Să ne pregătim împreună pentru bacalaureatul superior! - Mărțișorul în literatură

Casa şi mormântul lui Tudor Arghezi

Este binecunoscut faptul că 1 martie este o sărbătoare a începerii primăverii, fiind legată de începerea anului, nu calendaristic, ci astronomic, semnificația zilei de 1 ianuarie ca început al anului calendaristic provenind de la romani, căci la această dată cei doi consuli care guvernau Roma antică își începeau mandatul. Tot de la romani ne-au rămas și denumirile tuturor lunilor anului, deci și denumirea lunii martie, legată de numele zeului Marte. În divinitatea zeului roman Marte se împletesc trăsăturile mai multor zei venerați de populațiile arhaice: un vechi zeu italic agrar și războinic Mavors, zeul etrusc Maris și zeul grec al războaielor, Ares. Până la această suprapunere, Mavors era invocat de către latini ca un protector al muncilor câmpului, dar chiar și mai târziu, când se consolidează cultul lui Marte, noua divinitate e venerată tot ca ocrotitoare a activităților agricole, personificând totodată renașterea periodică a naturii, de vreme ce era invocat de către preoții zeiței Ceres cu epitetele Rusticus, „cel de la țară”, și Silvanus, silva însemnând „pădure”.

Se amintește în fiecare an despre simbolistica firului de lână albă împletit la început cu unul negru, apoi cu unul roșu, sugerând o împletire a contrariilor: iarnă-primăvară, frig-cald, întuneric-lumină, viață-moarte, contrarii ce fac parte din ciclul veșnic al naturii. Legarea șnurului la încheietura mâinii sau a piciorului avea menirea de a feri copiii de boală, șnurul fiind apoi agățat într-un pom roditor. Strămoșul mărțișorului de azi, privit mai ales ca un mic obiect de podoabă oferit de către băieți și bărbați, fetelor și femeilor, dar în Moldova, invers, este un mic bănuț de argint prins de acest șnur. Mai aproape de zilele noastre, mărțișorul ca obiect simbol întruchipează simboluri specifice ale primăverii: flori de primăvară, în special ghiocelul, păsările călătoare care se întorc primăvara, cum ar fi rândunica, buburuzele, fluturii, dar și simboluri ale norocului, cum ar fi potcoava, trifoiul cu patru foi, sau coșarul…

În literatură, mărțișorul nu a făcut o carieră spectaculoasă. Caracterul strict ocazional al sărbătorii, faptul că mărțișorul este asimilat unei podoabe miniaturale, încărcătura simbolică unilaterală a acestuia fac ca mărțișorul să genereze o literatură „mică”, de obicei, poezioare, catrene ocazionale, mai mult sau mai puțin reușite. În același registru minor, mărțișorul reprezintă tema unor texte de muzică ușoară, unele foarte îndrăgite de români.

Că mărțișorul și primăvara se presupun reciproc, o dovedește și o poezie a unui poet român cunoscut, Ion Pillat, care se intitulează Mărțișor, însă zugrăvește un frumos pastel de primăvară: „Privești de pe poteca ce urcă-n deal la noi,/ Din zbor întâia barză cum cade pe zăvoi./ A nins cu nea de floare pe prunii din livezi/ și munții de la Rucăr cu iarna lor îi vezi/ Auzi pe sub podgorii un câine care latră/ Te simţi legat de toate – nu poți urni o piatră./ Aceste lucruri simple ce veșnice îți sunt!/ Ce sfântă bucurie descoperi pe pământ./ Ce limpede te cheamă un cuc: o dată, două–/ De fiecare dată ți-e inima mai nouă./ De fiecare dată mai trainic te unești/ Cu farmecul acestor priveliști câmpenești.”

Un poet foarte important pentru literatura română, Tudor Arghezi, a avut o legătură mai specială cu Mărțișorul. Având parte de o întâmplare neîntâmplătoare, cum ne dăm seama mai târziu, acest poet a locuit pe o stradă numită Mărțișor, la marginea Bucureștiului, într-o zonă numită Dealul Piscului unde cumpărase mai întâi un teren, pe care și-a durat în timp o gospodărie. Astfel, autorul își denumește Mărțișor casa și grădina unde își cultiva singur legumele și fructele. „Simt cum seva vieții mi se trage din aceste pământuri”, spunea Arghezi. Este mai mult decât probabil faptul că grădina de la Mărțișor stă la baza motivului poetic al grădinii ce străbate întreaga lirică argheziană, întrețesând o mulțime de alte motive, precum al vegetalului, al gâzelor, al păsărilor etc. Mai mult, grădina Mărțișor devine o țară a inspirației poetului, așa cum singur mărturisește: „Mărţişorul e patria literaturii mele. De acolo au ieşit Cuvintele Potrivite şi toate scrierile adunate acuma într-o mulţime de volume, gândite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie.” Tot aici în grădina Mărțișorului, devenit casă memorială, își doarme poetul somnul veșnic.

Astfel, nu ne mai miră faptul că Arghezi, în ediția volumului Versuri din 1936, ediție îngrijită chiar de către autor, pe lângă poezii din volumele anterioare, Cuvinte potrivite, Flori de mucigai etc., include un întreg ciclu inedit de poezii, numit simplu și sugestiv Mărțișoare. Ciclul Mărțișoare ne înfățișează exclusiv o latură manifestată doar parțial în alte volume, latura ludică, potrivit convingerii poetului că „nicio jucărie nu e mai frumoasă decât jucăria de vorbe”. Prin joc, poetul artizan creează o lumea miniaturală, un microcosmos, în care mărțișorul devine un simbol poetic cu multe semnificații, o podoabă poposită printre alte mărunte viețuitoare încremenite în versuri: „În cutia de sidef şi aloi/ Au venit podoabe noi/ Lăcuste, păianjeni, brotăcei/Nu te speria de ei./ I-am încremenit în stihuri blajine/ Ca să te găsească pe tine/Stăpână”. Într-o poezie intitulată Cuvinte stricate, o artă poetică… alterată, ce îmbină elemente cu o simbolistică frapant contrastantă (mocirlă-stele), mărțișorul simbolizează miza aparent derizorie a artei cuvântului: „S-au stricat cuvintele mele!/ Umblă prin mocirle cu stele/ De cositor/ După un mărţişor,/ Şi-ar voi să culeagă roade/ Fâstâcite și neroade/ Din sălcii nici verzi./”

În poezia Frageda, conturând un portret al iubitei adormite, mărțișorul-carte vine să desăvârșească tabloul delicat, poetul neuitând să ne uimească încă o dată cu creațiile sale lexicale: „Între perine și pături/ Mâna-i sta pe-aici, pe-alături./ Pune-i degetare/ Câte-o sărutare./ Umblă-ncet, ia-i mâna-ncet,/ Mută-i-o încet,/ Să nu se deștepte…/ Și-n cuprinsul palmii drepte,/ De zântâi de marte,/ Pune-i mărțișor o carte.”

Din cununa de semnificații a micului talisman nu putea desigur lipsi metafora mărțișor-poezie, făurarul Arghezi dezvăluindu-și instrumentarul poetic: „Am uitat/ Să culeg şi să opresc/ O strachină din argintul ceresc./ Mi-l aşternuse luna pe masa cu scule/ Şi puteam să fac giuvaere destule…/ Trezeşte-te, haide, din somn şi din puf,/ Gâdilată-n ochi de un zuluf/ În care bate soarele./ Fiindcă vreau să ţi le citesc mărţişoarele…”

Lect. dr. Elena Sandu