Editorial - Ce fel de Europă îmi doresc

Am văzut zilele trecute la televizor un sondaj de opinie, când oameni de pe stradă (nu oamenii străzii!) au fost întrebaţi despre alegerile europarlamentare. Când reporterul şi-a dat seama că nu prea este înţeles, iar oamenii habar nu au cum şi, mai ales, de ce să voteze la alegerile din 25 mai, unii au fost întrebaţi dacă ştiu oare pe ce continent trăim. Dintre cei pe care i-au arătat la televizor, niciunul nu a ştiut! Probabil pe cei care ştiau nu i-au arătat. La televizor doar unul singur a avut un răspuns categoric, de parcă atunci s-ar fi aprins luminiţa în mintea lui: Prahova. Şi cu asta v-aţi putut da seama că, da, sondajul a fost făcut de o televiziune din România. Nu ne-am dat seama cu ce scop, dar cu siguranţă nu pentru a îmbunătăţi imaginea României şi a românilor, în general.

Suntem convinşi că în orice colţ al Europei (inclusiv în Ungaria) găseşti oameni care habar nu au pe ce lume trăiesc. Doar că televiziunile nu îşi bat joc de propria ţară şi propriul popor cum, din păcate, se întâmplă de prea multe ori în România. Care este rostul acestora? Să ne distrăm noi, cei deştepţi, de prostia unora? Mulţumesc frumos, dar eu nu aşa vreau să mă distrez, că râd de alţii. Nu cred că ar fi asta o glumă bună, ci mai mult lipsa toleranţei, lipsa educaţiei, lipsa bunului simţ.
Şi cred că tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care ar trebui să mergem duminică la vot. Aderarea la marea familie care se numeşte Uniunea Europeană, a adus pentru noi, cetăţeni ai Ungariei sau ai României, mii de noi posibilităţi. Nu doar economice, ci şi educative. Acum 25 de ani visam cu toţii să putem călători liber prin toată Europa fără vize sau controale umilitoare la vamă. Iată că acum doar lipsa banilor ne mai poate opri. Dacă ai suficienţi bani în cont, poţi să iei micul dejun într-o piaţetă din Roma şi, dacă vrei, poţi să cinez la poalele Turnului Eiffel. Am crezut că este un vis de neatins ca şi copiii noştri să aibă şanse să înveţe la cele mai renumite universităţi din Europa. Iată că nu mai este. Orice tânăr chiar şi din fostele state comuniste poate învăţa la Sorbona sau la Cambridge, depinde mai mult de rezultatele lui la învăţătură, decât de portofelul părinţilor. 
Bineînţeles nu toată lumea se bucură necontenit de realizarea visului din 1963 a lui Robert Schuman, unul dintre fondatorii Europei unite. Pentru că nu suntem toţi la fel de egali. Unii sunt mai egali, alţii mai puţin egali. Şi aici mă gândesc la noi, cetăţenii fostelor ţări comuniste. Cei care am trăit în partea estică a cortinei de fier am sperat că odată cu schimbarea sistemului şi cu aderarea la UE, vom avea şi drepturi egale. Nu s-a întâmplat aşa. Criza noastră nu este la fel cu criza lor. Un român sau un ungur simte altfel pe portofelul lui criza mondială decât un englez sau un francez. 
Să ne bucurăm totuşi că suntem cetăţeni ai Uniunii Europene? Cred sincer că da. Prin simplul meu vot, cu care ştiu că pot influenţa doar într-o foarte mică măsură alegerile pentru componenţa Parlamentului European, îmi voi putea manifesta părerea contra extremismului, contra intoleranţei faţă de minorităţile naţionale, faţă de oamenii cu dizabilităţi etc. Mi-aş dori să trăiesc, să trăim într-o Europă fără ură, fără marşuri naţionaliste, fără discriminare. Într-o Europă a posibilităţilor economice, sociale şi educaţionale, o Europă a valorilor culturale. Şi într-o Europă care protejează minorităţile lingvistice şi etnice, o Europă unită, dar diversă. Şi mai ales, într-o Europă paşnică.
Eva Şimon







Comentarii