Lumina icoanelor, în expoziţie la Jula

Direcţiunea Apelor din zona Crişurilor, cu sediul la Jula, a organizat, pe 10 iulie, la sala de expoziţii TájVízHáz o expoziţie temporară din lucrările pictoriţei Elena Ruja. Artista originară din Micherechi, azi locuieşte la Jula, şi cu bucurie şi-a expus cele mai noi lucrări de icoane pictate pe lemn şi lucrări emailate în faţa publicului din oraşul mult îndrăgit de ea. Expoziţia ce poartă titlul „Lumină cerească” a fost deschisă pe 10 iulie şi poate fi vizitată la Casa TájVízHáz (Jula, str. Városház nr. 25) până pe 3 august.
În deschiderea expoziţiei, organizatoarea Kaczkó Zita a citat motoul Elenei Ruja, care-i ghidează viaţa şi arta: „Cred în Dumnezeu, cred în bunătatea oamenilor, cred în viaţă şi în împlinirea misiunii mele.” Cuvântul festiv a fost rostit de Szabó Erzsébet, directoarea Societăţii Artistice din Bichişciaba, care a prezentat atât cele mai importante momente din viaţa artistei, cât şi rolul artei şi al icoanelor.

Elena Ruja este un artist pentru care a picta icoane este un rost în viaţă, un mod de a fi aproape de Dumnezeu. Copilăria şi-a petrecut-o în satul său natal, Micherechi, până la vârsta de 13 ani. A trăit timp de 30 de ani la Bichişciaba, unde a activat în domeniu contabil. În anul 1994 a început să simtă o atragere enormă către artă, a început să picteze. Artista recunoaşte acest moment ca o renaştere. Atunci a început să-şi întoarcă faţa către Dumnezeu şi către Isus Cristos, iar această credinţă a ajutat-o ca în doar câteva luni să picteze 40 de picturi în ulei. Au urmat apoi anii de studiere a artei plastice, participarea la numeroase tabere de artă, atât în Ungaria cât şi în România.



Primele icoane le-a realizat în anul 1998, şi într-un singur an a pictat icoane pentru o expoziţie întreagă. Prima expoziţie de icoane i s-a deschis la Bichişciaba, unde a primit mult ajutor şi susţinere atât din partea comunităţii româneşti, cât şi de la instituţiile culturale maghiare. De la Bichişciaba s-a mutat la Seghedin, unde însă tot timpul i-a fost dor de locurile apropiate de satul natal, aşa a ajuns ca acum câţiva ani să se stabilească la Jula. „Pentru mine este important să mă întorc la rădăcini. În drumul meu în viaţă sunt călăuzită şi ajutată de Dumnezeu. Sunt fericită că sunt aici, sunt fericită că prin lucrările mele pot transmite bucurie şi mesajul lui Dumnezeu către semenii mei”, este mesajul expoziţiei Elenei Ruja.

E.Ş.

Comentarii