Mândria de a te simţi român. Glorie eternă eroilor români!

Am avut ocazia în weekendul trecut să refac traseul eroilor români, care au eliberat Ungaria şi Slovacia până în Munţii Tatra. Împreună cu Fundaţia „Gheorghe Pomuţ”, de al cărui nume se leagă şi vânzarea Alaskăi, general român din armata americană. Iniţiatorul acestei descinderi, părintele Stelian Borza, preşedintele fundaţiei, un om de rând de altfel, cu bunele şi relele pe care le poţi duce la o vârstă apropiată de 70 de ani.
Pornind din Timişoara, vineri dimineaţa, încărcaţi de coroane de flori, pâini şi lumânări, vin, ţuică şi daruri pentru românii rămaşi pe meleaguri străine, vii şi morţi. Dacă iniţial nu am prea înţeles multe din această descindere, la terminarea şi mai ales pe parcursul ei am simţit acel sentiment profund, netrăit de pe vremea Nadiei: mândria de a fi român. Mulţi oameni şi preoţi au fost încântaţi şi bucuroşi să ne vadă, invitându-ne la ei acasă la masă şi discuţii, mai ales că părintele nu şi-a anunţat vizita. Ajunşi la Dány, în apropierea Budapestei, la troiţa instalată acum nouă ani de fundaţia mai sus amintită, am depus la baza ei toate merindele şi două steaguri tricolore din Cenad, care din cele înţelese de mine, parcurg acest drum anual, şi sunt ale unei familii onorabile de ingineri. Aprindem cărbunele puţin încăpăţânat în bătaia vântului, din cădelniţa preotului, peste care aşezăm sacâzul. De aici totul se transformă din ceva normal, în ceva greu de înţeles. Dacă înainte părintele părea un om de rând cu bune şi rele, acum se transformă în ceva măreţ, magic, în mesagerul divin. Prin cuvinte alese care-ţi cresc bătăile inimii şi-ţi urcă acel nod în gât, dându-ţi drumul la lacrimi de compasiune, durere, pentru cei plecaţi şi morţi pe meleaguri străine, îngemănate cu norocul, poate, de a fi român. Totul, slujba părintelui, spiritele celor duşi şi morţi pe meleaguri străine, strigătele de disperare ale mamelor şi soţiilor şi copiilor lor rămaşi acasă, vizualizarea câmpului de luptă, totul ne transformă în oameni mai umili, mai profunzi, mai cu frică de Dumnezeu.



Ortodocşii fac şi dau pomeni pentru morţi. Catolicii locali nici nu prea au înţeles de ce ne aflăm noi acolo, dar au primit cu smerenie cele date de noi, cu promisiunea că de fiecare dată când vor mai veni la cimitir, se vor ruga şi aprinde o lumânare la troiţa românească.
Plecăm cu regretul că nu mai putem rămâne în casa parohială a părintelui din Dány şi a câtorva familii pe care le-am vizitat în fugă, timpul ne presa. Repetăm întreg ritualul şi la Sülysáp, unde părintele duce cadouri unei familii mixte, iar la ora 15.00 pornim spre Zvolen, Slovacia. Prin bunătatea şi bunăvoinţa unui român ajuns şi rămas pe meleaguri slovace, Gavrilă Marius Călin, ajungem să ne cazăm la hotel. Sâmbătă, la ora 11.00, ajungem la cimitirul din Zvolen, unde odihnesc peste 10 mii de ostaşi români şi unde, de asemenea, este instalată o troiţă înaltă de aproximativ cinci metri, adusă din România de către fundaţie acum douăzeci de ani. Cimitirul este bine îngrijit, cu alei pietruite şi iarbă tunsă. Mausoleul ridicat în cinstea lor strălucea în soarele amiezii. Aici găsim mai multe familii de ucrainieni, slovaci şi una românească din Maramureş, mult prea puţini români la cei peste zece mii de eroi. Câteva coroane de flori nu prea vechi străjuiau frumosul mausoleu din piatră albă. La slujbă participă toţi oamenii din jur, chiar de alte naţionalităţi, slujbă dumnezeiască, care din nou ne înmoaie sufletele. La sfârşit am împărţit celor de faţă pomenile aduse şi diplome de excelenţă scrise de părintele Borza.
Plecăm acasă cu speranţa reîntoarcerii la anul, dar mai ales cu profundul regret că aceşti eroi ai neamului au fost uitaţi. Glorie eternă lor! Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Victor Hotean, primar, Giera, România

Comentarii

  1. Ennek a mára elrománosított, bánsági Gyér településnek a polgármestere írja:
    "Am avut ocazia în weekendul trecut să refac traseul eroilor români, care au eliberat Ungaria şi Slovacia până în Munţii Tatra."
    Azt írja a koma, hogy a II. vgh. idején a románok szabadították fel Magyarországot, Szlovákiát, egészen a Tátráig.
    Ehhez csak annyit, hogy a fenti állítás tipikus példája a román butaságnak és az arcátlan történelemhamisításnak.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu