Filmări la românii din Ungaria pentru emisiunea „Lumea şi Noi” - Interviu cu jurnalista Melania Trifu de la TVR Internaţional
– La începutul lunii
septembrie, o echipă de filmare a TVR s-a aflat pentru câteva zile în mijlocul
românilor din Ungaria. Care a fost scopul acestor filmări? În ce localităţi şi ce
subiecte aţi filmat?
– Filmările din Ungaria au fost făcute pentru realizarea
unor ediţii ce vor fi difuzate sub genericul „Lumea şi Noi”. Localităţile în
care s-au realizat filmările au fost: Micherechi, Jula, Bichiş. Am realizat
interviuri cu mai mulţi profesori şi educatori de la şcoala şi grădiniţa din
comună, cu primarul Margareta Tat, cu
preotul bisericii Ioan Bun, cu
episcopul Siluan, cu jurnalista Eva Iova Şimon. Eva este redactorul şef
al revistei „Foaia românească”, cea mai veche publicaţie românească de pe teritoriul
Ungariei. Pe lângă povestea de succes al unui român născut în străinătate, Eva
ne-a prezentat locurile româneşti din Jula şi ne-a ajutat să realizăm filmări
pe care nu am fi sperat că le vom avea. Subiectele alese conturează viaţa
românilor din Ungaria.
– Vă rog să ne
prezentaţi emisiunea „Lumea şi Noi”!
– Emisiunea „Lumea şi Noi” prezintă poveştile de succes
ale românilor aflaţi în străinătate, dar şi despre comunităţile istorice care
trăiesc în afara graniţelor ţării, despre păstrarea tradiţiilor româneşti,
studierea limbii române în şcoli, cultură, evenimente româneşti.
– Ce experienţe
aţi avut în cursul filmărilor în Ungaria?
– Fiecare zi de filmare în localităţile din Ungaria a
fost unică. Oamenii – la superlativ, comuna Micherechi şi oraşul Jula ne-au
impresionat maxim prin locurile şi lucrurile româneşti pe care le-am găsit
acolo (şcoală, grădiniţă, cămin cultural, azil de bătrâni, bibliotecă,
biserică, străzi, busturi, clădiri).
– Aţi filmat şi
la o nuntă a doi tineri români din Micherechi. A diferit asta de o nuntă din
România sau de alte nunţi româneşti?
– Filmarea momentelor importante ale nunţii din
Micherechi a fost pentru noi „culmea” realizării finale a reportajului.
Impresionant şi măgulitor în acelaşi timp, a fost faptul că tinerii au fost de
acord să fie filmaţi (chiar dacă momentul a fost unul foarte intim!). Nu am
văzut prea multe diferenţe între secvenţele filmate la nunta din Micherechi şi
o nuntă ce are loc în România. Sigur, au fost unele excepţii, dar acestea se
întâlnesc şi în ţară, totul fiind organizat în funcţie de zona unde are loc
evenimentul. O nuntă românească, asta este ceea ce ne-a rămas în minte,
realizată în Ungaria. Pătrarea tradiţiilor româneşti!
– Când vor putea
fi văzute reportajele realizate la românii din Ungaria?
–
Cele două reportaje realizate în Ungaria vor fi dizuzate în luna decembrie,
primul, cel din Micherechi este programat chiar de 1 decembrie, iar cel de-al
doilea, despre jurnalista Eva Şimon, este programat în data de 8 decembrie.
– Din păcate, ştim
că nu mulţi prind în Ungaria postul TVR Internaţional. Emisiunea poate fi
urmărită şi pe Internet?
–
Emisiunea poate fi vizionată a doua zi de la difuzarea în premieră pe canalul TVR
Internaţional pe siteul TVR+ secţiunea EMISIUNI, se selectează emisiunea „Lumea
şi Noi”, şi se alege data difuzării.
A.B.
Comentarii
Trimiteți un comentariu