de Corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, dirijat de arhid. drd. Adrian Cristian Maziliţa. Repertoriul corului a inclus colinde bizantine, colinde româneşti armonizate sau prelucrate folcloric, precum şi cântece de stea din zona Mehedinţiului. Renumitului cor i s-au alăturat la sfârşit şi copilaşii de la grădiniţa românească din Jula, răspunzând la rândul lor urărilor colindătorilor cu câteva poezioare şi cântări româneşti specifice sărbătorilor de iarnă. După concert, toţi elevii de la şcoala generală, liceul românesc şi copilaşii de la grădiniţă prezenţi la eveniment au fost răsplătiţi cu daruri de Moş Nicolae.





La concertul de colinde, răspunzând invitaţiei adresate de PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria a participat şi PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, de care aparţine şi Corul „Kinonia”. La eveniment a mai participat alături de alţi români din Ungaria şi de copiii de la instituţia de învăţământ, Florin Vasiloni, consul general al României la Jula, aflat pentru prima dată la o manifestare oficială în cadrul liceului, Maria Gurzău Czeglédi, directorul Liceului „N. Bălcescu” din Jula, pr. Iacob Bupte, de la biserica Micălaca Veche II, şi mai mulţi clerici din Ungaria şi România.
Întrucât Catedrala Sân' Nicoară se află în ample lucrări de restaurare a interiorului, slujba Vecerniei Mari cu Litie din ajunul sărbătorii a fost săvârşită la biserica ortodoxă din Oraşul Mic Românesc. Tot aici a fost săvârşită şi Sfânta Liturghie Arhierească din ziua praznicului, vineri, 6 decembrie. Alături de PS Siluan şi PS Nicodim a slujit şi un sobor de 20 de preoţi şi diaconi de la cele două episcopii, precum şi un reprezentant al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Marc de Iegorevsk, Întâistătătorul Eparhiei Ortodoxe Maghiare, care a transmis, prin delegatul său, mesajul de apreciere şi de preţuire al Înaltpreasfinţiei Sale pentru Eparhia Ortodoxă Română din Ungaria. Răspunsurile stranei au fost date de membrii corului Kinonia, care după Sfânta Liturghie au susţinut şi un recital de colinde tradiţionale.
La slujbă au participat alături de credincioşi, de la Catedrala Episcopală din Jula şi de la biserica din Oraşul Mic Românesc (paroh pr. Petru Puşcaş) mai multe oficialităţi: Ioan Fodoreanu, consul general la Seghedin, Florin Vasiloni, consul general la Jula, Bogdan Ignat, consilier la Ambasada României la Budapesta, etc. 
La final a fost sfinţită şi împărţită coliva, pregătită de măicuţele de la Centrul Eparhial din Jula, iar copiii de la Şcoala generală românească din Jula, emoţionaţi şi plini de gingăşie, au prezentat o frumoasă serbare de Sfântul Nicolae, sub îndrumarea doamnei învăţătoare Eva Pătcaş Sabău.
Evenimentele din acest an de hramul Catedralei s-au înscris şi în cadrul programelor desfăşurate sub genericul Proiectului European Transfrontalier cu numărul HURO/1101/090/2.1.3, având ca scop crearea condiţiilor pentru dezvoltarea turismului religios în zona judeţelor Bichiş din Ungaria şi Arad, din România şi fiind înaintat în comun de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Arhiepiscopia Aradului şi Fundaţia Publică pentru dezvoltarea localităţii Otlaca-Pustă.
A.B.

Comentarii