„Fiecare nepot ne aminteşte de darul lui Dumnezeu”

Doamna Viorica Borszéki, născută Cozma este mama a doi băieţi şi bunica fericită a cinci nepoţei, trei fete şi doi băieţi. Este originară din Micherechi şi locuieşte la Jula, unde este înconjurată de familie şi de cei dragi ai ei, pe care îi adună în jur ca o mamă iubitoare. Calitatea necesară a unei mame este să fie credincioasă, în sensul de a trăi credinţa în Dumnezeu, cât mai profund şi mai practic cu putinţă. Doamna Viorica se străduieşte din răsputeri să îndeplinească această calitate, despre care ea mărturiseşte că o ajută să fie conştientă de sensul vieţii omului pe pământ şi să-i ajute pe copiii ei să trăiască în armonie şi dragoste faţă de Dumnezeu şi de aproapele.


– Doamna Viorica, sunteţi o familie frumoasă şi unită, cu credinţă în Dumnezeu. Vă rog să ne spuneţi cum se poate educa copiii în spirit ortodox când trăieşti într-o ţară ca aceasta, Ungaria, care nu este majoritar ortodoxă?
– Este nevoie de eforturi deosebite în această situaţie din partea familiei, dar nici un efort nu e prea mare, când e vorba de a-L avea aproape pe Hristos, în mijlocul familiei, în glasurile copiilor, în activităţile lor. Noi, familia, suntem originară din Micherechi. Cred că este important că suntem români şi ortodocşi, şi la rândul nostru am fost învăţaţi şi noi să mergem cu bunica şi cu mama la biserică. Soacra mea este baptistă, dar întotdeauna a fost alături de mine şi mi-a dat o vorbă bună. Ea a zis, când am fost însărcinată cu primul copil, „fata mea, tu porţi copilaşul sub inima ta, tu ai dreptul să-l botezi unde tu vrei…” Nu am avut niciodată discuţii în această privinţă, când am decis că eu vreau să-i botez pe cei doi copii ai mei la biserica ortodoxă. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi băieţi şi împreună cu soţul meu, Gheorghe, ne bucurăm de cinci nepoţi, de la băiatul mai mare avem două nepoate, iar de la cel mic o nepoată şi doi băieţei, cel mai mic fiind botezat chiar acum, în urmă cu câteva zile. Iar ca să vă răspund la întrebare: aici în Ungaria, chiar dacă nu suntem mulţi ortodocşi, este bine că avem totuşi biserică şi avem unde ne ruga. Copiii şi nepoţeii mei vin cu drag la biserică şi eu sunt bucuroasă de asta, pentru că cei care nu pierd legătura cu Biserica se vor simţi împliniţi nu numai material, ci şi spiritual, vor avea spor, pace şi lumină în familie şi în viaţă. Iar datoria mea de mamă este să mă rog tot timpul pentru ei să le meargă bine.




– Cât de importantă este rugăciunea pentru aproapele?
– Atunci când omul se roagă, se apropie de Dumnezeu. În mod firesc, aproapele are nevoie de rugăciunea noastră, iar Dumnezeu nu lasă nerăsplătit acest efort, când te rogi pentru cineva, pentru că ştii şi simţi că are nevoie de rugăciune sau el însuşi nu se poate ruga, din diverse motive. Rugăciunea aceasta ne aşează într-o comuniune sufletească personală cu aproapele şi cu Dumnezeu.
– Ţinând cont că aţi avut în familie o grea încercare, cel de-al patrulea nepoţel, Gheorghe, a avut probleme grave de sănătate, suferinţa îl face pe om să caute sprijin cu privirea ridicată spre cer?
– Eu cred că pe omul care este pus la încercare, cum am fost şi noi, Dumnezeu îl ajută. Trebuie doar să-i ceară ajutorul. Când micuţul nostru a fost foarte grav bolnav, ne-am rugat toată familia, am ţinut posturi, nu doar noi, familia Borszéki şi familia Cozma, ci şi familia cuscrilor, familia Cserháti şi bunicile Borszéki şi Gurzău. Am ţinut post şi rugăciune, am umblat mult la biserică, am mers cu familia la mănăstiri şi ne-am rugat neîncetat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, copilaşul nostru este acum sănătos şi noi am crezut şi credem că aceste sacrificii pe care le-am făcut când am fost încercaţi trebuie să le facem şi mai departe. În familia noastră, atât noi cât şi toţi copiii se roagă seara care româneşte, care ungureşte, dar fiecare aşa se culcă seara cu rugăciune.
– Pentru menţinerea unei legături vii cu Dumnezeu, ce trebuie să facem şi unde să începem?
– În primul rând, trebuie să crezi în Domnul şi să-l rogi să-ţi arate calea lui cea dreaptă pe care tu ai vrea să mergi, să te rogi mult şi, nu în ultimul rând, să nu uiţi de biserică. Pentru că preotul are datoria de a-l vindeca pe om prin harul lui Dumnezeu. La biserică primeşti sfaturi duhovniceşti, preotul îl pune pe om în legătură cu Domnul şi îl ajută să înţeleagă gândul Ziditorului, îl ajută să înţeleagă Evanghelia sau în ce priveşte sensul vieţii pe care a primit-o în dar. Băiatul Gheorghe şi nora Erica în fiecare drum spre spital, sau de la spital, au trecut mereu pe la biserică să se roage şi să dea laudă şi mărire lui Dumnezeu că în fiecare zi le-a ajutat să se vindece copilaşul şi ne-a vindecat pe toţi sufleteşte. Greutatea cea mare am avut-o toţi din familie, inclusiv fetiţa lor, care era atunci mică şi nu ştia ce se întâmplă în jurul ei. Relaţia cu semenii noştri este o altă treaptă către întâlnirea omului cu Dumnezeu, dragostea de aproapele, iertarea şi ajutorul pentru biserică şi pentru cei din jur, toate acestea trebuie să le facem pentru a fi plăcuţi în faţa lui Dumnezeu. 
– Aţi obişnuit să faceţi şi pelerinaje cu familia pe la mănăstiri?
– De multe ori am mers duminica la câte o mănăstire prin România să dăm pomelnice şi să ne rugăm, dar de obicei mergem la Biserica „Sfânta Paraschiva” din Jula şi la Catedrala Episcopală din Jula. Recent la ambele biserici am donat împreună cu familia câte un aghiazmatar din inox. Ideea a fost a mamei mele, Dumnezeu să o ierte, că nu demult a plecat dintre noi. Ea ne-a dat ideea să luăm un vas pentru aghiazmă ca să poată orice credincios să ia apă sfinţită când vine la biserică. 
– Duminica trecută aţi avut în familie o frumoasă sărbătoare, vi s-a botezat al cincilea nepot. Ce importanţă a avut această zi pentru dumneavoastră?
– Pentru noi, pentru întreaga familie acest lucru vă daţi seama că este o mare bucurie şi o binecuvântare. Fiecare nepot la rândul său, prin felul lui de a fi, nu încetează să ne amintească că este darul lui Dumnezeu pentru noi şi eu cred că orice părinte gândeşte la fel. 
A.B.

Comentarii