Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria organizează cea de-a XXIV-a ediţie a Simpozionului ştiinţific în zilele de 22–23 noiembrie 2014, cu începere de la ora 10.30, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (Jula, str. Gh. Doja nr. 8).
Pe parcursul celor două zile, publicul va putea asculta următoarele prelegeri: Cornel Sigmirean (Tîrgu-Mureş) – Biografii celebre şi memorie istorică: învăţaţii Şcolii Ardelene; Silvia Corlăteanu-Granciuc (Chişinău) – Basarabia sub stăpânirea rusească; Iulia Mărgărit (Bucureşti) – Din culisele anchetei dialectale (cu privire la rolul informatorului); Maria Marin (Bucureşti) – Sensul evoluţiei specifice graiului vorbit de românii din Ungaria; Vasile Dobrescu, Adrian Onofrei (Tîrgu-Mureş) – Pe front şi în spatele frontului. Consemnări din zona Bistriţei şi Năsăudului despre evenimentele din Primul război mondial; Gabriel Moisa (Oradea) – Ileana Ardelean, membră a grupului Adrian Mihuţ, în închisorile comuniste; Elena Rodica Colta (Arad) – Rolul Tribunei poporului din Arad la cunoaşterea folclorului românesc din imperiu; Ana Borbély (Budapesta) – Lingvistică pozitivă; Grigore Poiendan (Micherechi) – Colindele legate de sărbătorile de Crăciun la românii din Ungaria; Stella Nikula (Jula) – Condiţia de fiinţă umană; Elena Csobai (Bichişciaba) – Comunitatea românească din Apateu; Emilia Martin (Jula) – Figura lui Bologu în memoria colectivă; Maria Berényi (Budapesta) – Membrii familiei Babeş.
În cadrul simpozionului, vor fi lansate publicaţiile Institutului, apărute în anul 2014 şi se va vernisa expoziţia artistelor Adela Kiss şi Aurelia Nemeş.
E.Ş.
Comentarii
Trimiteți un comentariu