Diana şi Carina, prietene de-o viaţă…

Sunt două tinere frumoase, deştepte, talentate, serioase şi foarte ambiţioase. Diana şi Carina nu sunt surori, sunt doar verişoare primare, dar sunt şi foarte bune prietene şi mereu nedespărţite. Sunt din Micherechi şi eleve în clasa a XI-a la Liceul “N. Bălcescu” din Jula. De mici copile s-au remarcat prin talentul de a spune poveşti, fiind prezente la toate concursurile de poezie şi poveşti organizate la şcoli sau alte instituţii româneşti din Ungaria. Sunt talentate şi la scris, au participat la taberele de jurnalistică “Păpăruga”, organizate la redacţia “Foaia românescă”, iar de când sunt eleve de liceu, au schimbat povestitul cu muzica. Despre dragostea lor pentru muzică şi despre lumea poveştilor pe care au lăsat-o în urmă odată cu absolvirea şcolii generale am stat de vorbă cu cele două domnişoare, după concertul la vioară şi pian, oferit de acestea, la sediul UCRU, cu ocazia sărbătorii mărţişorului, unde au fost invitate de Consulatul General al Românei la Jula.

Diana Bogdan: – Mamele noastre Lucia şi Elisabeta Popa sunt gemene, sunt originare din România, din Oradea şi sunt stabilite în satul Micherechi de 20 de ani. Mama mea, Lucia a venit la Micherechi după ce sora sa, mama Carinei s-a căsătorit aici în anul 1996. Fiind gemene au considerat că este mai bine pentru amândouă să fie cât mai aproape una de alta. Astfel, în 11 noiembrie 1997 s-a născut Carina Paula Iuhas, iar în 11 februarie 1998 eu Diana Patricia Bogdan. Crescând de mici împreună am fost ca surorile, trei ani am locuit sub acelaşi acoperiş şi avem o relaţie specială. Am fost în aceiaşi grupă la grădiniţă, în aceiaşi clasă la şcoala generală şi încă suntem în aceiaşi clasă la liceu. Suntem nedespărţite şi pot să spun că 80–90% din lucruri le facem împreună.

– Vorbiţi-mi puţin despre primele voastre succese de la şcoală, de la concursurile de poveşti şi alte concursuri la care aţi participat, despre rolul de povestitor pe care l-aţi avut ani în şir! Ce a însemnat acest lucru pentru voi?

Carina Iuhas: – Începând cu şcoala generală din clasele inferioare, ne-am început activitatea mergând la diferite concursuri de poezii “Mihai Eminescu”, “Lucian Magdu” concursuri de poveşti, la concursuri de ortografie şi citire expresivă în limba română. Dintre toate aceste concursuri cele mai reuşite au fost concursurile de povestire “Vasile Gurzău”, organizate în satul nostru Micherechi, la care am participat 8 ani consecutiv, perioada cât am fost la şcoala generală din acest sat. Am îndrăgit atât de mult poveştile că am intrat foarte uşor în rolul personajelor lui Vasile Gurzău, la noi în sat unii chiar ne-au numit “Nepoatele dânsului”. Am participat şi la multe concursuri naţionale de poveşti la Bichişciaba şi în România. În anul 2009 am reprezentat românii din Ungaria la Gala Naţionalităţilor din Budapesta cu povestea “Lupul, iezii şi vizorul”, având un mare succes. Din clasele superioare, am luat parte şi la concursuri naţionale, la OATV, la limba şi literatura română şi cultură şi civilizaţie românească. Pe tot parcursul acestor ani, am luat cele mai bune premii şi mereu locurile 1–2. La concursurile şi evenimentele la care am participat ne-am făcut foarte multe cunoştinţe, prieteni, experienţe şi am devenit cunoscute apărând în ziare, în televiziune (Ecranul Nostru, Duna TV etc.) Tot ceea ce facem şi la toate concursurile la care ne-am prezentat, am făcut-o din plăcere, nu am fost forţate niciodată să participăm. Ne-a făcut chiar mare plăcere să fim solicitate la asemenea concursuri, nici nu ne-am putut imagina ca noi să nu fim prezente. Şi părinţii noştri ne-au sprijinit întotdeauna. Prin aceste activităţi am ajuns să fim foarte deschise, sociabile, iubim oamenii şi ne place că avem foarte mulţi cunoscuţi. Iar despre perioada în care am fost cunoscute ca povestitoare populare, am învăţat foarte multe. Poveştile şi basmele sunt, în general, un mijloc impropriu de educaţie. Poveştile sunt chei pentru un tărâm tainic, mistic, pe care oamenii, indiferent de vârstă, sunt bucuroşi să-l exploreze, iar noi am încercat să-i conducem spre acest tărâm de basm. Acea perioadă a rămas pentru noi neuitată, plină de amintiri deosebit de frumoase.

Carina, la concurs de poveşti din 2005

– Cum consideraţi, aţi fost împinse în faţă la mai multe activităţi pentru faptul că stăpâniţi bine limba română? Având rude în România vă petreceţi vacanţele la ei. Ce înseamnă aceste posibilităţi pentru voi? Ce înseamnă pentru voi să fiţi românce în Ungaria?

Diana Bogdan: – Noi avem posibilitatea să mergem des în România. Avem rude dincolo de graniţă. De obicei, vacanţele le petrecem în România la verişori şi prieteni, în diferite tabere şi excursii. Este o mare şansă pentru noi acest lucru fiindcă în felul acesta am însuşit bine limba română, acumulăm multe cunoştinţe noi şi prieteni şi acest lucru este o bucurie nespusă. Este frumos să trăieşti în Ungaria, pentru că şi aici sunt mulţi români, fapt care ne face să ne simţim ca în România. Şi ca să răspundem la întrebare, da probabil şi faptul că stăpânim bine limba română ne-a oferit aceste şanse.

– Cu toate că nu este un capitol încheiat activitatea voastră şcolară, mai participaţi şi acum la multe concursuri şi evenimente, dar sunteţi preocupate de încă multe alte lucruri, cum ar fi muzica. De la ce vârstă cântaţi şi cum aţi descoperit acest talent?

Diana Bogdan: – Fiindcă facem parte dintr-o familie de oameni credincioşi, de mici cântăm în corul copiilor din biserică. De la vârsta de 7 ani am început să luăm ore de pian şi vioară. La început ni se părea imposibil să învăţăm să cântăm la un instrument, sau să citim o partitură, însă nu ne-am dat bătute. Anii au trecut şi a devenit o mare pasiune pentru noi muzica. Acum, după mai mulţi ani, începem să ne bucurăm de roadele muncii depuse. Am avut parte să cântăm la diferite concerte în şcoala generală. Ani la rândul am participat la evenimentul cultural “Periniţa”. La liceu suntem în corul şcolii, iar în timpul liber nu mai învăţăm poveşti, ci cântăm. Am participat la festivitatea EDÜ, adică Sărbătorile elevilor de la liceul Erkel. Am fost la Timişoara de două ori, la Concursul Festivalului folcloric “Laleaua-Pestriţă”, unde am obţinut premiul de Popularitate. Am participat de mai multe ori la serbarea minorităţilor de la Bichişciaba, unde am cântat la vioară sau în corul şcolii. Suntem şi membrele grupului “Unic”, format din tinerii bisericilor penticostale şi baptiste din Micherechi. Am avut posibilitatea în anul 2013 să înregistrăm un CD în studioul de radio “O voce românească” de la Seghedin. Desigur luăm parte în fiecare an la balurile organizate de liceul nostru şi la evenimentele şcolare.

Diana, la concurs de poveşti în 2005

– Ce gen de muzică vă place mai mult, iar dacă aţi aspira spre o carieră muzicală ce gen de muzică aţi aborda?

Carina Iuhas: – De obicei, la pian şi vioară cântăm piese clasice, creştine, moderne şi piese inventate de noi. Suntem deschise spre orice gen de muzică.

– Vă implicaţi şi în diferite proiecte de caritate şi la misiunea bisericii. Ce calităţi aţi reuşit să vă dezvoltaţi datorită acestor activităţi?

Diana Bogdan: – Fiind membre în Biserica Penticostală nr. 1 din Micherechi, am avut bucuria să fim invitate în diferite biserici din România şi Ungaria. Ţinem legătura cu tinerii din bisericile pe care le-am vizitat. Am fost anunţate, împreună cu alţi tineri ai Bisericii Penticostale nr. 1, de misiunea Speranţa, care are un proiect caritabil pentru copiii săraci din Africa, care cuprinde 80 de ţări din toată lumea, printre care se numără şi Ungaria, iar noi suntem reprezentanţii. Am avut nişte înregistrări audio făcute în Micherechi, după care am decis să facem un video-clip în Budapesta ca să arătăm frumuseţile Budapestei. Pentru noi muzica, cântatul este o parte esenţială a vieţii noastre. Ne place sportul, cititul. Încă ne gândim în privinţa profesiei pe care să o alegem în viitor, dar neapărat o să decidem în aşa fel să ne placă ceea ce o să facem şi să ne aducă fericire în viaţa noastră şi poate, cine ştie, poate vom porni tot împreună şi la studii superioare. Oricum, mulţumim lui Dumnezeu că ne-a vegheat paşii fiindcă fără El nu puteam ajunge până la nivelul acesta şi credem că şi în continuare El va fi de partea noastră, ne va călăuzi în drumul pe care îl avem de parcurs în viitor.

A.B.