Inaugurarea habitatului natural de la parohia Apateu

Sâmbătă, 31 octombrie, la Apateu, a avut loc festivitatea de încheiere a proiectului european transfrontalier CBC NATURAL-HAB, desfăşurat în comun, de către Primăria Oradiei şi Parohia Ortodoxă Română din Apateu.
Proiectul, intitulat mai pe larg „Dezvoltarea habitatului unor specii de arbori şi plante spontane protejate, în Dealul Kalvaria din Oradea şi în localitatea Apateu, din judeţul Hajdu-Bihar, din Ungaria” a avut ca partener principal primăria Oradiei şi co-partener parohia din Apateu. La casa parohială din Apateu, pe o suprafaţă extinsă, a fost realizat un spaţiu verde, cu diferite specii de plante şi arbori, un mic lac, amenajat artificial şi un pavilion multifuncţional, din lemn, care va putea fi folosit, de asemenea, ca altar de vară. Între curtea casei parohiale şi acest habitat natural, realizat prin proiect, a fost aşezată o frumoasă şi impunătoare poartă, în stil maramureşean, şi un gard din lemn.





Proiectul CBC NATURAL-HAB, cu numărul de înregistrare HURO/1101/038/1.3.1., a fost realizat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007–2013 şi s-a desfăşurat în perioada din 1 septembrie 2013 şi până în prezent, fiind solicitată şi o prelungire, pentru a putea fi dus la bun sfârşit.
La închiderea proiectului au luat parte Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta, Florin Vasiloni, consulul general al României la Jula, Tiberiu Iuhas, preşedintele AŢRU, Tarsoly Attila, primarul Apateului, Marius Moş, director-executiv în cadrul Direcţiei Proiecte Finanţări Internaţionale din Oradea şi reprezentant al primăriei Oradiei şi mulţi alţi oaspeţi din Ungaria şi România. Festivitatea de închidere a proiectului a constat în tăierea panglicii; o slujbă de sfinţire a spaţiului realizat, săvârşită de către PS Siluan, împreună cu preotul paroh de la Apateu, pr. protopop Origen Sabău şi un sobor de preoţi. În încheiere a avut loc şi un frumos program cultural, cu cântece interpretate de corul bisericii „Nufărul”, din Oradea.

Proiectul CBC NATURAL-HAB a fost unul dintre cele două proiecte europene transfrontaliere, pe care le-a derulat în paralel parohia din Apateu, împreună cu primăria Oradiei şi cu alţi parteneri. Celălalt proiect, intitulat pe scurt „BRIDGES”, sau „Punţi religioase – punerea în valoare a turismului religios între judeţele Bihor, din România şi Hajdu-Bihar, din Ungaria” a vizat restaurarea exterioară a bisericii din Apateu şi amenajarea curţii, a fost dus şi acesta la bun sfârşit şi urmează să se concretizeze prin resfinţirea locaşului de cult, care va avea loc în luna mai, a anului viitor, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Comentarii