Mărţişor cu surprize muzicale, la Jula

Mărţişorul, sărbătoarea tradiţională românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei, a victoriei binelui împotriva răului, a fost sărbătorită şi la românii din Jula, joi, 5 martie, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria. Sub genericul „Mărţişor cu surprize muzicale”, evenimentul a fost organizat de Consulatul General al României la Jula şi Uniunea Culturală, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Arad şi săptămânalul „Foaia românească”.


Evenimentul a fost deschis prin cuvântul de salut adresat oaspeţilor de către organizatori, doamna Eva Şimon, redactorul şef la săptămânalului „Foaia românească” şi domnul Florin Vasiloni, consul general al României la Jula şi a cuprins un variat program din care au făcut parte o prezentare despre mărţişor şi alte sărbători ale primăverii, urmată mai multe surprize muzicale.




Despre semnificaţia mărţişorului la români şi felul în care a fost adoptat acesta de către românii din Ungaria, dar şi despre sărbătorile populare şi religioase de primăvară la românii din Ungaria, a vorbit publicului doamna Emilia Martin, etnograf şi muzeograf la Muzeul „Munkácsy Mihály” din Bichişciaba, care a făcut cunoştinţă prima dată cu mărţişorul în anii 1970, când tatăl său, întors de la Bucureşti, le-a dăruit femeilor din familie mărţişoare şi le-a explicat semnificaţiile acestuia. Despre acel mic dar de primăvară primit de la tatăl său, muzeografa îşi aminteşte şi acum cu mult drag, cum mai mulţi ani la rând l-a păstrat într-o cutie de chibrituri şi din când în când îl privea ca pe un dar de preţ. De atunci, anii au trecut şi acum mai multe doamne ştiu despre acest obicei şi dacă au ocazia poartă cu mândrie mărţişoarele pe reverul hainei la fiecare început de primăvară…
Prezentarea doamnei Martin a fost urmată de deschiderea unei expoziţii de primăvară despre mărţişoare şi semnificaţia lor, şi panouri cu mărţişoare din colecţia doamnelor care lucrează la UCRU şi Foaia românească. Panourile au inclus şi mărţişoare confecţionate de elevele care participă la atelierul de cusut, Katalin Kelemen şi Petra Kiss, de la Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula, dar şi mărţişoare şi felicitări confecţionate de elevi de la Şcoala generală din Chişineu-Criş.




Evenimentul a continuat cu cadouri muzicale, oferite în premieră la UCRU de două eleve talentate de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula, Carina Iuhas şi Diana Bogdan şi de elevele Reka şi Dora Misik şi Antonia Jivan de la Şcoala generală „Lucian Magdu” din Bătania, însoţite de profesoara lor de muzică Andreea Szenes, care este în acelaşi timp membră a Filarmonicii de Stat din Arad şi a interpretat şi ea două melodii la vioară.
Seara dedicată Mărţişorului a fost completată cu un moment muzical, de mai multe piese de muzică uşoară, foarte îndrăgite şi cântate cu mult talent de doi tineri ai formaţiei „Fly & Charlie”, din Arad.
Nu în ultimul rând, toate doamnele şi domnişoarele au primit mărţişoare cu amulete tradiţionale de la domnul consul general Florin Vasiloni, un prilej de încântare pentru toate persoanele sexului frumos prezente la eveniment.
La această frumoasă serată au participat invitaţi din mai multe localităţi din Ungaria: mulţi români din Jula, Micherechi, Chitighaz şi Bătania, dar şi din România, din Arad, Oradea, Chişineu-Criş şi Conop şi mai multe oficialităţi, între care s-au numărat PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, însoţit de clerici, de la Centrul Eparhial şi din alte parohii, domnul ambasador Victor Micula, de la Budapesta, Adrian Şimon, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Arad, János Takács, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Maghiare din Budapesta, doamna Dorina Chambre, consilier în cadrul Consiliului Judeţean din Arad, Elena Cristina Marian, directorul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea, Maria Kalcsó, primarul localităţii Chitighaz şi mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor din Micherechi, viceprimarul Bertold Netea, Ana Sárközi, directorul şcolii generale, Angela Puskár, conducătoarea grădiniţei, pr. paroh Ioan Bun din Micherechi.


Un cadou muzical pentru toate femeile, de la Fly & Charlie

Cei doi arădeni, Fly & Charlie cântă împreună de mai mulţi ani şi au o bogată experienţă muzicală şi concertistică. Despre experienţa lor muzicală şi mărţişoarele muzicale oferite femeilor din Jula, am stat de vorbă cu Fly (voce şi chitară), liderul trupei.
– Cu Charlie colaborez de peste 15 ani. În trecut, am cântat cu el în formaţia B-Ton din Arad. Mă rog, el între timp s-a căsătorit, a rămas prin Arad, noi am mai călătorit prin ţară, prin lume, am revenit, ne-am reîntâlnit pe scenă şi iată-ne astăzi la Jula, la o sărbătoare a Mărţişorului.
– Ce vă place să cântaţi cel mai mult şi ce fel de muzică are trecere la public?
– În special, nu avem un stil anume, după cum aţi putut vedea. Cântăm orice, găsim viber-urile potrivite pentru a face lumea fericită. Încercăm să scoatem lumea din monotonia zilei şi dacă ne acceptaţi o oră, noi vă promitem că vă vom duce undeva unde ne place nouă. Atunci ne ajungem scopul dacă facem ca lumea să fie fericită. Aceasta este reţeta succesului, nu mai e nevoie de nimic. E clar că oamenii îi caută întotdeauna pe cei cu care se simt bine.
– Puteţi să-mi vorbiţi despre tehnica cu care vă faceţi muzica? În seara aceasta aţi cântat la o chitară şi aţi folosit o tehnică care poate să imite zeci de instrumente în acelaşi timp, nemaivorbind de talentul dumneavoastră, care ne-a uimit…
– Ceea ce am făcut în această seară este relativ nou, pe plan mondial acest sistem de a cânta cu looper este cunoscut de peste şapte ani, creează o nouă modalitate de a cânta. După cum aţi văzut, cu un singur instrument, prin leering, faci măsură cu măsură toba mare, premierul, basul, faci armonii cu tot felul de efecte. Bineînţeles, e mai greu de explicat cum faci această muzică, pentru că ea se naşte, aici, în faţa publicului, e mult mai uşor şi plăcut să o asculţi…
– Cum vi s-a părut publicul de astăzi de la Jula?
– Noi ne-am simţit extraordinar şi cred că am reuşit să facem şi publicul de aici să fie fericit. Cred că am ajuns la sufletul fiecărei doamne cu câte un mărţişor muzical. Am avut o atmosferă foarte frumoasă şi foarte caldă şi primitoare. Pe această cale vă mulţumim frumos pentru invitaţie şi doresc încă odată tuturor doamnelor şi domnişoarelor „La mulţi ani”!

A.B.



Comentarii