„Gyula Tour”, o nouă aplicaţie pe telefon, creată de un român din Jula

Întreprinzătorul Tiberiu Bordaş din Jula, originar din Micherechi, pune la dispoziţia turiştilor care vizitează oraşul balnear Jula, o nouă aplicaţie pentru telefoanele mobile inteligente Gyula Tour”, o aplicaţie mult aşteptată nu numai de către turişti ci şi de către locuitorii oraşului. Aplicaţia doreşte să contribuie la dezvoltarea mijloacelor de comunicare prin care utilizatorul să afle rapid care sunt, de exemplu, programele culturale actuale sau alte informaţii utile. Tiberiu Bordaş a explicat pentru săptămânalul „Foaia românească” ce înseamnă, de fapt, această aplicaţie.


„Gyula Tour”, pe telefon de tip android

– Anul trecut am început să lucrez la această aplicaţie, care deocamdată poate fi instalată doar pe telefon de tip android. Am avut în plan ca pentru vara aceasta să o dezvoltăm pentru tipul iOS, dar datorită solicitărilor de dezvoltare din partea utilizatorilor, am fost nevoiţi să ne oprim deocamdată aici. Ceea ce este o noutate că nu peste mult timp aplicaţia va fi disponibilă şi în limba română, ne-a mărturisit Tiberiu Bordaş, care ne-a mai spus că încă se lucrează la varianta în limba română, dar accesul va fi posibil probabil de la începutul lunii august. Aplicaţia poate fi citită în mai multe limbi, textele sunt traduse în limba dorită.

Informaţii utile despre Jula, în limba română

– Această aplicaţie se adresează pentru oricine, fie el locuitor al oraşului sau turist. Ideea principală la întocmirea variantei în limba română a fost ca turiştii români, care vizitează oraşul în număr mare în sezonul de vară, să afle cele mai importante informaţii despre oraş.
La întrebarea de unde ştie un turist, de exemplu, despre aplicaţia „Gyula Tour”, Tiberiu Bordaş ne-a spus:
– Am întocmit o listă cu instituţiile, muzeele, bisericile, apartamentele, pensiunile, farmaciile, spitalele, restaurantele, şamd, din Jula, după care am intrat în legătură directă cu instituţiile respective oferindu-le pentru anul acesta prezentarea gratuită pe această aplicaţie. Colegii mei au depus o muncă serioasă, ca să adune toate informaţiile din oraş. La servirea datelor am primit un ajutor însemnat de la Biblioteca orăşenească „Mogyoróssy János” din Jula. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit de pe Android Market. Accesul este foarte simplu, practic, aplicaţia permite accesul la toate obiectivele din Jula. Pentru început, trebuie accesat la Android Market pagina Atracţii culturale, turistice şi gastronomice din Jula”. Acolo găsim câteva informaţii pentru a ajuta instalarea acestei noi aplicaţii pe telefonul mobil sau pe tabletă.

Opt meniuri principale

Pe ecranul telefonului apar opt meniuri principale, printre care: actualităţi, gastronomie, pensiuni, activităţi de agrement, informaţii publice, şamd. Itinerarul sau traseul poate fi folosit numai în cazul în care suntem conectaţi la GPS. Aplicaţia a fost realizată în aşa fel ca să fie adaptată pentru oricare localitate. Dacă veţi căuta noua aplicaţie „Gyula Tour” o veţi găsi destul de uşor pe Android Market. După ce deschideţi pentru prima dată aplicaţia, veţi fi conduşi în faimosul oraş Jula, obţinând foarte uşor orice informaţie utilă.

A.C.

Comentarii