Nu mă pot abţine să nu transmit mai departe ideile bune ale altora. Poate până la urmă vom învăţa şi noi din ele. Sau va răsări o nouă generaţie care va şti adapta invenţiile altora la realităţile noastre, ale românilor din Ungaria.
Cu tot circul ruşinos care se face în jurul primelor alegeri (libere?) din 6 aprilie 2014 pentru reprezentanţii naţionalităţilor în Parlamentul din Budapesta, sunt unii printre noi care şi în această situaţie jenantă ştiu să dea dovadă de demnitate şi responsabilitate. Urmărind flashmobul nemţilor din Ungaria, organizat vinerea trecută, în centrul oraşului Pécs, m-am bucurat de creativitatea şi optimismul naţionalităţii germane din Ungaria şi, în acelaşi timp, m-am întristat de incapacitatea şi de dezinteresul din rândul comunităţii noastre, a românilor.
Autoguvernarea pe Ţară a Germanilor, împreună cu Comunitatea Tinerilor Germani din Ungaria au organizat un flashmob, o adunare foarte scurtă de doar câteva minute în centrul oraşului Pécs, cu muzică şi cântece autentice nemţeşti din Ungaria, prin care organizatorii au dorit să atragă atenţia asupra culturii bogate a nemţilor şi asupra problemelor ce privesc viitorul apropiat al acestei comunităţi. Flashmobul nemţilor (flash – clipă; mob – mulţime) a adunat mai multe sute de persoane participante şi numeroase priviri curioase ale trecătorilor sau turiştilor, care au cântat şi au ascultat o melodie populară cunoscută a naţionalităţii germane din Ungaria. A acelei naţionalităţi, care având şanse matematice, se străduieşte să adune cât mai mulţi votanţi pentru un reprezentant cu drepturi depline în Parlament. De la şansa matematică până la şansa reală, însă, drumul este foarte lung şi anevoios.
Pe 9 martie, cu 12 zile înainte de încheierea procedurii de înregistrare, numărul nemţilor înscrişi în registrul nemţesc pentru a vota lista naţionalităţii la alegerile din 6 aprilie a fost de doar 6.632. Încă prea departe de numărul necesar de vreo 25.000. Dar preşedintele Autoguvernării nemţilor, primul candidat pe lista nemţească se declară optimist şi speră că până pe 21 martie se va aduna numărul necesar de înregistrări. Un optimism naiv sau o încăpăţânare germană? Oricum ar fi, ciudăţenia acestor prime alegeri libere(?) pentru naţionalităţi mai este şi faptul că şi dacă nu se vor aduna 25.000 de înregistrări, vor avea un fel de purtător de cuvânt în parlament, care este suficient să fie votat doar de un sigur alegător.
Între situaţia actuală din Ungaria şi cea din Coreea de Nord sigur că este foarte mare diferenţa, pentru că aici, în marea noastră democraţie, e nevoie de foarte puţine voturi ca să fie aşa cum vrea conducerea politică de la Budapesta, până când nord-coreenii au ieşit cu toţii la vot duminica trecută, „nebuni de bucurie”, şi s-au grăbit spre birourile de vot din întreaga ţară, unii dansând, alţii cântând cântece în onoarea liderului Kim Jong-un şi au votat cu toţii, în mod unanim, în procent sută la sută, candidatul unic desemnat de partidul unic.
„Am votat pentru a-mi dovedi loialitatea faţă de tovarăşul nostru suprem.” Nu vă speriaţi, acestea sunt vorbele fericite ale unui alegător nord-coreean în Anul Domnului 2014, şi nicidecum ale unui minoritar din Ungaria. Căci noi trăim în democraţie. La noi alegerile sunt libere. Adică poţi alege: votezi sau nu. Atâta este alegerea. În rest, şi la noi candidatul este unic (şeful din capul listei) şi este desemnat de „partidul unic” (se citeşte: autoguvernarea pe ţară). Noi, românii din Ungaria ne aflăm undeva între flashmobul nemţilor şi alegerea liderului nord-coreean. Din păcate, poate mai aproape de Phenjan decât de Pécs.
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu