Cântec, joc şi voie bună la Festivalul folcloric „La obârşii, la izvor”

Duminică, 28 septembrie, numeroşi români din Jula, precum şi credincioşi de la celelalte parohii ortodoxe româneşti din Ungaria, dar şi mulţi oaspeţi din România, au participat la evenimentul organizat de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Festivalul folcloric de păstrare şi promovare a tradiţiilor populare române „La obârşii, la izvor”, ediţia a VII-a. Anul acesta a fost invitat la festival judeţul Cluj, care prin cântec, joc şi parada portului popular şi-au făcut cunoscute folclorul şi tradiţiilor populare, prin intermediul Ansamblului Folcloric „Valea Someşului” din Gherla, aflat sub conducerea domnului profesor Ovidiu Todea. 


Sărbătoarea a debutat cu Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de PS Siluan, episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, la Catedrala episcopală din Jula. Au mai slujit preoţi şi diaconi, într-un sobor format din pr. Teodor Marc, paroh la Catedrala din Jula, pr. Protopop Origen Sabău de la parohia Apateu, pr. secretar eparhial Visarion Tuderici, pr. Ionuţ Negrău, de la parohia Săcal, pr. Vasile Ciciovan, de la biserica Gherla 1, pr. Petru Băgăcian, de la biserica Gherla III, arhidiaconul Claudiu Condurache şi diaconul Emanuel Văduva de la Catedrala din Jula. Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic „Sfântul Mucenic Mina” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj. După Sfânta Liturghie, în sala de şedinţe a Episcopiei a fost semnat şi un acord de parteneriat între Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria şi Centrul Judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Cluj.
Manifestările au continuat la Centrul Cultural Românesc din Jula, cu deschiderea festivă făcută de către Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan. În cuvântul său, episcopul a subliniat faptul că Biserica are rolul de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor prin toate formele sale, atât din punct de vedere spiritual, prin săvârşirea Sfintelor Liturghii şi a Tainelor bisericeşti, cât şi prin îmbogăţirea spirituală a credincioşilor ei, promovând valorile spiritual-culturale româneşti. A urmat programul cultural, dansurile, cântecele, costumele şi interpretările de excepţie ale membrilor Ansamblului Folcloric „Valea Someşului” din Gherla. Tinerii ansamblului „Valea Someşului” au interpretat, în costume populare specifice, dansuri din diferite zone folclorice ale României cum ar fi Cluj, Bihor, Bistriţa, precum şi dansuri ardeleneşti, iar în deschiderea festivalului, grupul de tineri ai echipei de păstrare şi promovare a tradiţiilor populare a Centrului de Documentare şi Informare al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria au prezentat o suită de dansuri româneşti. Cântece populare româneşti din Micherechi a interpretat solistul Grigore Poiendan.








Evenimentul s-a bucurat şi de participarea reprezentanţilor oficiali de la toate misiunile diplomatice ale României în Ungaria, precum şi de la Institutul Cultural Român Budapesta, precum şi reprezentanţi ai altor instituţii româneşti din Ungaria. Din partea română au fost prezenţi la eveniment consilieri şi reprezentanţi ai primăriei Gherla, ai Centrului Judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Cluj, dar şi un grup de credincioşi din România, din localitatea Lipova, judeţul Arad. 
Manifestarea a avut loc cu sprijinul Centrul Judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Cluj, Fondul de Finanţare din cadrul Ministerului Resurselor Umane de la Budapesta, Institutul Cultural Român de la Budapesta, Centrul Cultural Român din Jula, etc.
Evenimentul s-a încheiat cu o agapă, în holul Centrului Cultural Românesc, unde a fost deschisă şi o expoziţiei de fotografie, sub genericul „Izvoare”, cu scene din viaţa şi tradiţiile populare şi folclorice din diferite zone ale judeţului Cluj, expoziţie oferită Episcopiei din Jula de către Centrul Judeţean Cluj. 
A.B.

Comentarii