În opt ani de şcoală „cinci pe linie” - De vorbă cu Hajnal Putin, absolventa şcolii generale din Bătania

Sorana Hajnal Iarina Putin, absolventa Şcolii generale române Lucian Magdu” din Bătania este singurul nume din şcoală, în dreptul căreia, în cei opt ani de studiu a apărut cinci pe linie”. De remarcat că numele ei nu apare pentru prima dată în această revistă, deoarece a fost de nenumărate ori câştigătoarea a multor concursuri româneşti din Ungaria. Ne-am mutat în Bătania în 2007, de la Bucureşti, şi am început clasa întâi aici, la şcoala românească. Învăţătoarea mea a fost Sofia Pilan. Primii ani au fost mai grei pentru mine, pentru că nu am ştiut deloc limba maghiară şi a trebuit să învăţ foarte mult. Dar m-a ajutat foarte mult că am locuit aici. Colegii şi profesorii m-au ajutat mult ca să învăţ cât mai bine şi limba maghiară”, povesteşte Hajnal Putin, în chiar ziua în care a fost să se înscrie la viitoarea sa şcoală medie, la Liceul N. Bălcescu” din Jula. În finala concursului naţional „Bendegúz Tudásbajnokság”, organizat pe 30 mai, la Seghedin, Hajnal s-a dovedit a fi cea mai bună la limba engleză, calificându-se pe primul loc.


De la fiecare am învăţat câte ceva…”
Hajnal ne-a mărturisit că unul din secretele ei este învăţatul şi ascultarea cu atenţie la ore. Şi chiar dacă s-a pregătit temeinic, a avut emoţii naturale la concursuri. Când eram mai mică, eram mai fricoasă şi aveam foarte multe emoţii, inclusiv când trebuia să vorbesc în faţa clasei. Dar am mers la mai multe concursuri şi aşa m-am obişnuit cu emoţiile. Din clasa întâi am dansat în trupa de dansuri populare a şcolii, iar apoi din clasa a doua, în cadrul şcolii de muzică, am început lecţiile de pian de două ori pe săptămână câte jumătate de oră. Am făcut şi dans modern. După aceea am mai mers şi la ceramică, la desen, dar după un an m-am întors la dans. Iar când am fost şi mai mică, când locuiam la Bucureşti, am făcut chiar şi balet.”

Cu învăţătoarea Sofia Pilan

În cadrul serbării de absolvire a şcolii generale din Bătania, Hajnal le-a mulţumit profesorilor pentru munca depusă, aşternând pe hârtie gândurile proprii, arătând următoarele: Voi avea mereu în suflet zâmbetul de mamă al doamnei noastre învăţătoare, căreia îi mulţumesc că m-a învăţat să scriu şi am putut să pun pe hârtie gândurile acestui discurs. Le mulţumesc dirigintei şi tuturor profesorilor mei şi îi asigur pe toţi, că de la fiecare am învăţat câte ceva. În mod special, îi mulţumesc doamnei director pentru cuvintele extraordinare, pe care le-a spus la adresa mea… Dar cel mai mult le mulţumesc mamei şi tatălui meu, pe care îi iubesc şi care m-au sprijinit şi încurajat în tot ceea ce am făcut. De la ei am învăţat să fiu om şi să muncesc ca să obţin ceea ce-mi doresc.”


Distinsă cu Placheta „Lucian Magdu”
Şcoala din Bătania a fondat, în anul 2009, Placheta „Lucian Magdu”, care este înmânată pentru un elev merituos de clasa a opta, în cadrul serbării de absolvire. Din anul fondării, patru elevi ai şcolii din Bătania au primit acest premiu. Suntem foarte bucuroşi şi suntem mândri de faptul că avem printre absolvenţii promoţiei 2007–2015 o elevă care este vrednică pentru Placheta Lucian Mugdu, iar ea se numeşte: Hajnal Putin”, a spus directoarea şcolii Iulia Olteanu, la serbarea de absolvire. Sârguinţa şi cunoştinţele acumulate de-a rândul anilor a ajutat-o să participe la diferite concursuri şi să se califice pe primele locuri. În cuvântarea directoarei am mai aflat despre Hajnal următoarele: Hajnal Putin, de-a lungul anilor, chiar din primii ani ai claselor primare, a participat la diferite concursuri şi de mică a luat premii la concurs de poveşti, de ortografie, şamd. Seriozitatea, pe care a demonstrat-o în cursul anilor, a ajutat-o şi pe şcoala noastră ca să devină unică în tot judeţul aşa de multe premii a reuşit anul trecut şi în acest an să acumuleze şi să ne ridice şcoala printre cele mai prestigioase şcoli. A obţinut locul I la olimpiada naţională la limba şi literatura română, la cultură şi civilizaţie română, locul I la limba engleză tot la un concurs naţional, locul IV la limba maghiară la concurs judeţean, şi aş mai putea enumera. Faţă de profesorii ei şi de adulţi a fost totdeauna foarte respectuoasă. Ne-am bucurat s-o avem ca elevă.”
Deocamdată visul lui Hajnal este să devină medic. Ca să fie admisă, ea ştie de pe acum că trebuie să înveţe foarte bine. „Anul acesta nu am avut nici o notă de patru, numai cinci pe linie, dar în toţi cei opt ani am avut numai media cinci. Pentru acest rezultat frumos am primit laudă din partea corpului didactic şi Placheta Lucian Magdu. Acest premiu nu se acordă în fiecare an, numai dacă e cazul. Placheta se acordă elevilor care sunt foarte buni la învăţătură şi participă la cursuri extraşcolare. De când eram mică, mi-am dorit să primesc această plachetă. Când am văzut-o prima dată am ştiut că eu vreau s-o primesc. M-am bucurat că am primit-o, pentru că mi-o doream demult. M-am simţit mândră de mine, că am putut să muncesc atât de mult încât să o primesc.”

Concursuri şi rezultate frumoase
Nu era concurs, fie de recitare, de poveşti, de ortografie, ca Hajnal să nu fie prezentă, şi să nu obţină cel mai înalt premiu, astfel aducând cinste profesorilor săi.
Da, am câştigat de multe ori locul întâi, dar îmi amintesc că prima dată, când am fost la concurs de poveşti la Bichişciaba, am avut foarte mari emoţii şi am şi uitat sfârşitul poveştii.”
De curând, am mai avut ocazia să stau cu ea de vorbă în cadrul unui interviu, după olimpiada la limba română, unde la două categorii, la limba şi literatura română şi la cultură şi civilizaţie românească a obţinut locul întâi. În interviu ne-a spus că se pregăteşte pentru un concurs naţional la limba engleză.
De când eram mică, mama vorbea cu mine engleză, pentru că ea a vrut să învăţ această limbă. Am învăţat de-a lungul anilor, am mers şi la diferite concursuri de engleză. În urmă cu doi ani, în clasa a şasea am dat atestat Cambridge” la nivel mediu de limba engleză. Pe 30 mai, la Seghedin a fost organizată etapa naţională a concursului de limba engleză „Bendegúz Tudásbajnokság”, unde am câştigat locul întâi. Concursul a fost organizat pentru elevii şcolilor generale din ţară la diferite materii, cu participarea a peste 16.000 de copii din Ungaria.”
Succesele de până acum sunt o garanţie că vom mai auzi multe lucruri frumoase despre Hajnal şi în următorii ani. Îi urăm, la rândul nostru, multe bucurii în anii de studii ce vor urma.

A.C.

Comentarii