Seri de evanghelizare pline de har şi binecuvântări la Micherechi

Cu voia Celui Preaînalt, Biserica creştină Baptistă din Micherechi a avut harul de a organiza în perioada 14–16 februarie a acestui an seri speciale de evanghelizare. Cu acest prilej, pastorul bisericii, Petrică Creţu, a salutat cu bucurie prezenţa consătenilor care s-au unit cu credincioşii bisericii baptiste în rugăciune, laudă şi ascultarea Cuvântului Domnului.

În prima seară, partea de laudă şi închinare a fost susţinută de grupul tinerilor din Biserica Baptistă de la Ciumeghiu, pregătiţi de către David Olcean şi tinerii Bisericii din Micherechi. Prin aceste cântări adresate Mântuitorului s-a creat o atmosferă de adorare, prin care ascultătorii şi-au pregătit inimile şi sufletele pentru primirea cuvântului. Evanghelia a fost vestită de pastorul Gheorghe Pădure, de la biserica baptistă din Alparia (jud. Bihor). Mesajul biblic s-a concentrat asupra nevoii de schimbare în armonie cu voia suverană a Lui Dumnezeu. În vederea susţinerii mesajului s-a folosit de exemplul patriarhului Iacov, căruia Cel divin i-a schimbat nu doar numele şi caracterul şi odată cu acesta şi destinul. 







Seara de sâmbătă, a fost dedicată propovăduirii Evangheliei în limba maghiară. Cu acest prilej pastorul bisericii a salutat oaspeţii din mai multe localităţi vorbitori de limbă maghiară şi le-a mulţumit pentru interesul, pe care-l au de a asculta Evanghelia. Cuvântul a fost proclamat de pastorul Kovács Iuliu, de la biserica baptistă maghiară din Salonta. Mesajul, a invitat pe toţi ascultătorii spre a-şi sfinţi inimile pentru cea mai aleasă comoară care este Domnul Hristos. Predicarea evangheliei a fost precedată de cântările familiei Silaghi din Batăr şi ale tinerilor din biserica locală. Pentru tinerii din Micherechi este foarte important ca şi prin cântări să atingă şi să atragă la Dumnezeu cât de mai mulţi oameni. Programul din această seară a fost foarte diversificat. La acest serviciu au lăudat numele Domnului atât în limba română cât şi în limba maghiară. 
Duminică dimineaţa, după timpul de rugăciune şi cel de închinare în care fanfara, copiii şi tinerii adunării l-au onorat pe Domnul Dumnezeu, biserica a avut harul de a avea ca invitat pe fratele Dan Aurelian Botica, conferenţiar universitar de la Universitatea Emanuel din Oradea, specialist pe limba ebraică şi exegeza Vechiului Testament. Provocarea pe care a adus-o predica dumnealui, a fost aceea de a ne cerceta, în ce fel de inimă este semănată sămânţa Evangheliei. Prin concluziile predicii şi rugăciunea de final toţi ascultătorii au fost invitaţi să-şi dăruiască inima Celui ce o poate înnoi spre a aduce roadă, de care Dumnezeu să se bucure.



Duminică seara, biserica a găzduit pe tinerii bisericii de la Tămaşda (jud. Bihor), pe presbiterul Petrila Traian, de la biserica baptistă din Avram Iancu, precum şi pe pastorul acesteia, Mihăiţă Cociubei. Cuvântul proclamat a provocat pe toţi cei prezenţi spre a-şi salva familiile de păcat şi consecinţele acestuia. În vederea aceasta a fost evocată viaţa lui Lot (nepotul patriarhului Avraam), care deşi a avut în repetate rânduri oportunitatea salvării lui şi a întregii lui case, a ales să locuiască în Sodoma, spre pierderea familiei lui. 
Pastorul bisericii, Petrică Creţu a încheiat serviciile de evanghelizare prin rugăciune, invitând pe cei prezenţi, seară de seară spre a-şi dărui viaţa Domnului Hristos.
Suntem mulţumitori Domnului Dumnezeu pentru aceste seri de evanghelizare care s-au desfăşurat în pace şi au fost pline de har şi binecuvântări. Ne rugăm celui Preaînalt ca totul ce s-a făcut să aducă rod din belşug şi să fie spre Mântuirea multora.
Adriana Martin Pătcaş

Comentarii