Şcoala de vară „Al. Mocioni” pentru copii români din Ungaria şi Serbia, organizată în România

„Doamna Eva, va fi tabără şi anul viitor? Vă rog să mă treceţi pe listă pentru că eu sigur vreau să particip!”, îmi zicea un copil din Ungaria încă în prima zi a şcolii de vară „Al. Mocioni”, tocmai la ora când învăţau despre istoria românilor. „Doamna Eva, nu s-ar putea ca tabăra de anul viitor s-o organizăm începând cu a treia zi, pentru că atunci deja suntem prieteni şi aşa e mult mai fain”, mă sfătuieşte un copil din Banatul sârbesc. „Fetiţa noastră ne tot bate la cap că ea vrea să vorbească frumos româneşte, aşa ca în România, nu ca la noi în Timoc, în grai”, îmi explică o mămică venită din oraşul Bor, Serbia de răsărit, de ce şi-a adus cele două fete la şcoala de vară de la Moneasa. Aceasta a ajuns deja la a treia ediţie, fiind organizată în perioada 26–31 iulie 2015. Scopul taberei este acelaşi în fiecare an: stabilirea legăturilor, eliminarea distanţelor, a prejudecăţilor şi perfecţionarea tinerilor români. Şcoala de vară „Al. Mocioni” s-a realizat şi de această dată cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, de la Bucureşti, şi a fost organizată sub egida Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, în parteneriat cu Societatea Culturală „Mihai Eminescu” din Coştei şi Asociaţia „Ariadnae Filum” din Bor.







Înainte de a ajunge în tabăra de la Moneasa, copiii participanţi la Şcoala de vară „Al. Mocioni” 2015, au poposit câteva ore în localitatea Covăsânţ, din jud. Arad, unde duminică, 26 iulie, s-a organizat festivalul românilor de pretutindeni. Tinerii noştri au urmărit evoluţia grupurilor de copii sosite din Bulgaria, Moldova, Ucraina şi Serbia. Călătoria către Moneasa, locul taberei, a fost plină de întrebări: oare ne vom simţi bine în tabără? oare ne vom face prieteni noi? nu ne vom plictisi? şi cel mai important: oare va fi WiFi în tabără? Răspunsurile au sosit repede: copiii au avut şi internet şi au legat şi prietenii noi.
Figura emblematică a lui Alexandru Mocioni a fost aleasă pentru această tabără din motivul că acest mare om politic al secolului al XIX-lea a fost un adevărat luptător atât pentru drepturile românilor din Banat şi Transilvania, cât şi a românilor din Ungaria de azi. La şcoala de vară au luat parte 30 copii din Serbia (Banat şi Timoc) şi Ungaria.





Lecţii despre istorie, domnitori, limbă şi identitate
Tematica şcolii de vară a fost alcătuită pentru nivelul copiilor de 10–14 ani, ţinând cont de diferenţele de pregătire şi de cunoaştere a limbii române a copiilor din diferitele comunităţi de români. Unul dintre criteriile de participare la această tabără a fost ca toţi copiii participanţi să vorbească limba română. Şcoala de vară a avut o parte formativă (care a cuprins cursuri despre istoria românilor, despre cultura şi civilizaţia românească, despre limba română, identitate etc.) şi o parte recreativă (excursii, jocuri creative, jocuri de societate, jocuri interactive, etc.).
Tabăra fiind organizată în staţiunea Moneasa, nu se putea ca să nu înceapă cu o drumeţie în pădurile şi dealurile înconjurătoare. Copiii au făcut cunoştinţă, cu ajutorul unui ghid specializat, cu flora şi fauna caracteristică acestei zone, şi-au umplut plămânii cu aerul bogat în ioni şi ozon din jurul staţiunii Moneasa.
În fiecare zi, înainte de masă, tinerii au participat la cursuri tematice, susţinute de profesori de română. Au învăţat despre principalele evenimente istorice româneşti, au ascultat poveşti despre domnitorii şi voievozii românilor, au însuşit informaţii despre originea limbii române, dar au discutat despre origini, despre identitate, despre sentimente faţă de neam, ţară, credinţă, etc. Un curs întreg a fost dedicat cunoaşterii personalităţii lui Alexandru Mocioni, a strădaniilor lui pentru înălţarea culturii şi limbii române, pentru educaţia tinerilor şi pentru înfiinţarea unui teatru românesc. Pe 29 iulie, când s-a sărbătorit ziua Imnului Naţional al României, copiii au făcut cunoştinţă cu originea şi istoria acestuia.







Jocuri creative, teatru şi excursii

În după amiezile şcolii de vară s-au ţinut programe mai lejere. În prima zi, copiii au făcut cunoştinţă cu arta olăritului, iar după o demonstraţie şi-au putut încerca fiecare talentul de a face oale, vaze sau farfurii. Olăritul a avut aşa succes mare, că în ziua următoare copiii au creat şi câte-o statuetă din lut, imitând „Gânditorul” de la Hamangia. La finalul taberei, fiecare copil şi-a luat cu el acasă prima sa creaţie din lut.
O altă după amiază a fost dedicată artei teatrale. Două actriţe de la Teatrul de Stat „Ioan Slavici” din Arad i-au învăţat pe copii cum se face teatru, cum trebuie să stai pe scenă, cum să obţii aplauzele publicului, etc. Succesul a fost total. După primele reacţii mai timide, la sfârşitul celor două ore de joc interactiv toţi copiii au dorit să fie actori, fiecare şi-a dorit rol principal în jocul comun.
Restul timpului liber a fost folosit pentru meciuri de fotbal, de polo pe apă sau volei, plimbări prin staţiune sau distracţie la terenul de joacă.
Ziua de joi a fost dedicată excursiei, când am călătorit până la Vârfurile ca de acolo să ne îndreptăm către renumita Peşteră a Urşilor, din satul Chişcău. Marea majoritate a copiilor acum a văzut pentru prima dată în viaţă o peşteră atât de mare şi interesantă. Călăuziţi de un ghid specializat, grupul nostru a făcut cunoştinţă cu originea descoperirii acestei peşteri, cu fenomenul creării ei, precum şi cu legendele şi poveştile care s-au creat de-a lungul anilor. Nu am putut părăsi satul Chişcău înainte de a vizita şi Muzeul Etnografic Flutur, care este un muzeu particular cu numeroase exponate adunate în decursul mai multor decenii. Copiii şi-au făcut poze în băncile unei şcoli de odinioară, s-au minunat de numeroasele obiecte vechi cum nu au mai văzut în viaţa lor, uneori neştiind la ce se foloseau acestea. La întoarcere am vizitat oraşele Beiuş, Sebiş şi ruinele cetăţii de la Dezna. În organizarea excursiilor copiilor organizatorii au primit ajutor de la Direcţia judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Arad şi Primăria comunei Moneasa.





Cunoaştere + veselie = prietenie

În fiecare seară de tabără s-a prezentat câte un grup de copii. Primii au fost bănăţenii, care ne-au povestit despre satul lor Coştei, despre şcoala din satul lor şi despre ei înşişi. Deoarece din echipa celor din Coştei majoritatea copiilor fac parte din trupa de teatru şi cea de folclor, seara s-a încheiat cu cântece populare şi cu hora bănăţeană. Atunci când a sosit rândul copiilor din Ungaria, aceştia au spus poveste şi au dansat dansuri româneşti din Micherechi. Cea mai impresionată seară a fost cea a copiilor din Timoc, care poate mai timizi, dar foarte convingători au povestit despre locurile de unde vin ei, despre faptul că ei nu au şcoală românească, din acest motiv nu prea ştiu să scrie şi să citească româneşte, dar că se bucură de fiecare dată când au ocazia să vină în tabără în România. Şi seara timocenilor s-a încheiat cu un dans popular, prinzându-se în horă copii din toate cele trei grupe.
Iar aşa cum este normal la copiii de azi, hora românească s-a transformat aproape în fiecare seară în discotecă, în selfie-uri, în prietenii legate în direct, dar continuate pe reţeaua de socializare Facebook.
Tabăra s-a încheiat în ultima seară cu înmânarea diplomelor de participare, împărţirea tricourilor cu simbolul taberei, cu oferirea unor cadouri de cărţi, şi, nu în ultimul rând, cu un foc de tabără, în jurul căruia s-a dansat o horă românească (transformată apoi iar în discotecă).
Prietenia copiilor din Banat, Timoc şi Ungaria continuă şi azi. Martor este reţeaua de socializare Facebook.

E. Şimon

Comentarii