Inaugurarea Centrului parohial, muzeal şi comunitar de la Otlaca-Pustă

Sărbătoarea Bunei Vestiri, praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că va aduce pe lume pe fiul lui Dumnezeu, a fost celebrată pe 25 martie, într-un cadrul deosebit, la biserica “Înălţarea Domnului” de la Otlaca-Pustă. Bucuria credincioşilor sosiţi la Sfânta Liturghie Arhierească a fost încununată de prezenţa Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul românilor din Ungaria, care a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte pr. ahimandrit Calinic Covaci, paroh la Otlaca-Pustă, pr. Iacob Bupte, de la parohia Micălaca Veche II, pr. Aurel Becan, protopop de Seghedin, pr. Sorin Ciurlea, de la parohia Conop, pr. Cosmin Coraci, de la Parohia Odvoş, ambele din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, arhidiaconul Claudiu Condurache şi diaconul Emanuel Văduva, de la Episcopia din Jula. Răspunsurile la slujbă au fost date de un grup coral de la parohia Micălaca Veche II, din Arad, condus de profesoara Magdalena Lödi.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor prezenţi despre praznicul Bunei Vestiri, despre darul şi binecuvântarea întrupări Mântuitorului Iisus Hristos, despre acest binecuvântat popas duhovnicesc în călătoria noastră spirituală din Sfântul şi Marele Post. Ierarhul a mai vorbit şi despre cinstirea deosebită pe care o aducem Fecioarei Preacurate, despre mijlocirea acesteia pentru mântuirea noastră şi despre sărbătoarea Bunei Vestiri, ca o zi închinată vieţii, darul cel mare primit de la Dumnezeu în familiile credincioşilor.




După Sfânta Liturghie, toţi cei prezenţi la slujbă s-au deplasat la casa parohială din localitate, imobil care în urma unei renovări totale a fost transformat într-un Centru parohial, muzeal şi comunitar, cu sprijinul unui proiect european transfrontalier. Inaugurarea imobilului reprezintă şi încheierea proiectului european în ceea ce priveşte localitatea Otlaca-Pustă. Centrul a fost inaugurat prin tăierea panglicii, de către PS Episcopul Siluan, Gheorghe Şimonca, deputat parlamentar şi primarul localităţii Otlaca şi pr. Iacob Bupte din Arad, după care a fost sfinţit de către Ierarh şi soborul preoţilor slujitori. Tot la Otlaca-Pustă, în cadrul acestei manifestări de încheiere a programului referitor la Otlaca-Pustă a mai fost cuprinsă o agapă comună, o conferinţă de presă şi un atelier de lucru (workshop), în care au luat cuvântul atât partenerii de proiect, cât şi domnul Florin Vasiloni, consul general al României la Jula, care au evocat realizările cuprinse în proiect şi importanţa acestuia, atât pentru membrii comunităţilor bisericeşti implicate în proiect, cât şi pentru cei care vor avea ocazia să viziteze obiectivele realizate cu ajutorul proiectului.
Investiţiile făcute la Catedrala Episcopală din Jula, la Arad, la casa parohială din Otlaca-Pustă, precum şi construirea Paraclisului de lemn, în stil maramureşean de la Otlaca-Pustă, sfinţit anul trecut, s-au realizat cu sprijinul Uniunii Europene, al Fondului European de Dezvoltare Regională şi cofinanţarea Republicii Ungare şi a României, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, prin Proiectul HURO/1101/090/2,1,3, pe tema dezvoltării turismului religios în Judeţele Bichiş şi Arad, înaintat în comun de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, ca şi partener principal de Arhiepiscopia Aradului şi Fundaţia Publică pentru Dezvoltarea localităţii Otlaca-Pustă, ca şi parteneri de proiect.
Prin partenerul de proiect doi din proiectul transfrontalier, adică prin Fundaţia Publică pentru Dezvoltarea Localităţii Otlaca-Pustă, s-a realizat atât paraclisul de lemn menţionat, cât şi acest al doilea obiectiv din Otlaca-Pustă, renovarea şi modernizarea casei parohiale, transformate şi într-un centru comunitar, dar păstrând în acelaşi timp valoarea estetică şi funcţia originală. Este vorba despre renovarea în totalitate a casei parohiale, lucrări ce vizează acoperişul, lucrări de tencuire, amenajarea parcului din curtea casei parohiale, repararea şi schimbarea uşilor şi a geamurilor şi alte lucrări.
„Trebuie să menţionăm că, în ultimii ani, câteva camere din casa parohială au fost date în folosinţa Asociaţiei Culturale Române Mihai Purdi, fiind amenajate ca şi spaţiu muzeal, unde au fost expuse diferite valori tradiţionale româneşti din lumea satului. După finalizarea lucrărilor de renovare două dintre camerele existente vor fi folosite tot ca şi spaţiu muzeal al Asociaţiei, iar celelalte trei camere vor fi folosite ca şi spaţii comunitare, păstrând în acelaşi timp şi statutul de casă parohială. Prin realizarea acestor lucrări, centru comunitar creat va putea fi folosit atât pentru vizite la muzeu cât şi ca loc de odihnă, recreaţie şi meditaţie pentru pelerini şi turişti, precum şi pentru organizarea de programe religioase, turistice şi culturale în clădirea renovată şi în noul parc amenajat. Pe lângă investiţii în infrastructură, prin proiectul de faţă s-au organizat şi diferite programe bisericeşti şi culturale, ca de pildă tabere de religie, programe cultural bisericeşti pentru tineret, conferinţe bisericeşti, hramuri de biserici şi altele”, ne-a mărturisit pr. arhimandrit Calinic Covaci.
A.B.

Comentarii