Surprize la Balul „Bălcescu” din Jula

Aproape 300 de persoane s-au adunat în sala festivă a Centrului Cultural Românesc sâmbătă seara, pentru a participa la o petrecere de binefacere, o manifestare în centrul căruia a stat dansul, cântecul şi muzica. În această perioadă a Mărţişorului, Liceul „Bălcescu” şi fundaţia şcolii deja de 13 ani organizează balul care are menirea de a sprijini elevii şcolii. Ediţia din acest an a fost dedicată împlinirii a 65 de ani de la înfiinţarea liceului românesc. Cu această ocazie, viceprimarul oraşului Jula, Kónya István, a oferit din partea Primăriei orăşeneşti o surpriză plăcută, un tort uriaş cu motive tradiţionale. Programul cultural al elevilor şi tortul de sărbătoare au devenit acordul final al acestei sărbători vesele, care va rămâne pentru mult timp întipărită în amintirea fiecărui participant.









Ziua a început să crească şi iată că a ajuns egală cu noaptea la echinocţiul de primăvară. De fapt, în momentul când ziua este relativ egală cu durata nopţii, pe 21 martie, ce marchează începutul primăverii, a fost organizat Balul „Bălcescu” la Jula, eveniment dedicat împlinirii a 65 de ani de la înfiinţarea liceului românesc din Jula. În cuvântarea sa, directoarea dr. Maria Gurzău Czeglédi a evidenţiat importanţa purtării mărţişorului, totodată oaspeţii serii au fost invitaţi să vizioneze în aula şcolii expoziţia personală de artă fotografică a lui Virgil Jireghie, profesor la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad. După cuvântarea directoarei a fost invitat la microfon să-şi ţină vorbirea viceprimarul oraşului Jula, Kónya István, care şi-a exprimat mulţumirea faţă de conducerea instituţiei, care contribuie la îmbogăţirea paletei culturale şi educaţionale a Julei. În acest context a fost amintit numele domnului Nicolae Luţai, profesor pensionar de matematică şi fizică a acestei instituţii, care pe 15 martie a fost decorat cu premiul „Pentru învăţământul oraşului Jula” şi eleva Adriana Nyári, care pentru anul şcolar 2014/2015 a fost aleasă de către toate instituţiile medii din oraş în funcţia de primar-elev al oraşului. Surpriza plăcută a serii a fost tortul festiv cu motive tradiţionale, oferit de Primăria oraşului Jula.
Dansul popular „Sârba”, interpretat de ansamblul folcloric al şcolii generale, instruiţi de Ioan Nedrău, a deschis programul balului, după care au urmat cântece populare interpretate în limba maghiară şi română de câţiva elevi ai şcolii generale: Kata Şereş, elevă în clasa a 2-a A, Ana Marc, clasa 1-a B, Beata Kinga Kiss, clasa a 4-a, Matei Nagy, clasa 1-a B, Hanna Havas, clasa a 3-a şi Reca Hanyecz, clasa a 7-a.
Liceenele Carina Iuhas şi Diana Bogdan au susţinut un recital de muzică clasică la pian şi vioară, iar David Cefan a cântat la chitară. A urmat o scenetă muzicală a ciclului primar şi dansuri populare din Aletea şi Micherechi, interpretate de Ansamblul de dansuri populare al liceului.



La Balul Bălcescu au onorat cu prezenţa oficialităţi precum: PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Florin Vasiloni, Consul General al României la Jula, Ioan Fodoreanu, Consul General al României la Seghedin, Trajan Kreszta, purtătorul de cuvânt în Parlamentul Ungariei, Tiberiu Iuhas, preşedinte al AŢRU, şi alte oficialităţi din ţară şi din România.

A.C.

Comentarii