Supra-miracolul naşterii Domnului nostru Isus Hristos

Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” Luca 2:10-11.

Evenimentul naşterii Lui Hristos este prezentat destul de detaliat în istorisirile evangheliilor. Astfel, este anunţată conceperea, vestită naşterea, este consemnată mărturia punerii Numelui şi a împlinirii cerinţelor Legii pentru Maria şi pentru Prunc. Toate aceste detalii, sunt făcute în contextul precizări clare, a spiţei de neam Lui Isus. În acest sens, este distinsă spiţa de neam a lui David, prin care Isus Hristos se naşte şi vine în lume, conform cu profeţiile vetero-testamentale.
Când se consemnează că Isus este urmaşul lui David, de fapt se afirmă că El face parte din rasa umană şi din aceasta are o natură identică cu a tuturor oamenilor.
Întruparea Domnului trebuie să o apreciem ca fiind un supra-miracol. Naşterea oricărui copil este o minune, însă atunci când se naşte Isus Hristos minunea atinge dimensiunea de supra-minune. Supra-miracolul naşterii este dat de două elemente. Primul este legat de Maria, mama Domnului Hristos, iar al doilea de Pruncul pe care ea îl naşte. În ce o priveşte pe Maria, pentru ea naşterea este un supra-miracol, din pricină că l-a conceput de la Duhul Sfânt, pe Isus Hristos în pântecele ei. Prin ea, Domnul Dumnezeu arată că foloseşte natura umană într-un mod agapic, revărsându-şi iubirea înspre lumea pierdută în păcatele ei. În ce-l priveşte pe Pruncul născut din Maria, naşterea este un supra-miracol, pentru că El este Fiul Lui Dumnezeu. Naşterea din fecioară este însemnul calităţii superioare a Domnului Hristos, mărturia că este infinit mai presus de Ioan Botezătorul care urma să-l boteze şi infinit superior oricărui alt profet sau apostol. Prin naşterea din fecioară s-a arătat semnul complet şi ultim că lumea îl va cunoaşte pe Emanuel, care şi prin însemnătatea Numelui ne spune că este “Dumnezeu cu noi”. Isus este Fiul Mariei, purtând din frumuseţea chipului lui David, şi prin aceasta, El este Unul dintre noi, dar în acelaşi timp El este şi Fiul Lui Dumnezeu, Cel întâi născut din Tatăl. El este Cuvântul întrupat, în care Dumnezeu şi omul se întâlnesc în armonia iubirii adevărate. Isus este Dumnezeul revelat, pentru că este în întregime asemenea Tatălui, dar este şi Dumnezeu revelatorul (descoperitorul), pentru că descopere lumii plinătatea manifestării divine.
Prin supra-miracolul naşterii Domnului din fecioara Maria, ne este arătat adevărul că mântuirea noastră este un fapt supranatural, un dar al iubirii Lui Dumnezeu, care nu doar că-i vizitează pe oameni, ci se face de o natură cu ei, spre a-i mântui de păcatele lor.
Cu acest prilej, doresc ca evenimentul întrupării, care a adus Divinitatea în umanitate, nu într-o vizită trecătoare, ci făcându-se trup comun cu aceasta, să vă aducă împlinire, pace şi bucurie prin Isus Hristos, Domnul nostru!
Pastor Petrică Creţu, Biserica Baptistă, Micherechi


Comentarii