Ştiri pe scurt...

Bătania
În organizarea Şcolii generale bilingve „Lucian Magdu” din Bătania şi a Autoguvernării Româneşti din Bătania sâmbătă, 20 iunie, în curtea şcolii din Bătania a avut loc întâlnirea localităților de pe teritoriul vechiului Comitat Cenad. Au sosit delegații din Macău, Apátfalva, Cenadul Unguresc, Csanádpalota, Orosháza, Leucușhaz şi alte localități, dar și invitați din orașe din România, cum este Lipova. Elevii şcolii generale au prezentat un program cultural şi a avut loc şi un concurs gastronomic.

Jula

Ministerul Resurselor Umane din Budapesta a lansat şi în acest an concursul pentru obţinerea bursei de studii pentru liceenii de naţionalitate. Zilele trecute, ministrul Balog Zoltán a publicat lista elevilor câştigători. Printre aceşti bursieri, din rândul comunităţii româneşti din Ungaria se află Estera Gherman, eleva liceului „N. Bălcescu” din Jula, care va primi bursa elevilor de naţionalitate, începând de la 1 septembrie 2015, timp de doi ani de zile, până la încheierea liceului. Bursa este de 60.000 de forinţi pe lună.

Budapesta

Pe 24 iunie, Institutul Cultural Român Budapesta a marcat Centenarul Gellu Naum printr-o expoziţie realizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române. Vernisajul expoziţiei aniversare a avut loc la sediul ICR (str. Izsó nr. 5), în prezenţa conf. univ. dr. Ioan Cristescu, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR). Cu ocazia vernisajului, a fost prezentat numărul 5 din „Caietele Avangardei”, revistă editată de MNLR, număr dedicat lui Gellu Naum. Expoziţia va fi deschisă publicului ICR Budapesta în perioada 24 iunie – 10 septembrie 2015.

Bichiş

Pe 29 iunie, cu începere de la ora 19.00, pe scena Centrului Cultural „Kecskeméti Gábor” din Bichiş va avea loc concertul pianistului micherechian Norbert Hodozso. Tânărul va concerta împreună cu Mihai Demeniv, la acordeon. Concertul celor doi tineri se înscrie în programul „Bétazen” (Békés-Tarhosi Zenei Napok), un program cultural organizat din anul 1976 în fiecare vară, la Bichiş. 

Comentarii