Sărbătorile primăverii la Seghedin

Devenit aproape obişnuinţă, Consulatul General al României la Seghedin, în colaborare cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi cu Institutul Limbii Române, au dorit să marcheze și în acest an sosirea primăverii printr-o acțiune dedicată atât zilei de 1 martie, sărbătoarea Mărțișorului la români, cât și Zilei Femeii, sărbătorită la 8 martie. La invitația Consulatului General al României din orașul de pe Tisa au venit să sărbătorească Mărțișorul români din Macău, Hódmezővásárhely, Bătania și Seghedin, precum şi PS Siluan, episcopul românilor ortodocși din Ungaria.
În mod tradițional, la această acțiune este invitată o școală românească din Ungaria. După Micherechi și Chitighaz, acum a venit rândul elevilor din Bătania să susțină un program cultural.





Așa cum a declarat în cuvântul său introductiv consulul general al României la Seghedin, Ioan Fodoreanu, principalele beneficiare ale manifestării sunt școlile, având în vedere că scopul ei este promovarea obiceiului de Mărțișor.
În prima parte a programului, lectorul Elena Sandu de la Catedra de limba și literatura română din cadrul Facultății Pedagogice „Juhász Gyula” a Universității din Seghedin, a ținut o scurtă prelegere despre acest obicei românesc.
În continuare, dl. Ioan Fodoreanu, dorind să marcheze Ziua Femeii, a accentuat faptul că niciuna dintre religii sau dintre civilizații nu valorizează femeia așa cum ea este valorizată în lumea creștină. Dar ca să se ajungă la acest lucru a trebuit ca însăși femeile să se implice într-o bătălie pentru drepturi egale cu bărbații.
Ca în fiecare an, dl. Ioan Fodoreanu a prezentat o personalitate feminină foarte importantă a poporului român, de această dată pe regina Elisabeta a României.
Momentul culminant al serii a fost al elevilor școlii din Bătania, îndrumați de profesoarele Anca Stan și Andreea Szenes. Publicul a avut prilejul să asculte piese cunoscute din repertoriul muzicii ușoare și prelucrări din muzica populară, cum ar fi „De ziua ta”, „Astăzi e ziua ta”, „Lalele, lalele” sau „Floricică de pe șes”. Și… pentru doamne și domnișoare, tradiționalul „La mulți ani”, interpretat într-un stil și o manieră deosebite. Am putut admira talentul actoricesc al copiilor îndrumați de Anca Stan prin fragmente din două scenete scurte, savurate de public  – „Păcală, cloșca satului” și „Păcală și Tândală”.
O surpriză a serii ne-a oferit-o profesoara Andreea Szenes prin interpretarea la vioară a unor melodii din repertoriul internațional, cum ar fi „Quando, quando” sau „Rock Around The Clock”.
Pentru programul cultural pus în scenă și pentru modul în care folosesc limba română literară nu putem decât să-i felicităm pe elevii și profesorii școlii din Bătania.
În finalul evenimentului, directorul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, redactorul șef al revistei „Caiete Silvane” din Zalău, Daniel Săuca, a prezentat instituția pe care o reprezintă, accentuând faptul că aceasta încearcă să fie prezentă în cât mai multe domenii și să promoveze valorile culturale tradiționale. De asemenea, domnia sa a făcut donații de carte pentru instituțiile românești prezente la eveniment. Meșterul și rapsodul popular Ileana Grațiana Pop i-a îndemnat pe copii să ducă mai departe tradiția moștenită de sute de ani de la mamele și bunicile noastre. Ea a oferit mărțișoare și a interpretat câteva melodii populare, invitându-i în final pe copii să cânte împreună cu ea și cu public o melodie din repertoriul folclorului românesc.
Seara s-a încheiat, după împărţirea câte unei flori pentru fiecare femeie, cu o recepţie oferită participanţilor de Consulatul General al României la Seghedin, într-un climat de speranţă că astfel de acţiuni se vor repeta în viitor.

Iulia Kaupert

Comentarii