Pianistul
Gheorghe Hodozsó a fost invitat recent să-şi demonstreze virtuozitatea
la unul dintre cele mai renumite concursuri ale lumii, la Concursul
Internaţional de pian “Liszt Ferenc” din Los Angeles. Înzestrat cu talent şi
ambiţie a reuşit să câştige aprecierea celor mai mari muzicieni ai lumii,
calificându-se în categoria de pian pe locul 4. Gheorghe, împreună cu fratele
său, Norbert, sunt pianişti extrem de talentaţi.
Gheorghe Hodozsó
s-a născut în anul 1990, ca primul fiu al părinţilor Gheorghe Hodozsó şi
Florica Cefan. Cu fratele Norbert, mai mic cu un an decât el, au
copilărit în satul Micherechi. Interesul lor pentru muzică şi instrumente
muzicale a apărut destul de devreme. Având în vedere că membrii întregii
familii sunt creştini baptişti, nu e nevoie să spun că instrumentele muzicale,
cântecele din biserică au contribuit la creşterea interesului pentru muzică. La
vârsta de 9 ani a început să înveţe la pian, în cadrul Şcolii de Artă
“Talentum” din Şercad, dar nu cu scopul de a se face muzician. Înainte cu doi
ani de şcoala medie a cunoscut o profesoară de liceu, pe Nátor Éva, din Bichişciaba, care tocmai a început să predea
pian la Şercad. Ea l-a încurajat să îşi continue studiile de muzică ca şi
profesie. La un concurs de pian din Bichişciaba s-a clasat pe locul întâi.
Gheorghe ne-a mărturisit că, pe plan profesional, acest premiu nu a fost
important, însă trebuie neapărat amintit, deoarece înainte cu un an a pornit de
la zero.
Mai târziu a
fost îndrumat de profesorul Iosif Csontos, care săptămânal i-a predat
ore la pian. Profesorii Nátor Éva şi Iosif Csontos au fost prima sursă majoră
de inspiraţie muzicală în ceea ce priveşte cariera, nu numai profesional, ci,
de asemenea, şi ca om. După şcoala de artă a fost admis la Liceul de Muzică
“Bartók Béla” din Bichişciaba, unde profesorul Csontos i-a fost profesor de
pian. În anul patru de liceu a câştigat locul doi la Concursul naţional de
pian, iar cu un an mai târziu, la ediţia a IV-a a concursului internaţional de
pian “Bartók” de la Seghedin a câştigat premiul special. În 2010 a fost admis
la Universitatea din Dobriţân, Facultatea de Muzică, unde l-a avut ca profesor
pe Dr. Duffek Mihály. În luna mai a anului 2013 a absolvit
universitatea, cu rezultate excelente, iar în iulie a fost admis la cursurile
de masterat, specialitatea pianist, din cadrul Academiei de Muzică din
Budapesta, unde actualmente este student. Profesori îi sunt Nádor György
şi Réti Balázs. A participat la cursurile de masterat a lui Rév Lívia, Ludmilla Lazar,
Gulyás Márta, Luis Fernando Perez, Oleg Mantur, Irmai Kálmán, Fekete Ezsébet,
Neszlényi Judit şi Thomas Mastroianni.
Gheorghe a fost
invitat să participe în toamna acestui an la un concurs internaţional la Los
Angeles. Tânărul, multiplu premiat la mai multe concursuri de pian şi invitat
să cânte pe mai multe scene din ţară, ne povesteşte despre cariera sa cu
modestie dar cu mult entuziasm
–
Care a fost primul pian, care ţi-a adus cea mai mare satisfacţie?
– Slavă
Domnului, am avut posibilitatea să cânt la mai multe piane bune. Totuşi prima
experienţă mi-a dat pianul Steinway, care se află în Sala de Cameră a Liceului
Bartók din Bichişciaba.
–
Când s-a dovedit că pianul nu este doar o iubire trecătoare pentru tine?
–
Este greu de spus. La început într-adevăr toate instrumentele m-au interesat şi
cum am început să cânt la pian, am început să iubesc tot mai mult acest
instrument.
–
De la care compozitor preferi să cânţi?
– Practic trei
perioade stau cel mai aproape de mine. Din epoca renascentistă i-aş aminti pe:
Giovanni Gabrielli, William Byrd; din epoca barocă pe: Johann Sebastian Bach,
Georg Friedrich Handel, iar din cea romantică pe: Liszt Ferenc, Sergei
Rachmaninov.
–
În ce stare de spirit e cel mai plăcut să cânţi?
– Atunci când
sunt obosit nu este uşor să mă concentrez, deci posibilitatea de a greşi este
mai mare. Se întâmplă că în astfel de împrejurări trebuie să cânt la concerte
sau la ore, dar aceste situaţii “şlefuiesc" muzicianul.
–
Am avut posibilitatea să te ascult cu mai multe ocazii. Cânţi intens şi
absolut sigur. Câte repetiţii faci zilnic?
– Acest lucru
este foarte variat. În fiecare zi fac atâtea repetiţii, cât îmi permite timpul.
Exerciţiile nu sunt la fel ca şi concertele. Atunci când fac exerciţii, fiecare
notă trebuie exersată încet. Concertul este momentul, în care artistul îşi dă
drumul, dar în spatele ei trebuie să existe o muncă detaliată de atelier.
–
Câte concerte ai pe an?
–
Există mai multe concerte la Academia de Muzică. Am avut o oportunitate, ca
înainte de a pleca la concertul din Los Angeles să ţin o serată solo la “Sala
de Sticlă”, din Palatul de Arte, de la Budapesta. Aici am prezentat programul
pe care apoi l-am câştigat în America. Slavă Domnului, sala s-a umplut până la
refuz. În viitorul apropiat, pe 22 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Maghiare,
împreună cu acordeonistul Demeniv Mihály, câştigătorul concursului “Virtuozii”
voi susţine un concert în Sala festivă a Primăriei oraşului Szentendre.
–
Sunt locuri preferate pentru tine, unde te întorci cu drag?
–
Dacă am posibilitate şi timp, particip cu bucurie oriunde sunt invitat, unde
este instrument.
–
Cât eşti de ocupat în viitorul apropiat?
– Următorul program îl voi avea pe 26 mai, în Sala de
Cameră din fosta clădire a Academiei de Muzică din Budapesta (acum: Muzeul
Liszt), unde îmi voi susţine concertul final pentru masterat. Până atunci urmează o perioadă cu multe
exerciţii, repetiţii, iar în anul viitor, dacă Dumnezeu îmi va ajuta, doresc să îmi continui studiile tot la
Academia de Muzică din Budapesta, la secţia pedagogică. Apoi nu ştiu ce va mai
fi. Dumnezeu este partea cea mai importantă a vieţii mele. Fratele mai mic,
Norbert, este student la Universitatea din Dobriţân, de două ori a fost
câştigătorul concursului naţional de pian pentru studenţi şi este şi
acompaniator pian al Corului “Kodály” din Dobriţân, care, la ora actuală, este
cel mai performant cor din ţară. Revenind la cele spuse, încă nu ştiu cum o să
se dezvolte în continuare cariera noastră muzicală, dar văd că Dumnezeu a avut
grijă de noi şi va avea şi în continuare.
–
Care este diferenţa dintre pianistul de concert şi cel de concurs? Tu pe
tine ce te consideri?
– Muzica nu este obiectivul prin care trebuie să te baţi
cu celălalt, ci pentru a transmite mesaj elocvent. Concursurile sunt o probă,
prin care primim o înfăţişare despre ceea ce facem şi ce ar trebui să schimbăm.
Pentru câştig trebuie să ai talentul, iar ceea ce este mai important, este
libertatea de a te exprima. Nu demult am citit un interviu cu Steven Isserlis,
violoncelist de renume mondial, care spune că el nu prin victorii a devenit
renumit ci prin recomandările scrise de artişti.
–
Pe cine consideri cel mai bun pianist?
–
După părerea mea nu există aşa ceva. Sunt mulţi pianişti buni, dar fiecare se
evidenţiază prin altceva. Pe unii doresc să-i amintesc pe nume: Krystian
Zimerman, Glenn Gould, Vladimir Horowitz, Luis Fernando Perez, Radu Lupu
(român), Evgeny Kissin; Kocsis Zoltán, Ránki Dezső, Schiff András, Tóth Péter,
Várjon Dénes, Bobély László, Balogh József.
–
În toamna anului acesta ai participat la un concurs internaţional de pian în
America, care ţi-a adus rezultate promiţătoare. Te rog să ne spui cum ai reuşit
să ajungi la un astfel de eveniment!
–
Anul
trecut m-am întâlnit cu pianista Judith Neszlényi, care acum locuieşte
în America. În luna octombrie a anului trecut, pentru masteranzii Academiei de
Muzică din Budapesta a ţinut cursuri, la care m-am prezentat şi eu. După ce
i-am cântat la pian, mi-a sugerat să mă prezint pentru concursul internaţional
de pian “Liszt Ferenc” din Los Angeles. Am aflat că dânsa este una dintre
organizatoarele concursului. M-am pus pe gânduri, până în luna septembrie a
acestui an, când am decis să mă prezint. Slavă lui Dumnezeu, toate cele
necesare pentru această călătorie (transport, cazare, etc.) s-au rezolvat.
În total au
concurat 170 de concurenţi din întreaga lume în diferite categorii. Concurenţii
au fost performanţi, la fiecare categorie s-a împărţit nu trei ci cinci premii.
La categoria, la care am concurat şi eu am pornit în total 20, iar eu m-am
calificat pe locul 4. Mai ales după concursul din Los Angeles mi-am dat seama că
poate să exerseze cineva o mie de ore, succesul tot de la Dumnezeu vine.
În
Biblie citim: “Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus,
coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră
de mutare.” (Iacov1:17)
Muzica este un
dar, pe care l-am primit de la Dumnezeu, iar El m-a chemat să cânt spre Slava
lui.
În
încheiere doresc să vă mărturisesc că am reuşit să ajung la Los Angeles la o zi
de mulţumire. Sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru talentul, perseverenţa cu
care m-a înzestrat, pentru sănătate şi pentru oamenii, care m-au ajutat, în
oarecare măsură să particip la concursul din America: părinţilor mei, fratelui
meu, profesorilor şi prietenilor, ca la o astfel de încercare de calitate
cunoştinţele mele au făcut faţă pe deplin. Fiindcă suntem în prag de sărbători,
sunt mulţumitor lui Dumnezeu pentru fiul Isus Cristos şi doresc tuturor
cititorilor să aibă parte de sărbători pline de bucurii, să primească în
inimile lor pe Isus Cristos care să stea în centrul sărbătoririi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu